PSD: "Klaus Iohannis trebuie să iasă din letargie şi să rezolve criza politică majoră din «Guvernul Său»"

S.B.
Politică / 15 aprilie 2021

"Klaus Iohannis trebuie să iasă din letargie şi să rezolve criza politică majoră din «Guvernul Său»"

PSD îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să iasă din letargia în care se află de mai multe săptămâni şi să intervină public pentru rezolvarea crizei politice majore din "Guvernul Său", arată un comunicat de presă al partidului, informează news.ro.

Principala prerogativă constituţională a şefului statului este de a media între puterile statului şi între partidele politice pentru asigurarea stabilităţii ţării, amintesc social-democraţii.

"Atragem atenţia preşedintelui că România se află în vârful valului trei al pandemiei, fără locuri libere la ATI, cu un număr record de decese, cu mii de bolnavi cronici lăsaţi fără tratament, iar interimatul la Ministerul Sănătăţii şi criza politică prelungită nu va face altceva decât să înrăutăţească situaţia. În acest context, lipsa de reacţie publică din partea Preşedintelui reprezintă o încălcare gravă în exercitarea obligaţiilor pe care acesta le are faţă de ţară şi de societate", potrivit unui comunicat de presă al PSD remis joi News.ro.

PSD reaminteşte că preşedintele Iohannis a girat personal constituirea acestei coaliţii nocive dintre PNL, USR PLUS şi UDMR, sfidând votul românilor şi rezultatul alegerilor democratice.

"De aceea, Klaus Iohannis are o răspundere directă pentru criza politică actuală şi are obligaţia de a interveni public - rapid! - pentru ieşirea din acest blocaj care afectează în mod grav viaţa şi sănătatea cetăţenilor români", conchide sursa citată.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. decat sa stam noi toti carantinati si crizati din lipsa de capacitati in sectiile de ATI mai bine sa stati voi in crize politce ..chiar nu aveti medicamente si specialisti sa va trateze cu simt de raspundere si sa ne scutiti de toate isteriile si frustarile voastre ce le aruncati pe "retele' si in strada ??

    1. Stati bre.Tre sa se topeasca zapada. Ca sa se gate sezonu' de schi.

    După studiul de ,, fezabilitate " : pas cu pas ...

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb