Producţia internă de autovehicule a crescut cu 5,2% după primele opt luni

F. A.
Macroeconomie / 17 septembrie 2009

Producţia internă de autovehicule (autoturisme, vehicule comerciale şi autobuze) a avut, în primele opt luni din acest an, o creştere de 5,2% faţă de perioada similară a anului trecut, la 176.227 unităţi, potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) din România.

Pe sectorul automobilelor, producţia a crescut cu 6%, la 166.708 unităţi, şi este dată de rezultatele din primele şapte luni, având în vedere că şi în acest an, ca de altfel şi în 2008, Uzinele Dacia s-au aflat în vacanţă în august.

Conform datelor APIA, în perioada ianuarie - august 2009 au fost fabricate 9.521 vehicule comerciale, în scădere cu 7,6% faţă de perioada similară a lui 2008. În luna august, producţia de vehicule comerciale a fost de 19 unităţi, în scădere cu 99,8% faţă de luna iulie şi s-a datorat, de asemenea, opririi producţiei la Dacia.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb