Protan îşi suspendă activitatea

F. A.
Companii / 17 noiembrie 2008

Societatea Protan îşi suspendă, începând de azi, activitatea de ecarisaj pe întreg teritoriul ţării, în semn de protest faţă de neachitarea de către stat a taxei de neutralizare, în valoare totală de peste patru milioane euro, restantă din 2006, conform unui anunţ făcut săptămâna trecută de reprezentanţii companiei.

SC Protan are contracte de colectare şi neutralizare a deşeurilor de origine animală cu 8.760 agenţi economici şi cu 2.505 consilii locale şi primării. Activitatea prestată pentru administraţiile locale se face gratuit, urmând ca societatea să îşi recupereze banii de la bugetul de stat, conform contractului de concesiune semnat în 2002.

Reprezentanţii companiei au precizat că nu mai pot susţine din banii firmei activitatea de ecarisaj, pentru că se află în blocaj financiar.

"Până acum am investit 20 milioane de euro în tehnologie pentru a ne putea adapta cerinţelor europene, iar statul român nu şi-a achitat datoriile faţă de noi, pe care le are în baza contractului de concesiune. Suntem nevoiţi să suspendăm activitatea de ecarisaj în toate sucursalele până când statul va respecta contractul de concesiune şi ne va achita integral restanţele. Avem opt filiale în ţară care nu vor mai colecta deşeurile animale şi atunci putem admite că va urma un dezastru ecologic, dar asta este ceea ce putem face în prezent", a explicat săptămâna trecută Cristina Miu, directorul general al companiei.

Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a anunţat că activitatea centrelor de ecarisaj din România ale SC Protan SA trebuie să continue, deoarece există nişte obligaţii contractuale pe care compania trebuie să le respecte, astfel încât să fie asigurată continuitatea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0947
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4429
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8949
Gram de aur (XAU)Gram de aur727.9905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb