Putin nu vrea să cucerească Kievul, ci Moscova

Ben Madadi
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 ianuarie

Ben Madadi

Kremlinul spune că vorbele despre invazie sunt isterice. Putin neagă orice intenţie de a invada Ucraina. Eu sunt de acord, şi îl cred în totalitate. Totuşi, Putin a trimis un număr fără precedent de soldaţi, în istoria Rusiei moderne, lângă frontiera Ucraineană. De ce a făcut asta?

În primul rând pentru că poate, pentru că aşa vrea muşchiul lui. În al doilea rând pentru că Putin i-a obişnuit pe ruşi cu circ, periodic. A fost circ cu Cecenia, Georgia, Crimeea, Siria, Libia şi acum, în lipsă de ceva autentic şi nou, Ucraina. Lipsa de circ le poate aduce aminte ruşilor despre lipsa de pâine (adică o economie funcţională). Îşi poate dori Putin aşa ceva? Poporul, dacă începe să-şi pună problema lipsei de pâine, poate fi un popor mai recalcitrant. Dar dacă Putin le oferă ruşilor, periodic, circ, poporul rus ajunge să fie hrănit cu circ şi mai uită de pâine, până la următorul circ. De fapt adevărata ţintă, de cucerire, în tot acest circ militar este Modcova, nu Kiev-ul.

Putin este circarul şef al lumii. Economia Rusiei, în ultimii 23 de ani de domnie ai ţarului Putin, a fost în principiu praf. De aici şi lipsa de "pâine". Politicile economice ale lui Putin au ajutat oligarhii, cei prietenoşi regimului, dar nu populaţia.

Rusia fără încasările de la exportul de petrol şi gaze ar avea un colaps economic. Putin îşi poate dori asta? Nu, evident. O invazie oficială a teritoriului Ucrainean în mod inevitabil ar atrage sancţiuni extrem de dure împotriva Rusiei. Europenii, într-un caz de invazie a Ucrainei, ar lua măsuri foarte reale pentru a nu mai cumpăra mai nimic de la ruşi. Având în vedere că Europa occidentală are opţiunea, ca în timp, să treacă de la gazul rusesc la LNG-ul american (şi nu numai), europenii ar putea, încetul cu încetul, să nu mai cumpere nici măcar gaze de la ruşi. Ce să mai spunem de Nord Stream 2 - s-ar pune capac oricărui vis de vânzări în plus de gaze europenilor.

O invazie rusească a Ucrainei nu aduce nimic bun pentru Rusia, dar poate aduce multe necazuri şi poate îngenunchea complet ce mai funcţionează în economia Rusiei. După invazie, lipsa acută de "pâine" (de data asta probabil chiar la propriu) în rândul ruşilor nu mai poate fi amelioriată cu circ, nici măcar de cel mai expert circar al lumii, Vladimir Vladimirovici Putin.

În afară de necazuri economice, oare Putin poate obţine ceva pozitiv de la o invazie a Ucrainei? Nu. Oare armata lui Putin poate merge până în Kiev ca să instaleze un regim marionetă pro-rus acolo?

Teoretic da, dar practic ar fi o aberaţie complet lipsită de sens. O asemenea mişcare, pe lângă faptul că ar produce cel puţin zeci de mii de victime omeneşti, ar fi un dezastru pe termen lung, în primul rând pentru ruşi. Să presupunem, prin absurd, că ruşii merg până în Kiev, dau jos un guvern ales şi pun altul în loc, ca pe vremea Uniunii Sovietice. Cine îl poate menţine pe acel guvern la butoane? Nişte ucrainieni? Niciodată! Deci Putin ar fi nevoit să menţină o parte importantă din armata rusă în Ucraina pe termen nelimitat, aşa cum au făcut sovieticii în Afghanistan. O asemenea aventură ar falimenta Rusia. Şi să nu uităm că, după o asemenea invazie, Rusia oricum ar fi falimentară din cauza sancţiunilor impuse de Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Deci, tot ce pot să spun este că lumea ar trebui să-l creadă pe Putin şi să ştie că este vorba doar de nişte manevre militare, sau circ, şi nu va exista nicio invazie.

Opinia Cititorului ( 25 )

  1. Maeste Ben Maladi... de ai fi început cu un răspuns la o nedumerire a mea : cine-i acest Putin... mare războinic? , este chiar el, acel Vladimir Putin KGB-istul mărunt din RDG?, sau o marionetă a unei subterane/secrete puteri militariste imperiale țaristo/sovietice? ... precum a fost în Japonia postbelică dictatura militară, deasupra împăratului?

    Hai că nu arată ăsta a... Stalin, Hitler, Mussolini, Castro, Kim sau alți dictatori...  

    1. Nu arata Putin a dictator? Cum faci. te uiti la fotografie si spui asta este dictator, asta nu este?

      eu as fi mai atent la triada neo-marxista actuala (Schwab, Soros, Gates) fata de pozitionarile autoritarist-etatiste ale Rusiei si Chinei.

      Vestul Europei si SUA ar trebui sa fie mai atente la mugurii groaznici ai dictaturii care au scos capul la lumina in chiar societatile lor - si ma refer si la inclinatiile stangiste ale generatiilor mai tinere. Sa spunem ca un pic de distributivism in lumea autentica capitalista nu ar fi stricat. Asa... am ajuns la o fractura sociala intre generatii pe baze economice.  

      Si astfel tari ca Rusia si China au simtit in aer un vant prielnic in velele corabiilor lor. Cu toate implicatiile adiacente (sistemul de credit social in China, sisteme automate de recunoastere faciala/ urmarire individuala, etc). Si , da, aici intra si vestitul certificat verde care se doreste generalizat in toata lumea. Sau EID (European ID - identitatea digitala de internet). Sunt instrumente de control care nu au treaba cu covid-ul. Au treaba cu impingerea lumii intr-o dictatura cyber-socialista cum nu a mai trait lumea asta.  

      Solutia?  

      Dragoste. Dragoste de aproapele in sens crestin.  

      Lumea asta e cumplit de lipsita de dragoste de aproapele.  

      Restul sunt doar urmari, implicatii, efecte.  

       

      Rusii nu pot cuceri Ucraina pentru ca imediat cum trec granita trebuie sa intre in carantina 14 zile pentru ca asa trebuie sa faca toti cei din zona rosie. In perioada de carantina, militarii viteji din Romania, Bulgaria, si Polonia pot intra si ei in Ucraina si astfel se ajunge la echilibru iar rusii se vor retrage.

      .

    In toata aceasta aventura istorica de repozitionare a Rusiei in neo-URSS (pana in perioada 2024-2027), d-nul Putin pierde din vedere un fapt: in spatele reusitelor rusesti se ascunde ceva masiv si puternic care va urma Rusiei: China.

    Pe scurt, marea si finala castigatoare a acestui proces va fi China. Pe costul Rusiei.  

    D-nul Putin sa mediteze la acest fapt.  

    Mai ales din 2036-2040 incolo.  

    Romania (si aici includ in viitor Moldova) sa mediteze bine la aceste lucruri. De dragul continuitatii ei in Istorie.  

    Si nu in ultimul rand, un razboi in Ucraina ar fi prea scump pentru Putin. In rest:

    da, putin e un dictator nationalist. 

    nu, europa nu poate inlocuii gazul rusesc cu LNG-ul american din cauza costurilor, este utopic. Cateva date: 

    - 167,7 miliarde metrii cubi de gaze importate in anul 2020 de EU din Rusia conform Statista (sursa: Umfang der russischen Erdgaslieferungen nach Europa im Jahr 2020) 

    - 266 mii metrii cubi e capacitatea celei mai mari nave de transport LNG, clasa Nakilat Q-Max, din care exista 14 bucati, conform Wikipedia 

    - In concluzie ar trebuii 630.500 transporturi LNG pe an cu cele mai mari nave (167.700.000.000 / 266.000 m^3)  

    - Sa presupunem ca o nava are nevoie de o luna pentru drumul SUA-Europa dus-intors, incarcare, descarcare, mentenanta etc. Si sa presupunem ca terminalele de gaz existente in Europa si SUA sunt nelimitate. Inseamna ca o nava poate faca 12 transporturi pe an 

    - Avem nevoie de 54.166 nave din clasa Nakilat Q-Max, care sa faca non-stop naveta SUA-Europa pentru a inlocuii gazul rusesc (54.166 nave ori 12 transporturi pe an) 

    - Dupa cum am mentionat momentan exista 14 nave din clasa Nakilat Q-Max. Avem nevoie de 54.166 care sa fie doar la dsipozitia europenilor. Deci mai lipsesc inca 54.152 de nave 

    - La plezneala as spune ca in toata lumea exista capaciatatea de a construii 50 de nave clasa Nakilat Q-Max pe an. Am avea nevoie de 1.083 ani pentru a construii flota necesara (54.152 nave / 50 nave/an) 

    Intrebari: 

    Cat costa productia, mentenanta, personalul unei asemenea flote?  

    Cat costa constructia, mentenanta, personalul trminalelor LNG necesare? 

    Exista capacitati suficiente de productie, personal calificat etc.? 

    Ce costuri reies din comprimarea, racirea si lichefierea dupa care transformarea in stare gazoasa a LNG-ului? 

    Care sunt riscurile si costurile ascunse de operare (defectiuni, avarii, poluare, emisii, imisii, afectarea florei si faunei marine)? 

    In concluzie europa a fost, este si va fi dependenta de gazul rusesc. Singurele optiuni pe termen lung sunt electrificarea accentuata (inclusiv Power2Gas) si implicit dezvoltarea productiei de energie regenerabila (hidro, eolian, solar, bioenergie) 

    1. Europa se poate lipsi de gaze. Astfel se reduce incalzire globala. Omoara si toate vacile tot pentru slavarea planetei si urmasii lor le vor multimi.

      cred ca nu ai tinut cont de conversie. nava aceea poate transporta 266.000 de LNG, care se con vertesc cu un factor de 1 MC LNG = 600 MC Gaz. In felul acesta, rezulta ca o nava poate transporta ~0.16 miliarde metri cubi gaz/transport. Ai avea nevoie de cam 1074 transporturi pe an ca sa alimentezi un consum de 168 mld MC. deci, cele fiecare din cele 14 nave ar trebui sa faca cam 75 de transporturi pe an, ceea ce intradevar nu este posibil

      cu siguranta exista si alte nave de transport, in prezent productia de LNG este cam echivalentul a 450 mld MC gaz/an. iar ala se transporta undeva. deci, in teorie, se poate suplini gazul rusesc cu LNG. doar in teorie insa. pentru ca productia actuala se duce undeva mai ales catre tarile din Asia si nu cred ca o sa renunte la gazul ala de dragul UE 

      am uitat ca LNG-ul ala trebuie si decomprimat si UE nu are capacitatea necesara pentru un astfel de volum. de fapt asta face optiunea LNG imposibila atat in teorie cat si in practica

      Merci de completare. Intr-adevar am omis conversia.

      ...

    Rusia vrea, dar nu prea poate ... e complet iesita din topul marilor puteri economice, chiar si militare si se agata cu disperare de ce poate si ea: Cecenia, Georgia, Ucraina, Moldova, Belarus. Chiar si cu tari medii gen Turcia are probleme, ba sunt prieteni, ba turcii le mai doboara cate un avion sau le impusca in cap in direct ambasadorul. Cand ai probleme economice mari in tara, ca lider, singurul discurs este sa arunci vina pe occident si sa organizezi misiuni militare care sa asmuta spiritul patriotic, sa mai uite lumea de problemele economice sau cele gen libertatea presei, coruptia, etc.

    1. Da așa este de mai bine 2 secole !!! Vor sa o distrugă și nu uite că nu.:). Pentru Darius /Ben o întrebare ? Când Rusia și Marea Britanie au căsăpit persia natală in sec XIX cine oare era mai tare in propaganda ? Țarul sau împăratul din Marea Britanie. Dragi concetățeni nimic nu se schimba in antagonismu dintre orietnt și Occident, decât oameni, ideelile hegemonice sunt același și sunt naturale, propaganda este pentru lume !!!!!

      ...

    Din pacate la asemenea articole se pierde din vedere de unde a plecat Rusia dupa destramarea URSS si unde este acum, acelasi lucru fiind valabil si pt China, pe multe planuri stau incomparabil mai bine.

    Este enervant sa vezi cum oamenii cred , mai ales dupa experienta Romaniei cand esalonul 2 al PCR mana in mana cu securitatea au avansat si condus tara, ca Putin e de capul lui si ia singur deciziile.

    1. Bineînțeles că Puțin "nu-i de capul lui"... nu e de statura lui Lenin sau Stalin. Dovada : și după "înlăturarea" lui agresiunea împotriva vecinilor va continua. Miile de militari de la graniță , nu vor cupla marșarierul, vor privi tot spre Kiev precum înaintașii lor spre Berlin, în '43--'45. Pe Boris Elțin l-a "trecut în rezervă" , vodca... pe Vladimir, o FSB-istă din garda kremlinului (cu sânge ucrainian, ori îndrăgostită de un militar din Kiev). Așa a lăsat scris baba Vanga...

      ce spui tu este la momentul potrivit e o tentativa de asasinat, nu un asasinat reusit.

      cunosc scrierile altor anticipatori - in detaliu as putea spune... atat de in detaliu incat am ajuns sa recunosc un articol bun de unul prost (exista articole de-a dreptul mincinoase unde autorul a bagat de la el brodand pe langa ce au afirmat Arsenie Boca, Nostradamus, Baba Vanga - adica Bunica Vanga in bulgara, etc... )  

    Si eu cred ca asa stau lucrurile. Cu singurul argument ca asta e o gandire la rece.

    Daca includem in analiza si elemente "calde", gen "asa vreau eu" din partea lui Putin, nu mai putem fi atat de siguri ca nu va fi o invazie.

    Si o alta constatare: Rusia nu conteaza economic (citisem pe undeva ca intreaga tara are PIB-ul cat New York-ul, desi e posibil sa ma insel). Si atunci, ca mare putere mai poate conta doar militar. Iar zanganitul asta al armelor exact pentru asta este, sa nu uite lumea ca Rusia are inca putere militara. Vedem si daca vor sa ne-o arate, intrand intr-un conflict macinator cu ucrainienii. 

    1. Dacă scoatem petrolul și gazul PIBul Rusiei e la nivelul României! De fapt cine stie un " produs " rusesc? Și culmea rușii chiar au oameni de știință! Dar ce poți face într-o așa țară, cu așa regim?

      Poate fi condusă Federația Rusă de un democrat???

      Și cu el la Kremlin am fi văzut aceste "manevre militare", "omuleții verzi" în Crimeia și Dombas.... căci 'Imperiul răului' (așa supranumit de Ronald Regan) nu este condus de un tătuc ca Putin (chiar înconjurat de grupul său de putiniști)... ci de o structură secretă a cryptoPCUS+KGB cu apucături agresive, moștenite de la Imperiul țarist multisecular. Ne-ar fi restituit Navalnîi tezaurul și acele arhive prețioase?, ar fi retras armata roșie din Transnistria?  

    ...

    1. Economia Rusiei "a fost în principiu praf" in ultimii 23 de ani este o afirmatie mahalageasca, lipsita de minime informatii economice, o afirmatie tipica tabloidelor penibile.

      Statistica: PIB Rusia in 1997: 433 mld USD de azi, 2022 1700 mld USD de azi. asa este "praf", praf..... praf sunt fraierii care citesc asa ceva.

      Imi place maxim cand o analiza de politica externa mult mai pertinenta ca a autorului este cenzurata total. Asa se aplica regulamentul si libertatea de expresie.

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9266
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7043
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9892
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6863
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.5349

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro