Prima cameră senzorială pentru recuperarea pacienţilor cronici, amenajată la Spitalul Smeeni

Ana Felea
Ziarul BURSA #Miscellanea / 12 decembrie

Prima cameră senzorială pentru recuperarea pacienţilor cronici, amenajată la Spitalul Smeeni

Spitalul de Boli Cronice de la Smeeni, salvat de la închidere de numeroasele proiecte cu fonduri europene derulate în ultimii ani, marchează o nouă premieră. După inaugurarea celei mai moderne baze de tratament dotată inclusiv cu bazin pentru gimnastică medicală şi saună, unitatea medicală va avea prima camera senzorială destinată recuperării medicale pentru pacienţii cronici.

”Camera senzorială este un spaţiu special amenajat, dotat cu aparatură modernă (proiectoare de lumină, panouri tactile, muzică terapeutică, difuzoare de arome, fotolii speciale, dispozitive interactive), care stimulează pozitiv simţurile şi oferă un cadru sigur pentru relaxare şi reabilitare”, a explicat psiholog Claudia Ichim, managerul proiectului.

Prima cameră senzorială pentru recuperarea pacienţilor cronici, amenajată la Spitalul Smeeni

Spaţiul este în curs de amenajare şi va funcţiona în camera de ergoterapie a bazei de tratament şi recuperare medicală a spitalului, deschisă în martie 2024. Acolo vor ajunge pacienţii care au suferit un accident vascular cerebral, bolnavii cronici sau persoanele care suferă de depresie. Pentru toate aceste categorii de pacienţi, medicii promit o îmbunătăţire a stării de sănătate şi o recuperare mai rapidă.

”Beneficii demonstrate sunt relaxarea şi reducerea tensiunii psihice, îmbunătăţirea atenţiei şi a memoriei, creşterea motivaţiei şi a dispoziţiei generale, sprijin pentru terapiile de recuperare neurologică şi psihologică şi stimularea independenţei şi a participării active la procesul de tratament”, a declarat psiholog Claudia Ichim.

Camera senzorială este funcţională începând cu 1 noiembrie şi reprezintă o premieră pentru judeţul Buzău.

”Pentru pacienţii post-AVC, stimulează neuroplasticitatea, susţine recuperarea cognitivă şi motorie. În cazul persoanelor cu depresie şi anxietate, oferă un spaţiu calm, ce reduce stresul şi induce starea de bine. Pentru bolnavii cronici, contribuie la creşterea confortului emoţional şi la reducerea senzaţiei de izolare”, a mai adăugat psihologul Claudia Ichim.

”Suntem printre puţinele unităţi medicale de boli cronice care oferă un astfel de spaţiu inovator. Camera senzorială completează programele de recuperare medicală şi psihoterapie. Este un sprijin real pentru pacienţi şi familii în drumul lor către o viaţă mai echilibrată”, a spua managerul Marilena Gîrban.

Camera senzorială este parte din proiectul finanţat prin PNRR, ”Transformare digitală a Spitalului Smeeni”. Amenajarea spaţiului a costat 118.000 de lei.

(Articol preluat din revista BURSA Construcţiilor)

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0898
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3493
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4515
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8179
Gram de aur (XAU)Gram de aur589.4810

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
leonidas-universitate.ro
metalshow-tib.ro
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb