Raport al Băncii Mondiale: S-au acordat credite record, pentru a combate efectele crizei

F. A.
Bănci-Asigurări / 8 aprilie 2010

În ultimele 18 luni, Banca Mondială a acordat credite în valoare de 100 de miliarde dolari, cifră record, pentru a ajuta mai multe ţări să combată efectele crizei economice internaţionale. Cea mai mare parte a creditelor acordate de la începutul recesiunii, de peste 60 de miliarde dolari, a fost acordată ţărilor cu venituri medii, relatează Hotnews.

De asemenea, creditele acordate statelor sărace s-au dublat, comparativ cu perioada de dinaintea crizei. Directorul pentru serviciile de ţară oferite de Banca Mondială, Kyle Peters, a declarat că această cerere este normală pentru ţările care se confruntă cu tensiuni economice. "Multe state au vrut să se asigure că pot asigura măsuri de protecţie socială", a precizat Kyle, citat de Reuters.

Pe de altă parte, preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a avertizat că relansarea economică după criză va fi una inegală, iar statele lumii se vor confrunta cu noi provocări. În aceste condiţii, Banca Mondială a solicitat ţărilor membre să aprobe o majorare de capital, această decizie urmând să fie luată la finalul lunii aprilie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2785
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6474
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1712
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5299

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb