RAFILA: "Sperăm ca USR PLUS să sprjine constituirea unei comisii de anchetă privind managementul pandemiei de COVID-19"

J.P.
Politică / 20 aprilie 2021

"Sperăm ca USR PLUS să sprjine constituirea unei comisii de anchetă privind managementul pandemiei de COVID-19"

PSD speră ca USR PLUS să sprijine constituirea unei comisii parlamentare de anchetă privind modul de gestionare a pandemiei de COVID-19, a declarat, marţi, vicepreşedintele social-democrat al Camerei Deputaţilor Alexandru Rafila, conform Agerpres.

"În şedinţa de astăzi a Birourilor permanente reunite, sperăm că putem trece propunerea PSD de constituire a unei comisii care să investigheze (...) managementul pandemiei în toată această perioadă, plecând de la toate datele, număr de cazuri, testare, vaccinare şi, bineînţeles, lucru care a fost adus în discuţie şi de fostul ministru al Sănătăţi, domnul Vlad Voiculescu, referitor la numărul de decese. Noi considerăm că o astfel de comisie este utilă şi sperăm ca cei de la USR PLUS să sprijine această iniţiativă în sprijinul transparenţei pe care o clamează, pentru că scopul acestei comisii nu este să găsească vinovaţi, ci să ofere răspunsuri populaţiei, astfel încât să poată să-şi recâştige încrederea în autorităţi, în sistemul de sănătate şi să putem trece în mod responsabil împreună peste această pandemie", a afirmat Rafila, la Palatul Parlamentului.

El a făcut un apel la membrii Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, indiferent de orientarea politică, să sprijine acest demers al PSD, promovat "în interesul cetăţenilor" şi "pentru controlul pandemiei" de COVID-19.

"Dacă o astfel de comisie se va înfiinţa şi domnul Vlad Voiculescu va fi invitat să poată să clarifice anumite lucruri care ar trebui clarificate, dar întâi trebuie să fie aprobată comisia, constituită şi, ulterior, să stabilim ordinea de zi şi procedurile prin care diversele părţi vor fi invitate la audieri. Toată lumea care a fost implicată direct, au fost responsabili de gestionarea pandemiei, mi se pare normal, firesc într-o democraţie să poată să răspundă în fata unei comisii parlamentare. Se întâmplă în foarte multe ţări, în Congresul Statelor Unite şi astfel de audieri nu fac decât să aducă încredere publicului", a argumentat deputatul PSD.

Potrivit acestuia, comisia nu are caracter executiv, dar un raport al acesteia va fi înaintat instituţiilor responsabile.

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc marţi, iar pe ordinea de zi se află solicitarea PSD de înfiinţare a unei comisii de anchetă privind datele oficiale referitoare la situaţia îmbolnăvirilor de COVID-19 şi mai multe rapoarte ale unor instituţii din subordinea Parlamentului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb