PROIECT DE OUGGuvernul pregăteşte vânarea urşilor periculoşi

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică #Mediu / 09 iulie

Guvernul pregăteşte vânarea urşilor periculoşi

Ordonanţa de urgenţă privind îndepărtarea urşilor din localităţi ar putea fi adoptată săptămâna viitoare, a anunţat, ieri, ministrul Mediului, Tanczos Barna, după şedinţa de Guvern în care proiectul a fost prezentat în primă lectură.

Urşii agresivi, care pun în pericol viaţa oamenilor şi bunurile lor în localităţi, vor putea fi împuşcaţi sau eutanasiaţi, dacă nu funcţionează alte metode de îndepărtare a lor din zonele locuite, a precizat ministrul de resort.

"Am prezentat în primă lectură proiectul de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Mediului prin care propunem o procedură de intervenţie imediată, dacă în intravilan există un pericol iminent la adresa siguranţei şi sănătăţii locuitorilor. Scopul acestei ordonanţe de urgenţă este salvarea vieţilor şi a bunurilor create de om, care sunt valori esenţiale protejate de stat, conform Constituţiei", a arătat Tanczos Barna.

Potrivit acestuia, actul normativ are la bază o directivă europeană din domeniu, precum şi datele statistice analizate privind numărul apelurilor la 112 şi intervenţiilor jandarmilor.

Proiectul de OUG cuprinde definiţia unor termeni care trebuie să clarifice modalităţile de intervenţie, să nu lase loc discuţiilor despre ce înseamnă intervenţie imediată, prin îndepărtare, tranchilizare, extragere, eutanasiere, împuşcare, cine sunt cei care participă la intervenţie şi cine este medicul veterinar împuternicit care are dreptul de a gestiona substanţele tranchilizante.

"Am definit ce înseamnă echipa de intervenţie şi din cine este formată: primarul, care este persoana care este conducătorul comitetului local de situaţii de urgenţă; jandarmii, care asigură ordinea; trebuie să fie prezent un personal tehnic de specialitate din partea gestionarului, precum şi medicul veterinar, care are dreptul să gestioneze substanţele tranchilizante", a arătat ministrul Mediului, care a menţionat cum se va face intervenţia:

"Intervenţia trebuie să fie graduală, prin îndepărtarea prin alungare şi doar dacă urşii revin se ajunge la tranchilizare-relocare. Dacă acestea nu dau rezultate, se poate interveni prin extragere, eutanasiere sau împuşcare în următoarele cazuri: dacă primele două metode nu dau rezultate, dacă siguranţa cetăţenilor sau bunurilor sunt puse în pericol iminent, dacă exemplarul este rănit şi devine agresiv, este în capcană neautorizată sau are răni incompatibile cu viaţa".

Dacă există pui care rămân fără mama lor, aceştia vor fi preluaţi şi duşi în centre autorizate, pe cheltuiala Ministerului Mediului.

"Decizia se ia prin majoritate de către cei din echipa de intervenţie. Sunt patru persoane care îşi exprimă punctul de vedere, deci trei din patru trebuie să spună care este metoda care va fi aplicată", a precizat ministrul Tanczos Barna.

Aceste cazuri vor fi raportate la Comisia Europeană, iar trofeele vor rămâne în proprietatea statului.

"Subliniez că toate aceste intervenţii se fac doar în intravilan. Dacă riscul este redus, ursul a fost observat şi se retrage, se intervine prin alungare. Dacă riscul este mediu, se intervine prin îndepărtare sau tranchilizare-relocare, la acest risc se încadrează situaţia în care un animal nu se retrage, a fost observat în repetate rânduri sau se hrăneşte cu deşeuri sau gunoaie în prezenţa oamenilor. Dacă riscul este mare, este posibilă intervenţia prin eutanasiere sau împuşcare, dacă lansează atac real, nu se retrage, devine agresiv, atacă omul sau animalele domestice în intravilan", a adăugat ministrul Mediului.

El a arătat că ordonanţa ar putea fi aprobată săptămâna viitoare, dacă până atunci vor fi luate toate avizele.

"În niciun caz prin intervenţiile în zonele locuite nu va fi afectată specia de urs. Ultimele date, din 2016, arată că era o populaţie de circa 6400-7200 de exemplare în România; cu siguranţă intervenţiile nu vor fi de ordinul sutelor sau miilor şi în niciun caz intervenţia în localitate nu va duce la extincţia speciei de urs", a afirmat Tanczos Barna, care a recomandat cetăţenilor ca, la vederea unui urs în localitate, să sune imediat la 112.

Potrivit proiectului de act normativ, nivelul de risc, în funcţie de comportamentul animalului, este clasificat astfel:

- nivel de risc redus: animalul a fost observat ocazional în intravilan, se retrage la observarea oamenilor (50-100 m)

- nivel de risc mediu: animalul nu se retrage la observarea oamenilor (50-100 m), animalul surprins/alungat lansează un atac fals, animalul a fost observat repetat în intravilan, nu este oprit de măsuri de protecţie existente, se hrăneşte cu gunoaie în prezenţa oamenilor

- nivel de risc mare: animalul se află prins într-o capcană neautorizată, animalul surprins/alungat lansează un atac, intră în gospodării şi nu se retrage în prezenţa omului, nu se retrage când este alungat, devine agresiv în urma administrării substanţelor tranchilizante, atacă omul în zona locuită, atacă animale domestice în intravilan.

Amintim că în ultimele perioadă în judeţele Covasna şi Harghita au fostr înregistrate mai multe cazuri în care oamenii au căzut victime ale urşilor. Unii dintre cetăţeni agresaţi de animalele sălbatice şi-au pierdut viaţa, iar alţii au suferit răni grave ce au necesitat mai multe zile de îngrijire şi spitalizare.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. in loc sa le creati un habitat corespunzator mai bine ii omoram!

    halal!!! 

    1. cum propui sa le creeze un habitat corespunzator? si pentru cati dintre ei?

      ce te faci cand ies din habitat si te ataca la 50 de metri de curte?

      mai poti "reabilita" un astfel de animal? 

      asa cum se propune in tarile civilizate , marlane !

      În " țările civilizate" au dispărut! Cred că ar fi suficient aprox.1500 de urși sănătoși în toată România, dar imprastiati în mai multe zone ale țării! Asta-i tributul civilizației!

      Întrebați si pe ciobani ce părere au ! 

      Produc pagube, pot fi înlocuiți de vulpi si lupi ca agenți sanitari! Nu știu însă ce rol au în ce privește sănătatea pădurii, a smeurului,afinelor, etc 

      De fapt ce rol pozitiv joacă, in ce măsură doar 1500urși ma 

      xim nu pot prelua acel rol !

      Atenție, urșii prin tomberoane nu sunt urși! 

    aduceti-va aminte de marlanul din sibiu , foarte mandru de fapta lui , cand a impuscat un pui de urs speriat , de la 5 metri ! tara de marlani !

    DRESAȚI SĂ - I ATACE PE ,, OAMENII LUI ȚANȚOȘI CARE CHELESC MUNȚII " ...

    Initial ar trebuii folosite gloante de cauciuc. Apoi, daca ursii, indiferent daca sunt agresivi sau nu, se reintorc sa fie sacrificati. Oricum, populatia de ursi (si mistreti) trebuie mentinuta in limite potrivite teritoriului impadurit si arealului in care acestia traiesc.

    Nu trebuie ca in urma nefericitelor intamplari situatia sa degenereze intr-un masacru.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro