Regulile de disciplină bugetară impuse statelor membre UE rămân suspendate şi în 2022

G.B
Internaţional / 2 iunie 2021

Regulile de disciplină bugetară impuse statelor membre UE rămân suspendate şi în 2022

Regulile de disciplină bugetară impuse statelor membre UE, care nu se mai aplică din luna martie 2020, vor rămâne suspendate şi în 2022, pentru a permite depăşirea crizei economice provocată de coronavirus, a anunţat astăzi Comisia Europeană, transmite AFP, citată de Agerpres.

Executivul comunitar se aşteaptă ca toate cele 27 de state membre să revină, până la finele lui 2022, la nivelul la care erau înaintea crizei. În această situaţie, "clauza derogatorie", care permite depăşirea temporară a limitelor privind datoria şi deficitul prevăzute în Pactul de stabilitate, va înceta la finele lui 2023, a explicat miercuri Comisia Europeană.

"Vom utiliza toate instrumentele pentru a ne pune economiile pe roate. Vom prelungi clauza de salvgardare în 2022, urmând a o dezactiva în 2023", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. "Anul acesta şi anul viitor, încurajăm statele membre să menţină politici bugetare favorabile creşterii, să păstreze investiţiile publice şi să profite de finanţările din planul european de relansare", a adăugat Dombrovskis.

În luna iunie a acestui an, UE va demara un proces istoric de emitere de datorii comune, pentru a finanţa subvenţiile şi împrumuturile în valoare de 672 miliarde de euro, care vor fi puse la dispoziţia statelor membre pentru a le ajuta să îşi finanţeze tranziţia verde şi digitală, în cadrul unui plan global de relansare în valoare de 750 de miliarde de euro.

În paralel, la începutul lunii mai, Comisia Europeană şi-a îmbunătăţit previziunile de creştere pentru acest an şi cel viitor, graţie punerii în aplicare a planului de relansare şi progreselor înregistrate de campaniile de vaccinare în Europa. Pentru zona euro, Bruxelles-ul mizează pe o creştere economică de 4,3% în 2021 şi un avans de 4,4% în 2022.

Cu toate acestea, criza economică provocată de pandemie a obligat guvernele să majoreze semnificativ cheltuielile publice pentru a susţine companiile şi locurile de muncă. O consecinţă a acestor politici bugetare stimulative este creşterea raportului datorie publică-PIB peste pragul de 100% în cazul zonei euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

28 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9479
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1794
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5370
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.2661

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro