PSD - critici la adresa Elenei Lasconi; USR susţine că social-democraţii îl atacă pe principalul contracandidat al lui Ciolacu

R.S.
Politică / 21 august

PSD - critici la adresa Elenei Lasconi; USR susţine că social-democraţii îl atacă pe principalul contracandidat al lui Ciolacu

Social-democraţii susţin că ''prezidenţiabilul'' Elena Lasconi ''duce ipocrizia USR la superlativ'', pentru că ''şi-a angajat soţul la partid, pe bani publici''. În replică, liderii USR susţin că "PSD-iştii sunt speriaţi că Elena Lasconi îi suflă în ceafă lui Marcel Ciolacu", conform Agerpres.

Într-un comunicat de presă, PSD a acuzat miercuri "demagogia ridicolă a preşedintei USR Elena Lasconi care se erijează în instanţă morală, dar continuă fără nicio ezitare nu doar să-i protejeze şi să-i promoveze pe corupţii şi penalii din partid, ci şi să practice nepotismul ordinar".

"Şi-a propulsat soţul din postura de avocat-şomer, fără palmares şi fără perspectivă, în poziţia de consilier juridic la grupul parlamentar al USR, plătită din bani publici! Este evident că USR-ul condus de preşedinta Elena Lasconi e la fel de rău şi de nociv precum USR-ul din perioada Drulă, zis Rangă. N-a învăţat nimic din înfrângerea usturătoare administrată de alegători şi continuă să fie acelaşi partid al scandalului cu orice preţ, al acuzelor mincinoase şi al propagandei deşănţate", afirmă social-democraţii, scrie Agerpres.

Potrivit acestora, "minima decenţă ar fi impus 'noului' USR măcar o delimitare de cei aflaţi în cercetarea penală şi/sau acuzaţi de opinia publică pentru decizii catastrofale precum închiderea spitalelor în pandemie, achiziţia aberantă de vaccinuri ori blocarea oricărei perspective de creştere a pensiilor timp de 50 de ani, prin pragul de 9,4% din PIB impus în PNRR, fără nicio dezbatere publică şi fără să fie necesar".

"Doamna Lasconi ar fi putut să înceapă cu cea mai vocală penală, respectiv dna Clotilde Armand, să continue cu penalul Lucian Viziteu, chiar dacă a fost reales primar, cu penalul Vlad Voiculescu, cu penalul Dan Barna, cu penalul Allen Coliban, perdant al alegerilor, dar încă primar în funcţie la Braşov, sau cu penala Ioana Mihăilă. Însă noua preşedintă a USR şi candidat la preşedinţia ţării, dna Elena Lasconi, n-a făcut nimic, a ales să fie o demnă continuare a vechilor şi detestatelor practici! Şi să împingă ipocrizia politică USR-istă pe cele mai înalte culmi", transmite PSD.

Liderii USR au reacţionat ulterior prin vocea lui Ionuţ Moşteanu, lider al deputaţilor partidului, şi a purtătorului de cuvânt al formaţiunii, Cristina Prună.

"PNL-iştii sunt disperaţi că au un candidat în care au băgat milioane şi gâfâie în coada plutonului prezidenţiabililor. PSD-iştii sunt speriaţi că Elena Lasconi îi suflă în ceafă lui Ciolacu şi nu se înţeleg cu Geoană să-şi vadă de drum pe alte meleaguri şi au început cu atacurile. Azi e despre angajarea soţului Elenei la grupul parlamentar. Ca lider de grup, în ultimii ani, eu am angajat oamenii de la grupul parlamentar de la Camera Deputaţilor în consultare cu colegii deputaţi, criteriile fiind încredere şi profesionalism. Am pus întotdeauna pe primul plan membrii USR pentru că cel mai important lucru e să putem avea încredere unii în alţii, pentru că acolo la grup decidem chestii importante politic - ce votăm, ce proiecte depunem, ce amendamente depunem, cum blocăm anumite chestii, cum/ce/dacă atacăm la CCR, cum navigăm printre cutume şi chichiţe de regulament", a scris Moşteanu, pe Facebook.

El a adăugat că salariile sunt între 3.000 şi 6.000 lei net lunar, "nişte salarii puţin atractive pentru un om priceput în Bucureşti".

"Toţi cei care lucrează acolo ar putea câştiga lejer mai mulţi bani în altă parte în Bucureşti, dar au ales să lucreze acolo pentru că le pasă de USR, cred în misiunea noastră politică. Pentru mine şi nevoile de efort şi competenţă de la grup, faptul că am găsit un coleg avocat cu experienţă, membru USR, pe care îl văzusem în stradă în campanii, om în care să am încredere şi avocat care să muncească pe banii aia a fost ca un cadou, un câştig mare pentru grupul parlamentar. Şi un coleg bun. Ocazie cu care îi salut pe toţi cei care lucrează acolo zi de zi alături de noi şi le mulţumesc pentru nervi şi dedicaţie - Daniela, Raluca, Ştefan, Gabi, Cătălin, Eliza, Andreea, Oana, Gabor şi ceilalţi", a completat deputatul USR, mai transmite Agerpres.

Potrivit Cristinei Prună, "PSD a mai coborât un nivel pe scara mojiciei: atacă familia principalului contracandidat al lui Marcel Ciolacu".

"PSD a mai coborât un nivel pe scara mojiciei: atacă familia principalului contracandidat al lui Marcel Ciolacu. Marea famiglie pesedistă care a jecmănit şi umilit ţara asta timp de 35 de ani nu înţelege de ce soţul Elenei Lasconi, care este avocat, lucrează pentru grupul parlamentar USR. Li se pare tare ciudat ca un avocat să livreze servicii juridice. Mâine-poimâine vor fi şocaţi că un brutar face pâine. Şi cum să nu li se pară, când ei au umplut guvernul, parlamentul şi aproape întreg statul român cu persoane care nu aveau nicio pregătire pentru jobul respectiv", a scris Cristina Prună pe pagina de socializare.

Ea a adăugat că Valeriu Zgonea a fost numit la şefia ANCOM "fără nicio legătură cu domeniul şi cu o condamnare penală la activ", iar la Ministerul Digitalizării a fost desemnat un sociolog.

"Să nu uităm nici că la spitalul din Botoşani au pus un contabil cu zero experienţă în sănătate, fost lăcătuş mecanic. Acesta este spitalul unde a murit Alexandra, tânăra însărcinată care timp de 7 ore s-a rugat pentru un ajutor care n-a mai venit niciodată. Şi cine face astfel de acuzaţii? Un partid condus de un individ precum Marcel Ciolacu, despre care nu ştim nici acum dacă şi-a luat sau nu bacalaureatul, care ne spune că are o diplomă de la o facultate care nu este acreditată, dar fără să o prezinte, şi care şi-a petrecut tinereţile la vânătoare cu terorişti condamnaţi de statul român", a mai afirmat deputata USR.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Se pare ca Psd este in cadere libera cu Ciolacu in frunte.

    Azilele groazei ii spune ceva lui Ciolacu? Dar Oprea fost primar Bucuresti astazi fugit in Grecia? Si multi, multi alti penali si hoti de partid toti sub umbrela psd. 

    Imi pare rau pt marcel dar nu va castiga sefia ro, ciuca se face de ras si va fi ciuca batailor.

    voi vota lenuta pt ca marcel isi bate joc de pensia mea si da din plin pensii speciale iar pe amarata mea de pensie de 45 de ani de munca o scade dar da la smecheri cu 20 de munca, frumos! 

    cat despre nepotism, haidade!!!, e plin guvernul de matusi, veri, neveste, nepoti, frati si nu in ultimul rand de escorte frumoase si destepte. 

    sediul din victoria e un adevarat bordel, ce mai! si nu numai el. 

    nu eram convins de coana mare, dar acum sunt si vor fi toti romanii care intr-adevar au muncit, nu dintre cei care doar s-au facut ca muncesc. 

    sa vezi ce de tigani, si nu numai, vor pensie acum, ca au 65 de ani desi n-au muncit o ora dar au furat toata viata (asta da munca), aia de 1281lei garantata de marcel! 

    marceleeee, trezeste-te, ba!, nu cu hoti si smecheri faci tara asta ok, ci cu aia la care ai taiat pensiile muncite!

    Chiar au găsit cei de la PSD nepotism și în altă parte? Pai nici în China sau Rusia nu găsești nepotism mai pe fata decât în România. Nici spălător de vase nu te poți angaja la un spital daca nu ești nepotul lui Rafila

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5501
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2933
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9421
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.9505

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb