Profitul Oil Terminal s-a dublat, în primele nouă luni ale anului

A.I.
Piaţa de Capital / 13 noiembrie

Profitul Oil Terminal s-a dublat, în primele nouă luni ale anului

Cantitatea de produse operată de terminalul portuar s-a majorat cu 25%; tarifele au crescut cu 20%

Operatorul portuar Oil Terminal (OIL) a obţinut, în primele nouă luni ale anului, un profit net de 45,4 milioane lei, aproape dublu faţă de cel din acelaşi interval al anului trecut, în condiţiile în care veniturile din prestarea de servicii s-au ridicat la 349,7 milioane lei, în creştere cu 36,5%, potrivit raportului companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Cantitatea totală de produse derulate prin intermediul terminalului s-a majorat cu 24,9%, la 7.654 mii de tone, cea mai importantă creştere fiind în cazul cantităţii de ţiţei, ce s-a majorat cu 50,1%, până la 3.572 mii de tone, faţă de 2.380 mii tone în primele nouă luni ale anului trecut. Cantitatea de motorină a crescut cu 16,4%, la 3.246 mii tone, în vreme ce canitatea de produse chimice derulate prin operatorul portuar s-a diminuat uşor, la 479 mii tone.

De asemenea, pentru acest an ANRM a majorat tarifele de derulare a ţiţeiului şi produselor petroliere prin terminalul de la Marea Neagră cu 19,7%, faţă de cele de anul trecut.

Pe de altă parte, cheltuielile totale s-au ridicat la 301,3 milioane lei, în creştere cu 28,2% faţă de cele din intervalul ianuarie-septembrie 2023. Cheltuielile cu prestaţiile au fost de 132,3 milioane lei, cu 42,8% peste cele din primele nouă luni ale anului trecut, în vreme ce cheltuielile cu personalul au fost de 122,6 milioane lei, mai mari cu 121,6%.

Profitul din exploatare s-a ridicat la 61,2 milioane lei, cu 78,2% peste cel din primele trei trimestre ale anului trecut, rezultat ce a fost erodat de o pierdere din activitatea financiară de 8,3 milioane lei, provenită din cheltuielile cu dobânzile.

Cei mai mari clienţi ai Oil Terminal în primele nouă luni ale anului a fost OMV Petrom, cu o valoare facturată de 61,9 milioane de lei (17,6% din total), Oscar cu 59,2 milioane lei (16,8%) şi Lukoil Romania cu 26,4 milioane lei (12,1%).

În luna august, Oil Terminal si Euronova Energies au semnat un acord privind un parteneriat legat de construirea unui terminal de bitum. Oil Terminal va fi proprietarul şi operatorul terminalului, iar Euronova Energies va fi utilizatorul exclusiv al terminalului de bitum.

Statul Român deţine, prin Ministerul Energiei, 87,7% din operatorul portuar din Constanţa, a cărui evaluare bursieră se ridică la circa 380 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. n-ai fonduri de pensii, nu existi!

    Nicio speranță în bine ! 7 administratori (de ce trebuie atâția??) care și-au dublat salariile!

    La fel și conducerea executivă! 

    1. Corect! Nicio speranta dar profit dublu.

      Putintica rabdare!

      La inceput nu se vede rugina!Îmi poți spune ceva de " performanța " Oil în ultimii 20 de ani ca să-ți spun de următorii 20 de ani!

      Crezi că și la anul tarifele vor crește cu 20% la venituri actuale de 349 mil? Deci care profit în anii urmatori?

      Cimpara tati medlife, aqvila, teraplast, arobs, , scolo e viitorul, de aia au p/e de o suta, o suta si ceva

    Deci e ''de porc ''sa ai OIL...ok

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7393
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0043
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7351

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb