RAREŞ BOGDAN:"Îl rog din suflet pe Ludovic Orban să înceteze această campanie murdară"

S.B.
Politică / 12 iunie

"Îl rog din suflet pe Ludovic Orban să înceteze această campanie murdară"

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan l-a rugat pe Ludovic Orban să înceteze să ducă o campanie murdară şi consideră că afirmaţiile liderului liberalilor trebuiau ţinute în interiorul partidului, informează news.ro.

"S-ar putea ca nervii mei, care şi aşa sunt întinşi la maxim, să plesnească şi atunci lucrurile vor arăta extrem, extrem de rău şi nu cred că e bine pentru nimeni, în niciun caz pentru el", a adăugat eurodeputatul PNL.

"Cred că lucrurile acestea trebuie ţinute în interiorul PNL. El a ales să vorbească în afară, lucrurile au ieşit în afară. Spre ca Ludovic Orban să termine cu atacurile, să fie o bătălie de idei şi să nu continue pentru că, dacă eu mă apuc să vorbesc, îl va durea stomacul rău de tot. Mai bine tac. Îl rog din suflet să încerce să oprească această campanie murdară şi să nu mai continue ceea ce a început astăzi pentru că s-ar putea ca nervii mei, care şi aşa sunt întinşi la maxim, să plesnească şi atunci lucrurile vor arăta extrem, extrem de rău. Şi nu cred că e bine pentru nimeni, în niciun caz pentru el", a afirmat Rareş Bogdan, sâmbătă seara la România Tv.

El a relatat cum au decurs lucrurile la negocierile pentru formarea coaliţiei de guvernare şi a acuzat că Ludovic Orban a cedat trei ministere-cheie ale PNL.

"Nu ştiu de ce domnul Orban a ales să mintă, poate a sperat că nu va ajunge în spaţiul public. Sunt îngrijorat pentru că o face a treia oară, deşi am semnalat ca astfel de chestiuni să nu se mai perpetueze în discursul domniei sale. Domnul Orban a hotărât şi a cedat trei ministere-cheie ale PNL. Dacă dânsul mă provoacă, voi răspunde mult mai decent decât aş fi făcut-o cu un an sau doi în urmă. La discuţiile în care PNL a pierdut trei ministere-cheie despre care s-a vorbit în toată campania electorală şi de la europarlamentare încoace, pentru că sloganul nostru a fost Dezvoltăm România, am vorbit despre Fonduri Europene, am vorbit despre Ministerul Dezvoltării şi despre Transporturi. Toate cele trei ministere au fost cedate într-o întâlnire la care au participat patru oameni, domnul Orban, Dacian Cioloş, Kelemen Hunor şi Dan Barna. La această întâlnire, din cele trei ministere, două au fost cedate USR-PLUS şi unul către UDMR. Domnul Orban s-a retras în Vila Lac într-o altă cameră, iar cei care mai eram prezenţi am rămas acolo. A revenit după aproximativ 40 de minute şi a zis că a reuşit un lucru grozav şi că a obţinut un minister în plus. Noi toată campania am construit-o pe Dezvoltăm România cu bani europeni, pe modelul Cluj, Oradea şamd. A zis: Nu avem Ministerul Dezvoltării, Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Transporturilor. Atunci am zis: Ludovic, asta puteam avea şi acum două săptămâni, de ce am mai continuat dacă tu ai făcut asta? Ludovic, îţi baţi joc de noi. Am stat aici toţi ca tu să te duci cu cei trei şi să hotărăşti? Te rog frumos! I-a spus-o şi doamna Turcan. Lucrurile au degenerat, ne-am certat şi i-am zis: Dacă tu consideri că noi suntem doar de decor, iar după patru zile te retragi şi hotărăşti singur, nu înţeleg ce mai căutăm noi aici? Eu nu mai particip cu tine la şarada asta, continuă tu să stai singur cu restul", a adăugat Bogdan.

Europarlamentarul PNL a mai spus că Ludovic Orban a cedat cele trei ministere pentru a-şi asigura funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi l-a acuzat pe liderul liberalilor că minte.

"A făcut acest lucru ca să îşi cimenteze poziţia de la Camera Deputaţilor, de aceea. Pur şi simplu, pentru postul lui de la Camera Deputaţilor, a dat de o parte PNL. Niciodată nu aş fi spus asta, dar astăzi m-a şocat ce a spus. Nu pot să stau şi să mă uit. Dacă aş sta să enumăr toate minciunile spuse de el", a conchis Rareş Bogdan.

Ludovic Orban a afirmat că a fost părăsit de către echipa de negociere pentru alcătuirea coaliţiei desemnată de PNL din care făceau parte Raluca Turcan, Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău, iar aceştia au încercat să convoace un BPN al partidului pentru a arunca în aer formarea coaliţiei de guvernare.

Raluca Turcan a declarat că adevărul este cunoscut în tot partidul şi anume faptul că liderul PNL a renunţat la trei ministere importante - Fonduri Europene, Transporturi şi Dezvoltare pentru a obţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. "Orice penelist responsabil avea dreptul să fie nemulţumit de această tranzacţionare care pe fond a afectat PNL, prin forţa pe care o are în Guvern", a adăugat ministrul Muncii.

Premierul Florin Cîţu a spus despre negocierile pentru formarea coaliţiei că declaraţiile lui Orban nu sunt adevărate.

"Nu cred că sunt declaraţiile domnului Orban, pentru că înseamnă că nu sunt adevărate. La împărţirea ministerelor au participat doar preşedinţii de partid, nici măcar premierul desemnat", a explicat Cîţu, sâmbătă la Sibiu.

La rândul ei, Alina Gorghiu a precizat că "victimizarea poate fi o strategie pentru unii, dar trebuie combătută cu adevărul în interiorul PNL".

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Gargaragiu ! Atât!

    AUR a dat-o afară pe Sosoaca în 2 timpi și 3 mișcări,PNL nu are anticorpi pentru batistuta!? 

    Ce să înțeleg? Batistuta si preacucernicu Sighiartau ( cu sau fara știrea lui Iohannis-dar mai degrabă cu ) încearcă sa-l dea jos de la sefia partidului pe Orban care a trecut țara prin pandemie cu o anumită decență ( de notat că nici o" voce" liberală nu-i ia apărarea răspicat în fața acestor venetici)! Puciul nu reușește dar îl vulnerabilizează pe Orban la negocierile pentru formarea guvernului. Evident că Orban ar fi avut nevoie de ajutor dar la cine să apeleze? La pucisti? Ce voiau ăstia, să devină miniștri?

    1. Orban care a trecut țara prin pandemie cu o anumită decență - adica la caterinca.

      îl vulnerabilizează pe Orban la negocierile pentru formarea guvernului - mai clar, negocierea la furaciuni  

      Evident că Orban ar fi avut nevoie de ajutor dar la cine să apeleze? La pucisti? - la usr pentru ca i-a luat tovarasi la distrugerea tarii 

      Ce voiau ăstia, să devină miniștri? - golanii astia vroiau si vor 'binele' Romaniei.

      Văd că mă critici la virgulă, dar rămân la părerea mea, că pucistii sunt doar niște oportuniști și de o slugarnicie libidinoasa față de Iohannis!

      Totuși apreciez că te gândești la binele PNL.Sau mă înșel! Eu pentru nesinceritatea cu pensiile speciale n-o să -i mai votez! 

      Nu e un puci.papusarii politici nationale au muls totul de la orban ,acum si-au gasit alt fraier.Revin,ce le promite catu noilor papusari? cat vom plati pentru intronarea lui la carma partidului si tarii.e de inteles ca dupa presedentia partidului ,urmeaza presedentia ce mare, asa cu pe Iohanis l-au promovat prin primaria din Sibiu.mai auziti acum ceva despre istorica cetate?Interesele sunt deosebite daca pentru iohanis a fost inplicat mostenitorul tronilui Marii Britanii.Si noi ,bietii muritori ne plungem ca traim in ROMANICA cea mica si neinsemnata. Pe harta geopoliticasuntemfoarte importanti pentru ce se planifica in viitor.Locul nostru al fruntariile NATO s-ar putea sa ne fie fatal,Rusii vor distruge ,in primul rand vecinii,si ei au interesul de a purta lupte pe teren strain.

    de ce ai plecat din mediul privat?

    de bun ce erai? 

    nu cred!

    asa ca esti un refugiat in politica pentru ca in meserie esti "0" 

    cand se umflă broasca si orăcăie , vrea să credem că e balenă sau chiar nu-si da seama că o să plesnească dacă tot insistă ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9208
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1716
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7543
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.5619

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro