PUTIN, NERVOS LA ADRESA UNUI JURNALIST:"Degeaba behăiţi!"

A.P.
Internaţional / 10 octombrie 2020

"Degeaba behăiţi!"

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avut o reacţie nervoasă la adresa unui jurnalist care a încercat să îi pună întrebări cu privire la familia sa. Liderul de la Kremlin i-a spus acestuia că "degeaba behăie" în contextul în care ziaristul a tuşit cu subînţeles în timpul discuţiei, relatează Agerpres.

Întrebat despre una dintre fiicele sale în cadrul unui interviu acordat agenţiei oficiale de presă TASS, Putin - care nu a dorit să răspundă întrebare - l-a apostrofat pe Anton Vandenko atunci când acesta a tuşit, considerând că a făcut-o cu "subînţeles": "Degeaba behăiţi!", relatează postul de televiziune independent Dojd şi publicaţia Lenta.ru. Interviul este postat şi pe site-ul de internet al TASS.

Jurnalistul l-a întrebat pe Putin cine este persoana cu cea mai mare autoritate pentru nepoţii săi: "Ei sunt încă mici. Pe unul dintre ei, fiica mea a început deja să-l înveţe să înţeleagă ce înseamnă viaţa", a răspuns Putin. Jurnalistul l-a întrebat despre care dintre cele două fiice ale preşedintelui este vorba, ştiindu-se că el are două fete, Maria şi Ekaterina, ţinute departe de ochii lumii după ce tatăl lor a devenit liderul ţării în urmă cu 20 de ani, potrivit Agerpres.

"Ce contează?", a replicat preşedintele rus, dând impresia că îşi păstrează calmul. În acel moment jurnalistul a exclamat "O!" şi a tuşit. "Degeaba behăiţi!", l-a apostrofat imediat Putin. "Nu behăi, tuşesc!", a spus ziaristul, impasibil la reacţia preşedintelui rus. "Cu atât mai mult. Nu aveţi de ce tuşi. Nu trăiţi viaţa mea şi nu înţelegeţi ce înseamnă problemele de securitate. Când o persoană este departe de toate astea, nu le observă pur şi simplu", a explicat preşedintele rus.

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut din viaţa sa personală şi a familiei sale secret de stat, iar atunci când presa încearcă să ridice măcar puţin vălul de pe acest mister, Putin este nemilos chiar şi cu ziariştii apropiaţi Kremlinului, potrivit mass-media ruse.

Fragmentul de interviu, ultima parte din proiectul special al TASS "20 de întrebări pentru Vladimir Putin", a fost dat publicităţii în urmă cu două zile, la 7 octombrie, când şeful statului rus a împlinit 68 de ani.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Bineinteles ca a facut din viata personala si a familiei sale un secret de stat.La cati ''prieteni'' are!La cat bine a facut e si normal.Este principala cauza pentru care vrea sa ramana presedinte pe vecie.Este valabil si pentru Trump.Realegerea sa este foarte importanta in ceea ce priveste securitatea proprie si a familiei sale.Din aceasta cauza isi doreste cu disperare sa fie reales.Celelalte motive sunt secundare.Degeaba se ascunde dupa machiaj.Poate sa ia si foc in gura ca nu e de crezut.Ceea ce fac ei pot face si alti presedinti.Nimeni in lumea asta nu e de neinlocuit.

    1. da-l in plm de terminat... ar fi fost de mult zburat daca nu era prezent in atatea situatii de impact pe plan mondial...

      dar vine timpul cand isi termina treburile :) ... il voi astepta la cotitura , situational vorbind :)  

    e vizibila atitudinea de cioban la oi ...

    ma mir cum de il mai suporta propriul popor la cat de primitiv este....

    oi,oi,oi.... :)  

    Pe tezaurul RO......

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

22 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0034
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5255
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.5807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro