QATAR: Secretarul de stat american Mike Pompeo a discutat cu negociatorii talibani

J.P.
Internaţional / 22 noiembrie 2020

Secretarul de stat american Mike Pompeo a discutat cu negociatorii talibani

Secretarul de stat american Mike Pompeo s-a întâlnit sâmbătă la Doha cu lideri talibani căror le-a cerut să negocieze rapid o încetare a focului permanentă în Afganistan, într-un moment în care procesul de pace inter-afgan stagnează, în pofida unui acord american încheiat la începutul acestui an, informează dpa, citat de Agerpres.

La întâlnirea din emiratul Qatar, şeful diplomaţiei americane a solicitat de asemenea reducerea violenţei, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Mike Pompeo s-a întâlnit cu liderul adjunct Mullah Abdul Ghani Baradar şi cu alţi membri ai echipei de negociere talibane, dar şi cu reprezentanţi ai guvernului afgan.

"Felicit ambele părţi pentru continuarea negocierilor şi pentru progresele pe care le-au făcut. Încurajez discuţii accelerate cu privire la o foaie de parcurs politică şi o încetare a focului permanentă şi cuprinzătoare", a postat Pompeo pe Twitter la sfârşitul întâlnirilor.

Acordul dintre SUA şi talibani, semnat pe 29 februarie, a avut ca scop deschiderea drumului pentru o retragere treptată a tuturor forţelor internaţionale din Afganistan. În schimb, talibanii s-au angajat să înceapă discuţii inter-afgane şi să renunţe la terorism.

Negocierile istorice dintre guvernul afgan şi talibani au început la jumătatea lunii septembrie în Doha, dar se confruntă cu blocaje legate de probleme procedurale.

SUA se află în Afganistan din 2001, ţară pe care au invadat-o după atacurile din 11 septembrie. În 2003, NATO a preluat coordonarea eforturilor internaţionale de securitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0603
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2917
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8612
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb