Remanierea guvernului Dăncilă, pe agenda PSD

Gheorghe Iorgoveanu
Ziarul BURSA #Politică / 22 octombrie 2018

Remanierea guvernului Dăncilă, pe agenda PSD

Miniştrii social-democraţi ai cabinetului Dăncilă se pregătesc de remaniere, conform declaraţiilor făcute la sfârşitul săptămânii trecute de către Liviu Dragnea, preşedintele PSD, şi de Doina Pană, vicepreşedinte PSD şi membru al comisiei care a analizat activitatea membrilor guvernului.

Şeful PSD a afirmat că şansele ca o parte dintre actualii miniştri să rămână în funcţie sunt egale cu zero, iar Doina Pană a susţinut că a fost întocmit raportul privind activitatea fiecărui ministru şi acesta va fi analizat de premierul Viorica Dăncilă, care va lua deciziile finale în privinţa remanierii.

Singurii care sunt siguri de portofoliile deţinute sunt miniştri numiţi de ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul formaţiunii, declarând că remanierea nu va afecta niciun membru al partidului său aflat în guvern. Cu toate acestea, singurul ministru propus de ALDE, dar care nu este membru al formaţiunii politice şi care ocupă un portofoliu ce aparţine PSD, conform protocolului coaliţiei de guvernare, este Tudorel Toader, ministrul justiţiei.

Este însă greu de crezut că Toader va fi propus pentru remaniere, atât timp cât în ultimul an a satisfăcut cerinţele social-democraţilor privind modificarea legislaţiei penale, a legis­laţiei civile, revocarea Laurei Codruţa Kövesi de la şefia DNA, demarând chiar şi evaluarea procurorului general Augustin Lazăr, ale cărei rezultate vor fi anunţate în perioada următoare.

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional în care conducerea social-democraţilor va discuta despre remanierea guvernamentală ar putea avea loc la sfârşitul acestei săptămâni.

Doina Pană, vicepreşedintele PSD, a menţionat: "A fost o muncă contra cronometru şi, la ora actuală, raportul este gata. Aşteptăm ca doamna prim-ministru să vină în CEx, care probabil va fi chiar la sfârşitul săptămâ­nii sau cel mult cealaltă săptămână, încât să gândim o remaniere în Comitetul Executiv Naţional".

Ea a menţionat că, din punctul său de vedere, unii miniştri ai guvernului vor fi remaniaţi, iar pentru acest lucru s-a ţinut cont, la întocmirea raportului, de gradul de îndeplinire a obiectivelor din programul de guvernare şi de modul în care au fost comunicate public măsurile luate.

Vicepreşedintele PSD a mai spus: "A fost o analiză foarte amplă, în sensul că, pe baza rapoartelor pe care le-au înaintat miniştrii, am confruntat cu ce scrie în programul de guvernare (...). Am comparat rapoartele cu datele din programul de guvernare, am comparat şi cu ce trebuia să scoată Parlamentul, ca legislaţie, pentru că pot fi situaţii în care o hotărâre de guvern să nu o poţi scoate, ca ministru, pentru că nu a fost modificat ceva legislativ în Parlament. Pe urmă, am monitorizat toate apariţiile TV, toate conferinţele de presă, toate deplasările în teritoriu ale fiecărui minis­tru şi, în funcţie de toate aceste date, s-a întocmit acest raport, care eu zic că va fi baza pentru hotărârea pe care o va lua doamna prim-ministru, legat de remanierile care vor fi".

Printre miniştrii social-democraţi care sunt vizaţi de remaniere s-ar număra, potrivit unor surse din interiorul partidului, Dănuţ Andruşcă - minis­trul economiei, George Ivaşcu - minis­trul culturii şi identităţii naţionale, Paul Stănescu - viceprim-ministru şi ministru al dezvoltării regionale (aces­ta ar fi sancţionat pentru puciul eşuat la adresa preşedintelui PSD Liviu Dragnea) şi, eventual, Tudorel Toader, ministrul justiţiei.

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9266
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7043
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9892
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6863
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.5349

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro