Reuters: China impune taxe antidumping de până la 74,9% importurilor de plastice din SUA, UE, Japonia şi Taiwan

T.B.
Internaţional / 19 mai

Reuters: China impune taxe antidumping de până la 74,9% importurilor de plastice din SUA, UE, Japonia şi Taiwan

China a anunţat duminică impunerea unor taxe antidumping de până la 74,9% importurilor de copolimeri POM, un tip de plastic tehnic, provenite din Statele Unite, Uniunea Europeană, Japonia şi Taiwan, transmite Reuters.

Ministerul Comerţului din China a finalizat o anchetă deschisă în mai 2024, la scurt timp după ce SUA au majorat semnificativ tarifele asupra vehiculelor electrice, semiconductorilor şi altor produse chinezeşti, conform sursei citate.

Potrivit autorităţilor chineze, copolimerii POM pot înlocui parţial metale precum cuprul şi zincul şi sunt utilizaţi în industria auto, electronică şi echipamente medicale.

În ianuarie, ministerul a anunţat că investigaţiile preliminare au identificat practici de dumping şi a impus măsuri provizorii sub forma unor depozite vamale, valabile de la 24 ianuarie.

Conform deciziei definitive anunţate duminică, importurile din SUA vor fi taxate cu un tarif maxim de 74,9%, cele din Uniunea Europeană vor fi supuse unui tarif de 34,5%, iar cele din Japonia cu o taxă de 35,5%, cu excepţia companiei Asahi Kasei Corp, care beneficiază de o rată redusă de 24,5%.

Importurile din Taiwan vor fi taxate în general cu 32,6%, însă Formosa Plastics primeşte un tarif redus de 4%, iar Polyplastics Taiwan doar 3,8%.

Acţiunea Beijingului vine în contextul unor semnale recente de detensionare a războiului comercial dintre China şi Statele Unite, după ce cele două părţi au convenit luni asupra unei reduceri reciproce de tarife într-un armistiţiu comercial de 90 de zile. Ziarul oficial Global Times a cerut vineri prelungirea acestui acord.

Grupul de cooperare economică Asia-Pacific (APEC) a avertizat vineri, într-un comunicat emis după reuniunea din Coreea de Sud, că sistemul global de comerţ se confruntă cu "provocări fundamentale".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0315
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4631
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3581
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9760
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9896

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb