Compania de inteligenţă artificială Anthropic a înfiinţat discret un laborator dedicat activităţii de biologie fizică în San Francisco Bay Area, extinzându-şi ambiţiile tehnologice în domeniul ştiinţelor farmaceutice dincolo de evaluările realizate pe computer („in silico”), potrivit declaraţiilor a două persoane familiare cu subiectul, preluate de Reuters.
Şeful diviziei de ştiinţe ale vieţii din cadrul Anthropic, Eric Kauderer-Abrams, a confirmat existenţa acestui „wet lab” (laborator pentru experimente fizice), declarând pentru Reuters: „Credem că, pentru a face biologie, testul final este încă şi va rămâne o perioadă în munca reală de laborator. Facem cu siguranţă acest lucru astăzi şi aş descrie abordarea noastră ca fiind tipică pentru ceea ce vedeţi în majoritatea companiilor de biotehnologie, unde o parte este derulată în propriile noastre facilităţi, iar o parte în colaborare cu parteneri externi”. Ulterior, un purtător de cuvânt al companiei a clarificat că laboratorul nu este destinat exclusiv descoperirii de medicamente, refuzând să ofere alte detalii.
Măsura reprezintă un pas în direcţia obiectivului asumat de companie de a dezvolta tratamente pentru boli rare neglijate de industria farmaceutică tradiţională, într-un moment în care succesul oricărui program de medicamente rămâne incert, majoritatea compuşilor eşuând în faza testelor clinice de siguranţă şi eficacitate, notează sursa citată. Pentru directorul executiv al companiei, Dario Amodei, miza are şi o tentă personală, tatăl său decedând din cauza unei boli cu doar câţiva ani înainte de apariţia unui tratament, după cum a relatat acesta într-un eseu recent.
„Misiunea companiei este de a dezvolta un AI puternic într-un mod care să aducă beneficii lumii. De departe, vedem cea mai mare oportunitate în ştiinţele vieţii, iar acest lucru motivează tot ceea ce facem”, a afirmat Kauderer-Abrams în cadrul interviului acordat agenţiei internaţionale de presă.
La fel ca alte companii din domeniul biotehnologiei, startup-ul mizează pe automatizarea proceselor fizice, urmărind să direcţioneze roboţi de laborator prin intermediul modelului său Claude AI cu intervenţie umană minimă, deşi un purtător de cuvânt al companiei a precizat că supravegherea umană rămâne esenţială pentru asigurarea normelor de siguranţă, relatează Reuters. „Suntem abia la începutul utilizării AI pentru automatizarea executării muncii de laborator, un domeniu care are potenţialul de a aduce o accelerare semnificativă în atât de multe procese diferite”, a explicat Kauderer-Abrams.
Iniţiativa Anthropic se desfăşoară într-o perioadă marcată de tensiuni interne şi dezbateri publice privind riscurile tehnologiei, unii cercetători ai companiei avertizând că modelele avansate ar putea conduce chiar la dispariţia umanităţii sau ar putea fi utilizate la crearea de arme biologice, conform agenţiei de presă. Concomitent, deşi Dario Amodei a solicitat o temperare a ritmului de dezvoltare pe fondul riscurilor catastrofale, Anthropic îşi pregăteşte listarea la bursă printr-o ofertă publică iniţială (IPO) estimată la o evaluare potenţială de 2.000 de miliarde de dolari pentru a-şi susţine operaţiunile.
„În activitatea noastră din ştiinţele vieţii, punem mereu în balanţă aceste aspecte: îmbunătăţirea modelelor în moduri care considerăm că vor sprijini şi accelera dezvoltarea de medicamente, menţinând în acelaşi timp atenţia şi prudenţa cu privire la modul în care le implementăm pentru a limita riscurile”, a precizat responsabilul diviziei de ştiinţe ale vieţii pentru Reuters.
Planurile de extindere în domeniul cercetării au fost conturate încă din luna iunie, la un eveniment din San Francisco unde compania a prezentat software-ul Claude Science şi a confirmat achiziţia startup-ului Coefficient Bio pentru crearea de instrumente aplicate în dezvoltarea tratamentelor, adăugându-l anterior în consiliul de administraţie pe Vas Narasimhan, CEO al grupului Novartis, precizează agenţia de presă. În prezent, sectorul de ştiinţe ale vieţii a devenit una dintre cele mai mari zone de investiţii ale startup-ului din punctul de vedere al personalului şi al resurselor alocate.
Prin utilizarea tehnologiei avansate, compania urmăreşte să accelereze cercetările pentru afecţiuni considerate anterior „imposibil de tratat medicamentos” („undruggable”), precum şi proiectarea de anticorpi bispecifici şi trispecifici, molecule capabile să vizeze simultan mai multe puncte sau ţinte celulare, menţionează sursa citată. Spre deosebire de divizia Isomorphic Labs a grupului rival Alphabet, care a amânat demararea primelor teste clinice până la finele anului 2026, Anthropic nu intenţionează să intre în etapa studiilor clinice umane, dorind să evite competiţia directă cu marii producători farmaceutici.
Pentru a susţine automatizarea, dezvoltatorul a lansat în luna august standardul tehnic „Model Hardware Standard”, instrumente şi servicii analitice oferite marilor companii din sector precum Roche Genentech, Bristol Myers Squibb şi Novo Nordisk, transmit autorii materialului Reuters.
Pe fondul preocupărilor din piaţă că startup-ul ar putea folosi datele clienţilor pentru a-şi instrui propriile sisteme - în ciuda măsurilor de izolare a fluxurilor de informaţii instituite -, Kauderer-Abrams a reiterat delimitarea clară a obiectivelor de afaceri ale companiei: „Nu concurăm cu marile companii farmaceutice şi de biotehnologie a căror activitate constă în aducerea de medicamente pe piaţă”.



























































Opinia Cititorului