O cincime din investiţiile anticipate în sectorul petrolului şi gazelor naturale de către companiile petroliere de stat nu vor fi profitabile dacă se vor respecta normele menite să menţină încălzirea globală la 2 grade celsius, arată un raport al ONG-ului american Natural Resource Governance Institute (NRGI).
Potrivit NRGI, companiile naţionale de petrol, multe dintre ele fiind din ţări în curs de dezvoltare, au îm plan să investească miliarde de dolari în proiecte de petrol şi gaze naturale. Cu toate acestea, proiectele respective vor fi profitabile doar dacă vor încălca limitele de emisii stabilite de Acordul de la Paris.
O serie de mari companii petroliere precum BP, Total şi Royal Dutch Shell şi-au redus deja estimările privind evoluţia pe termen lung a cotaţiei petrolului, care în prezent sunt în intervalul 50-60 de dolari pe baril iar unii analişti se aşteaptă chiar şi la preţuri mai mici în funcţie de modul cum va evolua tranziţia energetică, spun cei de la NRGI.
"Cheltuielile companiilor petroliere de stat sunt un pariu extrem de riscant", susţine David Manley, analist la NRGI şi unul dintre autorii raportului. "Ar putea să aibă succes sau ar putea să deschidă calea unor crize economice în statele emergente şi în curs de dezvoltare şi să implice programe de salvare care să coste scump fondurile publice", a adăugat David Manley.
NRGI susţine că autorităţile de stat pot implementa politici care încurajează companiile petroliere să adopte o abordare mai conservatoare cu privire la gestionarea riscurilor, însă declinul structural al preţului petrolului este un motiv de îngrijorare pe termen lung cu privire la orice proiecte viitoare.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2021, 10:25)
Si care este problema? Vor ramane celelalte 4 investitii care nu pericliteaza mediul!