Primarul Londrei anunţă noi restricţii şi avertizează că urmează o iarnă dificilă

J.P.
Internaţional / 15 octombrie 2020

Primarul Londrei anunţă noi restricţii şi avertizează că urmează o iarnă dificilă

Restricţii mai stricte pentru diminuarea răspândirii COVID-19 vor fi aplicate la Londra începând de sâmbătă, a anunţat azi primarul capitalei britanice, Sadiq Khan, potrivit Agerpres.

Conform noilor restricţii, locuitorii Londrei nu se vor mai putea întâlni în spaţii închise cu persoane din alte gospodării, interdicţie valabilă atât pentru locuinţele private, cât şi pentru spaţiile publice cum ar fi barurile sau restaurantele. Întâlnirile în spaţii publice deschise în grupuri de maxim şase persoane sunt încă permise.

Virusul ''se răspândeşte rapid peste tot în oraşul nostru'', a spus Sadiq Khan în faţa membrilor adunării municipale''. ''Nimeni nu doreşte noi restricţii, dar acestea sunt necesare pentru a proteja vieţile londonezilor'', a explicat edilul capitalei britanice, care le-a cerut locuitorilor acesteia să evite, pe cât posibil, transportul public şi deplasările.

''Trebuie să-i avertizez pe londonezi că avem o iarnă dificilă în faţa noastră'', a insistat el.

Mai multe cartiere ale Londrei au depăşit în ultimele zile pragul de 100 de cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori.

Prin noile măsuri, Londra a trecut la nivelul doi de alertă, în cadrul sistemului pe trei nivele stabilit de guvern. Sadiq Khan şi liderul Partidului Laburist de opoziţie din care face parte, Keir Starmer, împreună cu responsabili sanitari, au cerut un ''lockdown'' naţional pentru a combate mai eficient pandemia. Dar guvernul condus de Boris Johnson a preferat deocamdată să menţină aplicarea sistemului regional de alertă sanitară pe trei nivele.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb