Protestele din Franţa aduc declin pe bursele europene

A.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 octombrie

Protestele din Franţa aduc declin pe bursele europene

English Version

• Scăderi importante în sectorul bancar francez

Bursele din Europa au scăzut ieri, acţiunile franceze înregistrând cele mai mari pierderi după ce, la finele săptămânii trecute, la Paris a avut loc unul dintre cele mai grave episoade de proteste violente din ultimii ani.

Indicele CAC 40, al Bursei din Paris, a scăzut cu 1,7% la ora locală 15.07, ajungând la 7.825,17 puncte. Pe piaţa franceză, titlurile gigantului bancar BNP Paribas SA s-au depreciat cu 3% la ora 15.09, ajungând la 86,91 euro, cele ale Societe Generale SA - cu 3,5%, la 62,19 euro. Tot pe segmentul bancar, acţiunile Credit Agricole SA au pierdut 2,9%, afişând un preţ de 15,26 euro.

Acţiunile gigantului de retail Carrefour SA s-au depreciat cu 2,3% la ora 15.10, atingând 16,23 euro, cele ale operatorului de transport aerian Air France-KLM - cu 2,7%, la 10,24 euro.

Indicele Ibex 35 al pieţei din Spania a coborât cu 1,9%, atingând 18.965,80 puncte la ora 15.15, DAX al celei germane - 1,4%, ajungând la 25.268,79 puncte. FTSE MIB al pieţei italiene, ţară afectată, de asemenea, de demonstraţii, a scăzut cu 1,8% la ora 15.30, atingând 48.979,37 puncte.

Protestele din Franţa, declanşate de creşterea preţurilor şi înrăutăţirea serviciilor publice, au zguduit a doua cea mai mare economie a zonei euro, care se confruntă cu o creştere slabă şi o datorie tot mai mare, notează The Business Times.

• Presiuni pe obligaţiunile guvernamentale franceze

Turbulenţele, care sporesc incertitudinea politică înaintea alegerilor prezidenţiale din 2027 şi testează rezistenţa investitorilor, au pus presiune şi pe obligaţiunile guvernamentale franceze.

”Există, în mod clar, un risc politic, ceea ce va însemna o volatilitate pe termen scurt”, a declarat, conform The Business Times, Kiran Ganesh, strateg pe active multiple în cadrul UBS Global Wealth Management, subliniind: ”Există o serie de factori, dincolo de proteste, care sunt, probabil, mai importanţi pentru perspectiva pe termen mediu şi lung”.

Conform CNBC, randamentul obligaţiunilor franceze pe zece ani a crescut cu peste 10 puncte de bază, situându-se aproape de cel mai ridicat nivel din ultimele decenii. Randamentele mai mari înseamnă costuri de împrumut mai ridicate pentru guvern pe piaţa datoriei. Randamentele titlurilor pe 2 ani şi pe 30 de ani au înregistrat creşteri de 6, respectiv 8 puncte de bază.

”Dacă eşti un investitor internaţional care analizează posibilitatea de a face plasamente în obligaţiuni franceze, acest lucru nu este de ajutor”, a declarat ieri, pentru CNBC, Mike Bell, şeful diviziei de strategie de piaţă din cadrul RBC BlueBay Asset Management, menţionând: ”Pare că fie se vor revolta pieţele de obligaţiuni, fie lumea, fie ambele”.

Euro a înregistrat, în a doua parte a zilei, o scădere de 0,15% faţă de dolarul american şi era cu 0,1% în declin faţă de lira sterlină.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb