Ultima formă a proiectului Legii unice de slarizare pentru bugetari, aflată în dezbatere la Guvern, prevede majorarea salariului minim pe economie la 705 lei în 2010, dar nu mai conţine proiecţiile de majorare pentru anii viitori, potrivit preşedintelui Federaţiei Sindicale Sanitas, Marius Petcu.
Liderul sindical a precizat că Guvernul a renunţat să mai specifice în textul legii majorările salariale pentru anii 2011 - 2015 şi că reprezentanţii Executivului au explicat că nu pot estima efectele crizei economice.
În cadrul discuţiilor cu partenerii sociali, reprezentanţii Guvernului au acceptat majorarea coeficienţilor de salarizare în domeniul sănătăţii, iar creşterea medie a salariilor în acest domeniu va fi de 78% până în anul 2015, peste media de creştere din întregul sistem public, de circa 57%.
"Am reuşit să salvăm tichetele de masă şi sporurile specifice sectorului sanitar", a afirmat Marius Petcu, care a adăugat că la sporurile de stres şi cel de încordare psihică Ministerul Finanţelor a dat o interpretare nefavorabilă.




















































1. legea dispretului unic al guvernantilor
(mesaj trimis de rocambole în data de 01.09.2009, 20:35)
Legea salarizarii unice din sectorul bugetar
Scopul declarat al acestei legi a fost eliminarea inechitatilor care exista in prezent intre salariile diferitelor categorii de bugetari, ma refer in primul rand la salariile din sanatate si invatamint, care dupa 20 de ani( in conditiile in care printre prioritatile fiecarui guvern din 1990 incoace au fost sanatatea si invatamantul !?) sunt chiar mai mici decat in perioada comunismului, comparativ ca alte categorii de bugetari( ca de ex. parlamentari, guvernanti, functionari ai parlamentului si guvernului, magistrati).
Se pare ca proiectul actualei legi pastreaza aceste inechitati.
Problema care se pune nu este atat valoarea acestor salarii din sanatate si invatamant( care depinde de situatia economica a tarii) cat valoarea acestor salarii comparativ cu salariile altor categorii de bugetari( ca de ex. parlamentari, guvernanti, functionari ai parlamentului si guvernului si a diferitelor agentii subordonate parlamentului si guvernului, magistrati).
Problema legii salarizarii unice poate fi rezolvata simplu,(daca se doreste acest lucru!) comparand actualul proiect cu legile similare din alte state ale UE, ca de ex.Germania, Anglia si Franta
Sa se determine care este raportul dintre salariul mediu al unui parlamentar, guvernant, magistrat, medic, profesor,etc. si salariul minim pe economie in tari ca Germania, Anglia si Franta, sa se faca o medie a lor, iar aceste rapoarte sa stea la baza Legii salarizarii unice din Romania.
De asemenea consider ca raportul dintre salariul maxim si minim din sectorul bugetar nu ar trebui sa depaseasca valoarea 10 , iar sporurile( de vechime, de noapte,etc., aceleasi pentru toate categoriile de bugetari !) sa fie de maximum 50% din salariul de baza.
Doar in acest fel se va obtine o Lege a salarizarii unice echitabile pentru toate categoriile de bugetari!