Regele Olandei îşi anulează vacanţa din cauza unui val de critici în contextul pandemiei

A.B.
Internaţional / 17 octombrie 2020

Regele Olandei îşi anulează vacanţa din cauza unui val de critici în contextul pandemiei

După un val de critici, familia regală olandeză şi-a anulat vacanţa în Grecia în contextul pandemiei de coronavirus, informează DPA şi Agerpres.

''Am văzut reacţiile oamenilor la relatările apărute în presă. Sunt vehemente şi ne-au impresionat'', se spune în comunicatul familiei regale publicat vineri seară. ''Nu vrem să lăsăm nicio urmă de îndoială: pentru a înfrânge COVID-19, este necesar să urmăm recomandările''.

Anterior, membrii opoziţiei şi ai partidelor de la guvernare l-au criticat pe regele Willem-Alexander (53 de ani) şi pe familia acestuia pentru că au zburat cu avionul guvernamental către locuinţa lor de vacanţă din Peninsula Peloponez, călătorie despre care s-a aflat doar din relatările media.

În virtutea calităţii sale de şef de stat, regele ar fi trebuit să urmeze recomandările guvernului de a rămâne ''aproape de casă'' pe cât posibil, a spus Joost Sneller, din partea partidului D66, aflat la conducere.

Călătoria făcută de familia regală a fost ''absurdă şi de neînţeles'', a adăugat acesta.

Parlametari din alte partide au făcut comentarii similare, solicitând un punct de vedere din partea premierului Mark Rutte. Şeful guvernului a anunţat vineri seară că a fost informat despre planurile de vacanţă ale regelui, potrivit agenţiei olandeze de ştiri ANP.

Măsuri mai stricte împotriva coronavirusului au fost introduse recent în Olanda. Printre altele, barurile şi restaurantele se vor închide timp de patru săptămâni.

Vineri, autorităţile au raportat circa 8.000 de noi cazuri de infectare cu coronavirus înregistrate începând de joi seară, un nou record zilnic.

Nu a fost încă emis vreo avertizare referitoare la un risc crescut de infectare cu coronavirus pentru regiunea din Grecia în care se află vila regelui Willem-Alexander.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb