RALUCA TURCAN: "Am finalizat primele două etape ale procesului de evaluare a dosarelor de pensii"

S.B.
Politică / 6 mai 2021

"Am finalizat primele două etape ale procesului de evaluare a dosarelor de pensii"

Aproximativ 70% dintre pensionarii din Covasna care au contestat în instanţă deciziile de calculare sau recalculare a pensiilor au avut câştig de cauză, a anunţat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe Facebook, potrivit Agerpres.

"70% dintre pensionarii din Covasna care au contestat în instanţă deciziile de calculare sau recalculare a pensiilor au avut câştig de cauză. De altfel, suma plătită în primele luni ale acestui an pentru asistenţă juridică de către Casa de Pensii Covasna este de 22.000 de lei, iar totalul achitat la nivel naţional în ultimii cinci ani depăşeşte 40 de milioane de lei. Sunt cifre care arată justeţea reformei pe care am demarat-o în domeniul pensiilor şi care are în vedere, pe de o parte, crearea unei baze de date electronice complete, la nivel naţional, care să cuprindă toate datele din dosarele de pensii şi, pe de altă parte, o nouă lege care să readucă echitatea în sistem, prin introducerea tuturor elementelor esenţiale de contributivitate în calculul pensiei", a menţionat Raluca Turcan.

Aceasta a precizat că, în acest moment, au fost finalizate primele două etape ale procesului de evaluare a dosarelor de pensii la nivel naţional şi se fac testări de soft pentru cea de-a treia etapă.

"Peste 240.000 de dosare au fost deja evaluate în toată ţara, în paralel cu desfăşurarea activităţii curente. La Casa de Pensii Covasna, pe lângă procesul de evaluare care s-a desfăşurat într-un ritm bun, s-au recuperat toate restanţele la dosarele de pensii naţionale cu termen depăşit şi mai sunt doar 15 dosare internaţionale de soluţionat", a subliniat ea.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ...

    ... valoarea adăugată ...

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2442
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5298
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5801
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1296
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8490

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb