PSD şi Crin Antonescu, lideri în sondaje

A.G.
Ziarul BURSA #Politică / 23 iulie 2010

Peste 40% dintre cetăţeni nu votează la alegerile următoare, potrivit unui sondaj de opinie realizat de IPP Data Research, citat de Agerpres.

Potrivit cercetării sociologice, la întrebarea "cu ce partid intenţionaţi să votaţi la alegerile parlamentare viitoare", 40% dintre respondenţi au spus PSD, 26% au optat pentru PNL, 12% şi-au manifestat intenţia de vot cu PD-L, 7% cu UNPR şi tot 7% cu PRM, 5% cu UDMR, iar 3% cu un alt partid.

Chestionaţi care "din cei trei candidaţi la Preşedinţie din 2009 ar fi astăzi cel mai potrivit pentru situaţia curentă din ţară", 43% dintre intervievaţi l-au indicat pe Crin Antonescu, 32% pe Mircea Geoană, 19% - Traian Băsescu, iar 6% au spus nu ştiu/ nu răspund.

Dacă partidele de opoziţie ar organiza din nou un referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu, 65% din cei chestionaţi au susţinut că ar vota pentru demitere, 17% împotriva demiterii, în timp ce 18% nu ar vota sau nu ar participa la vot.

Mai mult de trei sferturi dintre respondenţi (81%) au susţinut, de asemenea, că în România lucrurile merg într-o direcţie "greşită", în timp ce 15% spun că într-o direcţie "bună", iar 4% nu ştiu sau nu răs-pund.

Întrebaţi în câţi ani cred că o să îşi revină România din punct de vedere economic, 45% dintre persoanele intervievate au afirmat că în mai mult de 5 ani, 29% au spus că în 5 ani, 11% - în 2 ani, 6% - la anul, iar 9% - nu ştiu/ nu răspund.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb