Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”

QATAR 2022Mondial cu probleme - Platini, reţinut pentru declaraţii

O.D.
Ziarul BURSA #Sport /

Mondial cu probleme - Platini, reţinut pentru declaraţii

Cupa Mondială din 2022 a "beneficiat" de o publicitate fără precedent, exclusiv negativă. Un nou episod din acest serial plin de scandaluri se desfăşoară în această săptămână. Fostul internaţional francez şi preşedinte al UEFA, Michel Platini, a fost reţinut pentru audieri în cadrul anchetei care vizează atribuirea organizării Cupei Mondiale de fotbal din 2022 Qatarului, relatează cotidianul francez LeMonde.

Platini, care este suspendat până în octombrie din orice activitate legată de fotbal, de către FIFA, pentru violarea codului de etică al forului mondial, a fost convocat pentru audieri ca martor, marţi, la Nanterre, de către Oficiul central de luptă contra corupţiei şi infracţiunilor financiare şi fiscale (OCLCIFF). Audierea are loc în cadrul anchetei ordonate de Parchetul Financiar Naţional (PNF), care "vizează fapte prezumtive de corupţie activă şi pasivă comise de către persoane care nu îşi exercită o funcţie publică'', în cadrul atribuirii turneului din 2022 al Cupei Mondiale a Qatarului. În 2016, PNF deschisese o anchetă preliminară pentru "corupţie privată'', "asociere în scop criminal'', "trafic de influenţă şi tăinuire de trafic de influenţă'' în legătură cu atribuirea CM 2022. Platini, care a recunoscut că a votat pentru Qatar la scrutinul atribuirii din 2 decembrie 2010, fusese deja audiat ca martor în decembrie 2017. PNF este interesat, între altele, de întâlnirea organizată pe 23 noiembrie 2010 la Palatul Elysee, în prezenţa preşedintelui Nicolas Sarkozy, la care au luat parte Michel Platini, emirul Qatarului, Tamim Ben Hamad Al Thani, şeicul Hamad Ben Jassem, atunci prim-ministru şi ministru al afacerilor externe ale emiratului.

La mijloc sunt sume colosale, conform unor calcule ale specialiştilor, Qatarul va cheltui pentru acest turneu final aproximativ 200 de miliarde de dolari, cea mai mare sumă din istoria turneelor sportive. În repetate rânduri, Amnesty Internaţional, organizaţie pentru apărarea drepturilor omului, a susţinut că muncitorii care lucrează pe şantierele "mondialului" sunt obligaţi să trăiască în condiţii mizere şi să plătească taxe enorme de recrutare. Chiar au fost oferite informaţii că le sunt reţinuţi abuziv bani din salariu şi le sunt confiscate paşapoartele la sosirea în Qatar. Amnesty International acuză FIFA că nu a luat măsuri ca să împiedice organizarea turneului din 2022, deşi ştia problemele din această ţară. Pe de altă parte, Michael Garcia, fost procuror federal american a redactat în 2014 un raport detaliat privind condiţiile de atribuire a turneelor finale ale Cupei Mondiale din 2018 şi 2022, care conţine numeroase elemente explozive. Raportul lui Garcia a fost prezentat Comisiei de Etică a FIFA, dar nu a fost publicat la vremea respectivă, în ciuda solicitărilor autorului acestuia. La scurt timp FIFA a scos din culpă cele două ţări organizatoare, între timp a avut loc o ediţie a CM, considerând că atribuirea organizării competiţiei acestor ţări nu poate fi contestată, în ciuda unor elemente discutabile.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS