PROGNOZA METEO (30.08.2024 - 31.08.2024)

Ziarul BURSA #Ştiri utilitare / 30 - 31 august

PROGNOZA METEO (30.08.2024 - 31.08.2024)

Prognoza pentru Romania

În cea mai mare parte a Dobrogei instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată, astfel vor fi perioade cu înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite şi de descărcări electrice, astfel în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15...25 l/mp şi izolat, în special în zona litorală, de peste 30...40 l/mp. Înnorări şi ploi locale vor fi şi în Moldova, iar mai ales după-amiaza şi seara vor fi fenomene asociate instabilităţii atmosferice, local în zonele de munte, în Transilvania, Muntenia şi Oltenia, unde vor fi dezvoltări convective, averse, izolat moderate cantitativ (15...20 l/mp) şi descărcări electrice. În regiunile vestice, vremea va fi călduroasă, cerul va fi variabil, iar fenomene de instabilitate atmosferică vor fi posibile doar pe spaţii mici. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în zona montană şi sud-est, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor, cu rafale în general de 45...55 km/h. Temperaturile maxime vor fi de la 24 de grade pe litoral, până spre 34 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor situa în general între 10 şi 20 de grade. Dimineaţa şi noaptea, în depresiuni, izolat vor mai fi condiţii de ceaţă.

Prognoza pentru Bucuresti

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi seara, când vor fi averse, descărcări electrice şi trecător intensificări ale vântului, în general cu viteze de 35...45 km/h. Temperatura maximă va fi de 30...31 de grade, iar cea minimă de 18...20 de grade.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb