Producţia industrială a Rusiei a scăzut cu 8,7% în noiembrie

F. A.
Internaţional / 16 decembrie 2008

Producţia industrială a Rusiei a scăzut cu 8,7% în noiembrie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, a anunţat azi Serviciul Federal de Statistică (Rosstat), transmite AFP.

Luni, ministrul rus al finanţelor, Aleksei Kudrin, a declarat că economia rusă nu a intrat în recesiune. Afirmaţia sa vine în contradicţie cu cea făcută de ministrul adjunct al dezvoltării economice, Andrei Klepaci, care anunţa la sfârşitul săptămânii trecute intrarea Rusiei "în recesiune".

"Rusia nu cunoaşte încă recesiunea", a subliniat Aleksei Kudrin, care este şi vicepremier în guvernul de la Moscova. "Noi am luat deja măsuri cu caracter sistematic şi general, pentru a atenua efectele crizei în 2009, care va fi un an mai dificil pentru economia mondială", a adăugat el. Aceste măsuri vizează micşorarea impozitelor, susţinerea de către stat a creditării, precum şi capitalizarea întreprinderilor şi instituţiilor financiare, a menţionat ministrul rus al finanţelor.

Ministrul adjunct al dezvoltării economice, Andrei Klepaci, declara vinerea trecută că "recesiunea a început în Rusia". "Vom avea două trimestre cu creştere economică negativă. În al patrulea trimestru al acestui an va fi o serioasă scădere a producţiei industriale şi a economiei, în general. O scădere semnificativă a început din octombrie şi ea va continua şi în noiembrie-decembrie", a precizat Andrei Klepaci.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb