RECIPROCITATEA VIZELOR UE-SUA:Parlamentul European cere Comisiei să apere drepturile cetăţenilor

J.P.
Internaţional /

Parlamentul European cere Comisiei să apere drepturile cetăţenilor

Eurodeputaţii solicită Comisiei Europene să ia măsurile prevăzute în legislaţia UE pentru a garanta reciprocitatea deplină a vizelor între UE şi SUA, conform unui comunicat de presă.

Parlamentul European a adoptat joi cu 376 voturi pentru, 269 împotrivă şi 43 abţineri o rezoluţie prin care îndeamnă Comisia să prezinte un act juridic ce prevede suspendarea pentru o perioadă de douăsprezece luni a exonerării de obligaţia de a deţine viză pentru cetăţenii SUA, după cum este stabilit în aşa-numitul mecanism de reciprocitate, potrivit unui comunicat de presă al PE.

Cetăţenii bulgari, croaţi, ciprioţi şi români sunt în continuare obligaţi să deţină viză pentru a intra în SUA, în timp ce toţi ceilalţi cetăţeni ai UE sunt exoneraţi de această obligaţie pentru şederile de scurtă durată (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile), la fel ca si cetăţenii americani atunci când vizitează Uniunea Europeană.

În conformitate cu legislaţia UE, în cazul în care o ţară terţă nu elimină obligativitatea vizelor în termen de 24 luni de la data notificării oficiale a unei situaţii de lipsă de reciprocitate, Comisia trebuie să adopte un act juridic de suspendare a exonerării resortisanţilor săi de obligaţia de a deţine viză pentru o perioadă de 12 luni. Atât Parlamentul European, cât şi Consiliul ar putea formula obiecţii cu privire la un astfel de act (articolul 290 alineatul (2) din Tratatul UE).

Situaţia lipsei reciprocităţii care afectează Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România a fost adusă în discuţie în mod oficial la 12 aprilie 2014 (la momentul respectiv, Polonia a fost, de asemenea, afectată, însă cetăţenii polonezi pot călători fără viză în SUA de anul trecut), astfel încât termenul limită pentru acţiune din partea Comisiei a expirat la 12 aprilie 2016.

Parlamentul a solicitat deja Comisiei să respecte normele în cadrul unei rezoluţii adoptate în plen în martie 2017.

uan Fernando Lopez Aguilar (S&D, Spania), preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile şi raportor: "Discriminarea la care sunt supuşi cetăţenii bulgari, croaţi, ciprioţi şi români care călătoresc în SUA este inacceptabilă. Respectând principiul fundamental al solidarităţii între membrii UE, solicităm Comisiei să acţioneze în conformitate cu legislaţia europeană şi să prezinte o propunere de suspendare a exonerării de obligaţia de a deţine viză pentru cetăţenii SUA. Va fi apoi la latitudinea Parlamentului şi a Consiliului să evalueze consecinţele politice ale acestei acţiuni".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie