Protestul sindicaliştilor de la Cartel Alfa va dura mai puţin de o oră, din cauza frigului

F. A.
Macroeconomie / 25 ianuarie 2010

Aproape 50 de sindicalişti afiliaţi Cartel ALFA protestează la această oră în faţa Ministerului de Finanţe, pentru a cere Guvernului să acorde facilităţi pentru angajaţii trimişi în şomaj tehnic şi în 2010, pichetul urmând să dureze până la ora 11.00, din cauza frigului.

"Vom protesta mai puţin de o oră din cauza frigului, pentru că nu putem cere oamenilor să stea în stradă la -16 grade Celsius, până la ora 12.00. Am adus termosuri cu ceai pentru ca oamenii să aibă cu ce se încălzi şi am fi adus şi vin fiert dacă nu era riscul ca protestele noastre să fie duse în derizoriu. Nu doream să apară ştiri de genul: sindicalişti cu iz de alcool protestează luni la Ministerul Finanţelor", a declarat pentru NewsIn preşedintele Cartel Alfa Bucureşti, Mircea Dumitriu.

Liderul sindical a precizat că azi vor protesta în faţa Ministerului de Finanţe sindicalişti din Bucureşti, afiliaţi Federaţiei din serviciile publice, urmând ca marţi să ajungă la Bucureşti reprezentanţi ai sindicatelor din ţară.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb