PSD: Iohannis pur şi simplu blochează România

T.M.
Politică / 8 decembrie 2018

Klaus Iohannis (sursa foto: Twitter)

Klaus Iohannis (sursa foto: Twitter)

PSD a transmis, ieri, un comunicat în care condamnă "decizia iresponsabilă a preşedintelui Iohannis de a bloca funcţionarea a două ministere cheie" şi anunţă că va utiliza toate mijloacele legale şi constituţionale pentru a debloca situaţia creată şi pentru a-l determina pe Klaus Iohannis să respecte legile şi Constituţia României.

"Partidul Social Democrat condamnă decizia iresponsabilă a preşedintelui Iohannis de a bloca funcţionarea a două ministere cheie ale Guvernului României. Lipsit de orice argument politic, legal sau constituţional, Iohannis se lasă mânat de ranchiuna şi obsesiile personale, aducând prejudicii statului român pe care ar fi trebuit să-l reprezinte. Iohannis pur şi simplu blochează România, astfel încât Guvernul PSD+ALDE să nu facă investiţii în autostrăzi şi dezvoltare locală", au transmis, printr-un comunicat de presă, oficialii PSD.

Potrivit acestora, "scandalurile şi conflictele create de Iohannis sunt cu atât mai iresponsabile în contextul Anului Centenar şi al apelurilor repetate din partea oficialilor europeni privind realizarea unui consens politic înainte ca România să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene".

"Iohannis a manifestat astăzi un comportament lipsit de orice decenţă şi bun simţ faţă de doamna prim ministru, în ciuda mesajului de pace politică pe care aceasta i l-a adresat în cadrul şedinţei solemne organizată în Parlament cu ocazia Centenarului. Dincolo de funcţii, preşedintele Iohannis ar fi trebuit să dea dovadă de bună creştere şi politeţe faţă de o doamnă", se mai arată în document. Social-dem

În aceste condiţii, PSD va utiliza toate mijloacele legale şi constituţionale pentru a debloca situaţia creată de Iohannis şi pentru a-l determina pe acesta să respecte legile şi Constituţia României, potrivit Agerpres.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. S-a transformat Bursa in oficiosul Psd-ului?

    Olguta Vasilescu ministrul transporturilor ?! Serios !? Ce calificare are !? Nu are Facultatea de transporturi. Mai bine punem un muncitor necalificat care sapa santuri la autostrazi. Sigur stie mai multe decat Olguta.

    PSD-ul SE AUOÎNFRÂNEAZĂ MEGA-DES : la foc automat ( ca ,,MAȘINA DE CUSUT ) ....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3370
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4322
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9583
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.2643

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb