Protest Agent Green în Auchan pentru marcarea surselor de lumină ilegale

F. A.
Companii / 5 august 2010

Voluntari Agent Green aplică azi etichete pe tuburi fluorescente comercializate de Auchan Militari pentru informarea corectă a consumatorilor privind toxicitatea acestor surse de lumină şi necesitatea de a le recicla pentru protejarea mediul şi sănătăţii oamenilor, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Relansăm campania Green my Light cu o veste proastă şi una bună. Există încă supermarketuri care nu-şi asumă responsabilitatea de a comercializa surse de lumină care să informeze corect consumatorii. Aplicarea pubelei barate pe ambalaj sau pe soclul becului îi avertizează pe consumatori că sursele de lumină conţin substanţe toxice şi că nu trebuie aruncate la gunoi, ci duse la reciclat. Dacă Auchan şi Mr Bricolage erau abonaţi pe lista roşie, surpriza neplăcută vine de la Kika şi Plus care au început să comercializeze becuri neconforme. Vestea bună este că faţă de ediţia a III-a a ghidului, Carrefour a aplicat simbolul pubela barată pe toate sursele de lumină care conţin substanţe toxice", a afirmat Gabriel Păun, Preşedinte Agent Green.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb