Prima pădure comunitară din ţara noastră va conţine 90.000 de copaci

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea #Mediu / 6 decembrie 2022

Sursă foto: Facebook / Mai Mult Verde

Sursă foto: Facebook / Mai Mult Verde

Fiecare pom plantat reprezintă o speranţă pentru un viitor normal. Un număr de 90.000 de copaci ar urma să facă parte din prima pădure comunitară din România, în cadrul unei campanii de plantare iniţiată de Asociaţia MaiMultVerde, la Mârşa (judeţul Giurgiu), Talpa (judeţul Teleorman). Potrivit organizaţiei de mediu iniţiativa se derulează cu sprijinul autorităţilor locale, a peste 600 de voluntari şi a companiilor partenere. Campania de plantări de toamnă, organizată de Asociaţia MaiMultVerde, a debutat pe data de 12 noiembrie, cu înfiinţarea Pădurii de Miere de la Mârşa, în judeţul Giurgiu. "Pădurea de Miere" înseamnă 20.000 de salcâmi şi duzi care vor aduce polenizatori în zonă şi vor ajuta la prevenirea degradării solului. De asemenea, la Talpa, în judeţul Teleorman, vor fi plantaţi în această campanie de împădurire 25.000 de puieţi de salcâm, în cadrul campaniei "România plantează pentru mâine". Conform organizaţiei: "În această perioadă, MaiMultVerde realizează şi un aliniament stradal de 12 km, între Videle şi Mârşa. Cu sprijinul primăriilor din cele două localităţi şi cu susţinerea OMV Petrom, 15.000 de plopi vor oferi rol de protecţie, de ameliorare a climatului şi calităţii aerului în această zonă. Plopii sunt arbori care ajung la înălţimi de 40-50 metri şi o circumferinţă de până la 2.5 metri. Este o specie rezistentă, nepretenţioasă, cu creştere rapidă, iar copacii maturi sunt rezistenţi la ger şi secetă, la fum şi la praf, lucru care îi face ideali pentru a fi folosiţi în aliniamentele stradale".

Totodată, MaiMultVerde a organizat, în luna noiembrie, alte două acţiuni de plantare cu peste 300 de voluntari, la Giurgiu, în interiorul primei păduri comunitare din România. Pădurea Comunitară Cama a fost înfiinţată anul trecut, pe malul canalului istoric cu acelaşi nume care leagă oraşul Giurgiu de Dunăre, iar cu ajutorul a peste 200 de donatori individuali şi a 14 companii partenere au fost realizate în această toamnă lucrări de înlocuire a puieţilor plantaţi în campaniile anterioare care nu s-au prins cu specii adaptabile zonei: arţar, sâmbovină, alun, sânger, lemn câinesc, cătină roşie, velniş, vişin şi mălin. Până în prezent, în Pădurea Comunitară Cama au fost plantaţi 135.000 de arbori şi arbuşti din 55 de specii, pe o suprafaţă de 20 de hectare.

Pădurea comunitară este un concept unic în ţară, care poate deveni un exemplu de bune practici în înfiinţarea de păduri urbane în directă relaţie cu comunităţile şi administraţiile locale pe care le deservesc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

02 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9024
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4632
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9026
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4966
Gram de aur (XAU)Gram de aur280.1298

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro