RALUCA TURCAN: "Rămân o adeptă a măştii de protecţie"

S.B.
Politică / 31 martie 2021

"Rămân o adeptă a măştii de protecţie"

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a răspuns marţi criticilor legate de faptul că nu a purtat mască de protecţie la o acţiune de împădurire care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în zona Sibiului, informează Agerpres.

''Un răspuns clar pentru criticile care mi s-au adus astăzi, referitoare la acţiunea de împădurire de sâmbătă: Condiţia pentru participarea la acţiunea de împădurire a fost ca fiecare participant să facă un test antigen. De asemenea, la locaţia din aer liber, situată pe deal, au fost disponibile măşti şi dezinfectanţi. Cea mai apropiată localitate se află la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33. Fotografiile invocate nu au fost reprezentative pentru ansamblul celor aproximativ 5 ore petrecute în aer liber. Măştile au fost purtate, cu puţine excepţii, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare'', a scris Turcan pe Facebook.

Ea a precizat că rămâne o adeptă a măştii de protecţie şi a vaccinării.

''Rămân o adeptă a măştii de protecţie şi a vaccinării şi cred în continuare, cu tărie, în nevoia respectării măsurilor. (...) Repet, în mare parte a celor 5 ore, masca a fost purtată. Îmi doresc să rămânem toţi prudenţi, echilibraţi şi să trecem cu bine de aceste momente'', a arătat Raluca Turcan, care a postat mai multe fotografii de la acţiunea din weekend în care apar purtând mască atât ea, cât şi ceilalţi participanţi, potrivit Agerpres.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. sigur ca ramane adepta a mastii si ca gaseste toate explicatiile pentru ca nu a purtat. dar vrem sa vedem aceeasi reactie a fortelor de ordine ca si cand ar fi doar un simplu cetatean, adica pv de constatare a contraventiei si amenda. in rest sa faca cum crede daca plateste ca si restul poporului.

    Fatuca asta este un adevarat exemplu de urmat.

    spuneti minciuni asa cum respirati . ti-ai pus intrebarea de ce doctorita Grosan , care a avut contact cu sute de bolnavi , nu a purtat masca un an de zile , in cabinet , nu afara in aer liber , si nu s-a infectat , si aia care fac dush cu masca s-au infectat ? probabil ti-ai puso , din moment ce porti masca doar cand esti filmata !

    Desigur, ramai adepta a botnitzei, pt romanii de rand, caci pt tine, "minunea blonda" a politicii dambovitene, dar si pt ceilalti infractori si impostori din Coalitia voastra antinationala, regulile naziste ale Plan-demiei voastre nu se aplica, ele fiind destinate exclusiv turmei de sclavi mamaligari! Oare, cat o sa va mai rabde poporul asta?

    1. "Rămân o adeptă a măştii de protecţie" ... pentru populime.

      Ca si Voiculescu de altfel, marele tatuc al sanatatii, care nu poarta masca de protectine in parlament. 

      Toti sunt martiali si categorici cand dicteaza reguli populimii, insa in privat ...

      Ipocriti. 

      Ipocriti, e putin spus! Trebuie sa urmeze apoi, multe alte epitete!

    Ramane o adepta a purtarii mastii de protectie de catre altii.Si noi vrem sa respiram aer curat.E de rasul curcilor sa te afli singur/singura pe strada si sa porti masca.Daca te afli in padure, nici nu mai vorbesc.E bataie de joc si ei stiu asta si ne iau pe noi drept prosti.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb