Principala calitate a statisticii: beţia

MAKE
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 07 ianuarie 2013

Vergil Voineagu

Vergil Voineagu

Bietul Vergil Voineagu a fost demis, vineri, de Victor Ponta, de la conducerea Institutului Naţional de Statistică (INS), sub acuzaţia calculului eronat a unui plus de 21 de miliarde de lei la PIB-ul pe 2011, dar numai prin accident decizia demiterii i-a revenit lui Ponta, pentru că Voinea-gu a fost ameninţat cu demiterea şi de Emil Boc, prin noiembrie 2011, care, în ocazia recensământului, i-a spus şefului INS că a manifestat "forma supremă a incompetenţei".

Pe la şapte seara, vineri, INS a comunicat că nu-i vorba de nici o greşeală de calcul, ci diferenţa de 21de miliarde rezultă din actualizarea datelor, conform metodologiei europene pe care o foloseşte, dar bietul Voineagu nu a mai convins pe nimeni şi locul de şef al INS i-a fost oferit, interimar, doamnei Beatrix Gered, vicepreşedintele INS susţinut de UDMR, cea care a leşinat pe treptele Guvernului Boc (iulie 2010), vicepreşedintele demis şi reinstalat în iulie 2012 de Victor Ponta, când premierul nu ştia cum să mai scadă din numărul populaţiei cu drept de vot, în vederea Referendumului, pentru răsturnarea lui Băsescu.

Când spun "bietul" Voineagu, nu vreau să spun că ar fi suferit vreo nedreptate - întotdeauna am fost încredinţat că INS este un instrument politic, care minte cu aritmetica în mână, care dă foc la hârtii ori de câte ori are nevoie guvernul (în subordinea căruia se află), fie că-i schimbă coşul de consum Cabinetului Năstase, ca să nu se mai vadă cum i-a explodat inflaţia, fie că-i creşte PIB-ul lui Boc, ca să-i dea deficitul mic, să obţină rating de ţară mai bunicel, să se poată împrumuta şi să nu trebuiască să concedieze într-atât de mulţi, încât să fie schimbat prin revolta populară.

Dacă n-ar exista statistica independentă a Băncii Naţionale şi supravegherea europeană, atunci am fi copiii ploii, nu ne-am mai descurca din lanţul de minciuni, în veci.

Nu, spun "bietul" Voineagu pentru slujba ingrată pe care a îndeplinit-o: eşti plătit prin bugetul Secretariatului Guvernului să întocmeşti, conform Legii statisticii, rapoarte "independente profesional" - cine, naiba, poate să creadă aşa ceva?!

Este ca la FNI, ca şi cum societatea de administrare şi-ar calcula singură activul net - dă creşteri săptămânale de 2%, neabătut, timp de doi ani, devine cel mai mare fond mutual din ţară, îşi trage comisioanele proporţional, la urmă dă faliment şi aflăm că n-avea bancă depozitară şi că-şi calcula singură valoarea titlului.

Guvernul nostru, prin Ministerul Finanţelor, emite obligaţiuni (tot nişte titluri, oarecum asemănătoare titlurilor fondului mutual, doar că au venit fix), pe care ni le vinde atât nouă, cât şi în străinătate, iar preţul lor de piaţă este influenţat de creşterea PIB-ului nostru, de inflaţie, de rata de schimb valutar, de deficit, de stabilitatea socială şi politică - toate acestea fiind comunicate, ca date, sau derivând din ele, de către Institutul Naţional de Statistică, din subordinea Guvernului.

Este o afacere foarte, foarte frumoasă!

Toţi vrem să fim Guvern, să le dăm hârtii la proşti şi proştii să ne dea bani ca să ne menţinem la guvernarea proştilor.

Mai ciupim şi noi ceva, ştiţi cum se spune, muşcăm din mangleală.

Prin urmare, aflat într-o astfel de slujbă ingrată, Voineagu nu avea, bietul de el, nici o altă scăpare, decât să mai tragă şi el un schnaps, cum afumat părea să fie în intervenţia lui telefonică pe RTV, din noiembrie 2011 (căutaţi cu Google).

Probabil că a simţit nevoia să-şi ameţească conştiinţa.

Asta e o calitate - prezintă semne de conştiinţă.

L-aţi văzut pe Emil Boc beat, vreodată?

Nu.

Dar pe Victor Ponta?

Nu.

Oare de ce?

Nu participă la mişmaşurile statis-ticii?

De fapt, nu ei le comandă?

Oare de ce numai Voineagu se îmbată?

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. PIB-ul e pana la urma si el un produs ca oricare altul, care trebuie "vandut". Reclama e cea care "mistifica" produsele obisnuite, statistica si institutele de raiting le "mistifica" pe astea mai sofisticate. Vrem nu vrem minciuna face parte din viata noastra inca de cand ne nastem. Oare povestile care ni se spuneau cand eram mici nu erau si ele tot niste minciuni?

    1. Povesti, mituri, basme - nu se pune problema adevarului lor, sint vehicule culturale de transfer a valorilor morale.

      Exista propozitii purtatoare de informatie corecta sau eronata, dar exista si propozitii purtatoare de expresie, la care nu se pune problema adevarului lor. 

      De pilda, propozitiile "Adevarul iese ca uleiul la suprafata apei" si "Binele invinge intotdeauna" sint propozitii evident false statistic, dar asta nu inseamna ca bunica era o mincinoasa, ci ca se straduia sa ne transfere valorile morale in care ea credea. 

      Evident, propozitiile statisticii nu-s extrase din basmele bunicii, care, la culcare, se straduia, prin poveste, sa ne invete sa nu mintim (de altfel, e Porunca). 

      Adevarul afirmatiilor este o cerinta de nivel minimal, fara de care comunicarea nu-si are rostul (de altfel, si asta e Porunca). 

      Intrebare: Poruncile sint false sau adevarate?

      Raspuns:nu se poate pune problema. 

      N-am vazut Comisia de Statistica UK, DE sau US sa vina dupa doi ani si sa modifice vreo data comunicata de acestea, mai mult l si previziunile sunt suspect de exacte mai ales ca sunt facute de tot felul de organisme sau organizatii mai mult sau mai putin guvernamentale.Seful statisticii tot implementeaza la norme EU din 2009 si tot gresete cu ele.Hai sa ne aminitm de prima vizita dupa imprumut a FMI cand INS a servit datele economice, cei din delegatia FMI au stat 3 zile pe calmante.Reiesea ca RO ar putea sa dea banii inapoi si sa mai si imprumute FMIul eventual.Eu cred ca cei de acolo nici nu mai strng vreo data ci complecteaza formularele dupa dorinta "clientului".Asta e durerea.Trebuie facut ceva poate desfiintat INS in totalitatea lui si facuta doar o comisie in cadrul guvernului sau parlamentului ca in State.Indiferent de optiune NU SE MAI POATE ASA.

      Franta a fost zguduita de un caz de manipulare a datelor statistice oficiale, cu citiva ani in urma; Grecia, se stie.

      Sint convins ca este o practica generalizata. 

      In special in ultimii ani, rectificarile de date statistice au ajuns aproape o banalitate in randul marilor institutii financiare, in frunte cu FMI (de cate ori s-a modificat modificarea referitor la estimarea de % real GDP pentru Romania in 2012? Dar in 2011?).

    caci daca am vedea si barna din ochiul nostru am fi avut probabil acel PIB crescut mai mult cu 2.5%. Intai de toate un an fericit si plin de impliniri profesionale tuturor redactorilor ziarului Bursa, pentru a le da cititorilor gramul de betie culturala pentru a trece aceste momente nu tocmai usoare. Domnul Ponta cu sincera parere de rau a devenit din curajosul din 28.06.2012 un razvratit impotriva propriei sale frici de a se face de ras si nu a esua in planurile propuse. Lupta Capitan-Navigator a devenit extrem de inegala. Tizul meu are nevoie de o tarie dimineata sau mai ales atunci cand intra in emisie pentru ca a-ti fi pusa sub semnul intrebarii incapacitatea profesionala de cineva care nu are suficienta experienta a a emite astfel de afirmatii doare. Aceasta ne va durea si la buzunare pentru ca induce international un sentiment de neincredere. Si mai apoi politica manageriala a alesului este putin cam anosta. Si chiar superficiala , conform propriilor declaratii. Ce era mai simplu am facut : l-am demis ???????????? Poate noul consilier alaturi de marile genii americane, italiene, s.a.m.d vor putea reusi sa-l convinga pe tanarul navigator ca a fi Patriot inseamna mult mai mult decat a lua astfel de decizii...

    Salut revenirea lui Make !

    Putin cam greoaie, cu poticneli, fortat de imprejurari, (chestiunea cu asa zisa greseala a INS-ului, de 20 de miliarde era prea groasa ca sa poata fi trecuta cu vederea) , interventia lui Make era de asteptat. 

    Finalul articolului, insa, este pe masura reputatiei lui Make, si, cred, ne da o justa interpretare a ceea ce se intampla azi in Romania.  

    Ponta, la fel ca si Boc, nu se imbata !

    1. Basescu este, oare, sincer?!?

      Oricum, pare mai uman ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8649
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.4131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro