Profitul Conpet a crescut cu 25,7% în primul semestru

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 august 2013

Conpet Ploieşti (COTE) a raportat pentru primul semestru un profit net de 25,76 milioane lei (5,8 milioane euro), în creştere cu 25,7% faţă de câştigul din aceeaşi perioadă a anului trecut, de 20,49 milioane lei.

Afacerile companiei au crescut cu 5,7% în perioada analizată, de la 162,48 milioane lei la 171,8 milioane lei, reiese din raportul semestrial transmis vineri Bursei, anunţă Mediafax.

Veniturile totale au stagnat în primele şase luni, la 192,66 milioane lei, în timp ce cheltuielilie totale au scăzut cu 4%, la 161,56 milioane lei. În perioada corespondentă din 2012, veniturile au însumat 192,83 milioane lei, iar cheltuielile au totalizat 168,37 milioane lei.

Compania a estimat pentru acest an venituri în scădere cu 2,6%, la 387,1 milioane lei (89,5 milioane euro), şi un profit net de 19,8 milioane lei (4,6 milioane euro), aproape la jumătatea câştigului obţinut anul trecut.

Conpet administrează sistemul naţional de transport al produselor petroliere.

Compania este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 58,72% din acţiuni. Fondul Proprietatea are 29,7% din titluri, iar restul acţiunilor sunt la alţi investitori.

Cel mai recent transfer cu acţiunile Conpet a fost realizat în şedinţa bursieră de luni, când preţul a scăzut cu 0,76%, la 33,76 lei. La această cotaţie, compania are o capitalizare bursieră de 292,27 milioane lei (66,2 milioane euro).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb