Proiectul de interconectare gaze naturale România - Bulgaria

F.A.
Companii / 1 noiembrie 2010

În legătură cu informaţiile apărute în ziarul bulgar "Dnevnik Daily Bulgaria" referitoare la proiectul de interconectare gaze naturale România - Bulgaria, există următoarele precizări, potrivit unui comunicat remis redacţiei: în prezent, Transgaz a finalizat proiectul tehnic pentru partea română, respectiv staţia de măsurare gaze (SMG) Giurgiu şi segmentul terestru situat între SMG Giurgiu şi punctul de subtraversare a Dunării de pe ţărmul românesc. În cadrul întâlnirilor din 5, respectiv 26 octombrie a.c., Transgaz şi Bulgarian Energy Holding împreună cu Bulgartransgaz au convenit asupra obiectivelor Foii de Parcurs aferente anului 2010. Primul element, semnarea şi expedierea către potenţialii shipperi a Scrisorii de sondare a pieţei a fost realizat, următoarele etape stabilite pentru lunile noiembrie şi decembrie fiind:întocmirea şi expedierea către UE a Raportului asupra stadiului de implementare a proiectului; întocmirea şi expedierea către UE a cererii de prefinanţare de 30%; stabilirea modalităţii de achiziţie comună Transgaz-Bulgartransgaz a serviciului de proiectare aferent subtraversării Dunării; desfăşurarea formalităţilor de achiziţie comună a contractelor de proiectare a secţiunii de subtraversare a Dunării; desfăşurarea formalităţilor de achiziţie a materialului tubular pentru segmentul terestru al României. Finanţarea europeană privind interconectarea sistemelor de gaze ale celor două ţări nu este periclitată, derularea în comun a implementării proiectului făcându-se în conformitate cu prevederile Deciziei de finanţare a UE. Valoarea totală estimată a proiectului (cu valori eligibile pentru cofinanţare U.E.) este de 23.823.836 Euro, din care TRANSGAZ S.A. -10.093,952 Euro şi BULGARTRANSGAZ E.A.D. - 13,729.884 Euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2786
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5823
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1522
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.8097

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb