RASDAQ Apreciere uşoară pentru indicele Rasdaq-C

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 17 mai 2010

Apreciere uşoară pentru indicele Rasdaq-C

Acţiunile producătorului de echipament pentru indus-tria energetică "Armax Gaz" Mediaş (simbol ARAX) au consemnat, vineri, o depreciere de peste 5%, pe fondul unui rulaj de aproape 280.000 de lei. În total, au fost schimbate, vineri, 1,98 milioane de acţiuni ARAX, la preţuri cuprinse între 0,136 lei şi 0,146 lei/acţiune.

Conducerea companiei a convocat Adunarea Generală a Acţionarilor pentru 28 mai, având pe ordinea de zi, printre altele, majorarea capitalului social prin aport în numerar, cu cinci milioane de lei, pentru atragerea de fonduri necesare activităţii de exploatare a zăcămintelor de gaze naturale.

"Armax Gaz" are o capitalizare bursieră de 83,4 milioane de lei, potrivit preţului de 0,138 de lei/acţiune, înregistrat în şedinţa de vineri. Mircea-Simion Vescan, pre-şedintele-director general al societăţii, deţine 39,42% din companie.

Titlurile companiei "Univers" Râmnicu Vâl-cea (simbol UNVR) au înregis-trat, la finele săptămânii trecute, o apreciere de 38,61%, la 14 lei/acţiune, fiind realizate opt tranzacţii cu acţiunile acestui emitent. Cele aproape 13.000 de acţiuni transferate vineri au avut preţurile cuprinse între 12 lei şi 15 lei/acţiune. Valoarea schimburilor cu acţiuni UNVR a fost de 182.000 de lei.

Compania are un capital social de 1,99 milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 lei. Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, societatea de investiţii financiare "Oltenia" controlează peste 70% din companie.

Lichiditatea segmentului Rasdaq în şedinţa de vineri a fost de doar 1,19 milioane de lei. Indicele compozit al pieţei, Rasdaq-C, a înregis-trat o uşoară apreciere, de 0,26%, ajungând la 2.318,84 puncte. Indicele Raq-I, care arată evoluţia acţiunilor de la categoria întâi, a consemnat o depreciere de 1,89%, la 2.371,61 puncte, iar indicele Raq-II, care arată evoluţia acţiunilor de la categoria a doua, o scădere uşoară de 0,42%, coborând la 4.582,44 puncte.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb