Abonament gratuit

PRIMA CLARIFICARE OFICIALĂASF confirmă că Sobolewski nu mai este CEO-ul BVB

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

ASF confirmă că Sobolewski nu mai este CEO-ul BVB

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este prima instituţie care confirmă, oficial, în clar şi fără dubiu, că Ludwik Sobolewki nu mai este directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), după cum reiese dintr-un răspuns transmis la solicitarea ziarului "BURSA".

Autoritatea ne-a precizat că "prelungirea, încetarea sau modificarea mandatului directorilor care asigură conducerea executivă a societăţii se poate efectua numai de către organul statutar al BVB SA care a încredinţat aceste responsabilităţi, respectiv Consiliul Bursei, dacă contractele de mandat ale conducătorilor nu au prevederi exprese referitoare la mandatul acestora".

Dar contractul de mandat al lui Sobolewski prevedea expres un termen de patru ani de zile de la avizare, adică până pe 21 august 2017.

ASF nu face decât să afirme normalul, dar se pare că acest lucru este necesar, în condiţiile în care BVB a transmis în piaţă rapoarte potrivit cărora lui Sobolewski i-a expirat contractul de mandat, fără să îi expire şi mandatul.

O problemă este faptul că inepţiile BVB au fost semnate chiar de Ludwik Sobolewski, care, astfel, a făcut de râs instituţia fanion a pieţei de capital.

Dincolo de ridicolul situaţiei, mai grav este că afirmaţia BVB că "mandatul şi contractul de mandat nu sunt unul şi acelaşi lucru" este contrară Codului Civil din România, adică încalcă legea.

Pe lângă prevederile din contractul lui Sobolewski, din răspunsul ASF mai reiese că instituţia a înţeles că postul de CEO al Bursei este vacant, după comunicatul BVB de joia trecută, potrivit căruia Consiliul Bursei a demarat un proces de selecţie intern pentru candidaţi la funcţia de Director General.

Recent, Autoritatea ne-a transmis că a solicitat Consiliului de Administraţie al BVB clarificări în legătură cu situaţia creată în cadrul societăţii, în ceea ce priveşte conducerea executivă a acesteia, precum şi adoptarea de măsuri în regim de urgenţă, cu informarea corespunzătoare a ASF şi a investitorilor.

Atunci, ASF a precizat că, în conformitate cu prevederile actului constitutiv al BVB SA, care fac trimitere la ROF BVB SA: "Directorul General va fi suplinit de către Directorul General Adjunct al BVB pe perioada concediului de odihnă, în caz de indisponibilitate temporară sau pe perioada deplasărilor acestuia în interes de serviciu, cu respectarea prevederilor legale".

Solicitaţi să clarifice în ce situaţie au încadrat cazul lui Ludwik Sobolewski, reprezentanţii ne-au transmis: "La momentul transmiterii răspunsului precedent s-au avut în vedere Rapoartele Curente publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, prevederile ROF BVB invocate, precum şi faptul că hotărârea cu privire la prelungirea sau revocarea mandatului se pronunţă doar de către Consiliul de Administraţie al BVB SA (Consiliul Bursei).

Astfel, considerăm că situaţia în care se regăsea domnul Sobolewski la momentul respectiv era cea de indisponibilitate temporară".

Totodată, ASF adaugă că BVB a informat piaţa, prin raport curent, că Alin Barbu este cel care conduce societatea.

În ceea ce priveşte valabilitatea mandatului domnului Sobolewski, ASF a solicitat Consiliului Bursei să ofere clarificările necesare, precum şi convocarea în regim de urgenţă a unei şedinţe a acestui organ statutar în care să se concluzioneze asupra acestui aspect, urmând ca după adoptarea unei hotărâri în acest sens să fie comunicată ASF, cu informarea corespunzătoare a investitorilor, ne-au mai spus reprezenzanţii Autorităţii.

ASF precizează că, după ce BVB a anunţat selecţia unui director general, a luat act de vacantarea postului de CEO: "De altfel, Consiliul de Administraţie al BVB a fost informat cu privire la recunoaşterea (n.r. de către ASF) «vacantării postului de director general, întrucât formularea de propuneri de candidaţi pentru acest post nu ar avea sens dacă acesta ar fi ocupat»".

Autoritatea a mai adăugat că, în prezent, se fac paşii pentru ca operatorul de piaţă să fie condus de două persoane, aşa cum cere regulamentul.

Conform Reguamentului ASF /2017, Art18, alin2, "Conducerea efectivă a operatorului de piaţă trebuie să fie asigurată de cel puţin două persoane fizice, denumite în continuare directori".

Solicitată să precizeze dacă a făcut o derogare de la această regulă, în cazul BVB, ASF a transmis: "În situaţia dată, în care postul de Director General este vacant, Consiliul Bursei trebuie să adopte o hotărâre cu privire la persoana care va ocupa această funcţie, ulterior efectuării propriei evaluări cu privire la candidaţii propuşi, conform prevederilor Regulamentului nr. 14/2015, urmând ca apoi să se întocmească documentaţia conform prevederilor reglementărilor în vigoare pentru candidatul ales şi să se transmită ASF spre autorizare a modificării componenţei conducerii societăţii.

Astfel, după cum puteţi constata, nu este vorba de o derogare de la prevederile legale în vigoare, ci de parcurgerea unor etape obligatorii de către BVB SA în vederea încadrării în prevederile la care dumneavoastră faceţi referire, şi implicit pentru a putea transmite ASF documentaţia prevăzută de cadrul legal în vigoare, în vederea adoptării măsurilor care se impun".Deşi a început selecţia pentru un nou CEO, se pare că o parte din CA doreşte ca această funcţie să fie ocupată tot de Ludwik Sobolewski.

În 2013, Sobolewski a fost adus la BVB, după ce a fost dat afară cu scandal de la Bursa din Varşovia, deşi nu a fost selectat de firma de recrutare angajată de BVB să îi găsească director. Lucian Anghel, preşedintele BVB, care l-a adus de mână pare că vrea să folosească aceeaşi metodă.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. cu sau fara Sobolewski e acelasi lucru. who cares?

    1. Altul macar nu e enervant.

    am skapat de manelistu romeo fantastiku? prea bun k la tara sa fie adevarat, prea k la tara, ce te-as face de te-as prinde , sa sarbam, sa celebra,

    Urgent la B.V.B. trebuie instaurata o conducere profesionista, deja, organizatia scartie din toate incheieturile!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa Antreprenoriat fără gen
DTLAWYERS
Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Pactul pentru muncă
Livestreaming Teatrul Naţional
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS