PSD face miting regional la Iaşi, cu 40.000 de oameni, în 9 mai

I.L.
Politică / 3 mai 2019

Maricel Popa (Sursă foto: Twitter)

Maricel Popa (Sursă foto: Twitter)

Liderul PSD Iaşi, Maricel Popa, susţine că social-democraţii vor organiza, în 9 mai, la Iaşi, un eveniment regional, de Ziua Europei, cu 40.000 de oameni, în prezenţa lui Liviu Dragnea. El adaugă că nu se aşteaptă să apară incidente, scrie News.ro.

Maricel Popa a declarat, ieri seară, pentru News.ro, că PSD va sărbători la Iaşi Ziua Europei, printr-un spectacol în aer liber, la eveniment urmând să participe şi Liviu Dragnea.

"Vrem să sărbătorim Ziua Europei. Va fi un concert folcloric, va veni şi Cenaclul Flacăra, vor fi şi cântece patriotice. Vor participa zeci de mii de oameni, din Iaşi, dar şi din celelalte judeţe ale Moldovei. Noi sperăm să fie peste 40.000 de oameni", a afirmat Maricel Popa, potrivit agenţiei.

Întrebat dacă acţiunea PSD de la Iaşi nu prezintă riscuri, după ce, tot la Iaşi, Liviu Dragnea a fost huiduit de câteva sute de oameni la Conferinţa Judeţeană PSD Iaşi din 20 aprilie, Maricel Popa a precizat că nu se aşteaptă la incidente şi că vor fi luate măsuri de siguranţă.

Pe reţelele sociale, ieşenii critică vehement ideea PSD de a organiza un miting regional în oraş, unii dintre ei afirmând că "evenimentul pus la cale de PSD pe 9 mai sună a provocare".

În 24 aprilie, candidatul PNL aflat pe primul loc pe lista partidului pentru alegerile europarlamentare, Rareş Bogdan, a îndemnat PSD să renunţe la ideea mitingului de la Iaşi din 9 mai.

"Când toată presa mondială este cu ochii pe Summit-ul de la Sibiu, exact atunci Liviu Dragnea face un miting împotriva Europei, împotriva aşa-zişilor duşmani ai PSD, care nu-i lasă pe ei să guverneze", a spus Rareş Bogdan, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, mai scrie News.ro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Banii cu care sunt plătiți (mituiți) cei duși cu autocarele nu sunt bani negri ?????? Nu sunt evaziune fiscală din moment ce nu sunt impozitați????

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8478
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.3213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb