REVISTA PRESEI 19.07.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 19 iulie 2016

ADEVARUL

Stare de urgenţă după puciul eşuat din Turcia

Autorităţile din Istanbul au instituit starea de urgenţă în metropola de aproximativ 14 milioane de locuitori, iar preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ordonat ca avioanele de luptă să patruleze permanent deasupra ţării, în contextul în care tensiunile se menţin după tentativa de lovitură de stat din noaptea de vineri spre sâmbătă. Starea de urgenţă este însoţită de o amplă vânătoare de pucişti, ceea ce a stârnit îngrijorare la Bruxelles. Peste 1.800 de poliţişti suplimentari au fost desfăşuraţi la Istanbul. Mai mult, poliţia a primit ordin să tragă în toate elicopterele care nu au permisiune de zbor, scrie presa turcă. Ordinul a fost dat în condiţiile în care forţele aeriene au reprezentat principala structură din cadrul armatei implicată în tentativa de puci.

Vânătoare de pucişti în Turcia

Aproximativ 7.850 de poliţişti din Istanbul şi din Ankara au fost dezarmaţi şi destituiţi în noaptea de duminică spre luni, relatează presa locală. Totodată, 103 generali şi amirali au fost reţinuţi şi 30 de guvernatori demişi. Niciunul dintre poliţiştii dezarmaţi şi destituiţi nu a fost reţinut deocamdată. Decizia vine pe fondul tentativei de lovitură de stat din Turcia, organizată de elemente din armată. Este pentru prima dată când poliţia turcă, ce era considerată loială preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi care l-a ajutat să înăbuşe puciul, este vizată de suspiciuni, transmite news.ro. Anterior, autorităţile din Istanbul au decretat din nou stare de urgenţă şi au desfăşurat 1.800 de agenţi ai forţelor speciale din poliţie. Conducerea militară a Turciei a primit "o grea lovitură în termeni de organizare" din cauza puciului, dar este încă în funcţiune, în coordonare cu agenţia de informaţii, poliţie şi guvern, a precizat un oficial de rang înalt din domeniul securităţii, al cărui nume nu este dat de către Reuters.

Turcia a suspendat activitatea băncii islamice Bank Asya, apropiată clericului Gulen

Autorităţile de reglementare din Turcia au suspendat temporar, luni, activitatea băncii islamice Bank Asya, apropiată clericului Fetullah Gulen, relatează agenţia de presă Anadolu. Fondul turc pentru asigurarea depozitelor (TMFS) a luat această decizie după ce o licitaţie de vânzare a băncii nu a atras nicio ofertă, până vineri. Licitaţia a fost organizată pentru vânzarea a minimum 183,6 milioane de acţiuni clasa A, reprezentând 51% din titlurile instituţiei financiare. Bank Asya este o bancă islamică afiliată cliericului Fetullah Gulen, pe care autorităţile turce îl acuză de conducerea unui stat clandestin, paralel, pentru subminarea guvernului. Executivul de la Ankara susţine că puciul militar eşuat, care a avut loc vineri, a fost organizat de adepţii lui Gulen.

Românii nu s-au speriat de criza turcească: mai puţin de 5% din rezervările de vacanţe în Turcia au fost anulate

Tentativa de lovitură de stat a generat anualarea unor rezervări de vacanţe în Turcia din partea unor turişti români, însă acestea se menţin sub 5% din numărul total al rezervărilor, a declarat luni, pentru News.ro, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea. "În Antalya şi Bodrum vacanţele se desfăşoară normal. Sâmbătă s-au retras câţiva turişti, procentul de rezervări anulate fiind mic, sub 5%", a afirmat Burcea. Zborurile programate pentru sâmbătă spre Antalya - patru din Bucureşti, unul din Cluj-Napoca şi unul din Iaşi - au fost operate fără probleme. "Aeroporturile au fost deschise, e mai mult o criză emoţională", susţine preşedintele ANAT. Pe contul de Facebook al patronatului se precizează că peste 1.000 de turişti români din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi au plecat sâmbătă către Antalya cu curse charter şi că zborurile spre Antalya s-au desfăşurat normal.

Romănia a ajuns groapa de gunoi a Europei

Romania a ajuns groapa de gunoi a Europei. Autorităţile anunţă că au descoperit 16 camioane pline de gunoi menajer care intrau in ţară sub formă de marfă reciclata. Urmau însă să fie aruncate la gropi de gunoi din 5 judeţe. Erau deşeuri periculoase, susţine ministrul Mediului, care cere controale mai stricte la graniţă. Transporturile ilegale pot fi doar vârful icebergului. Ministerul Mediului a prezentat câteva poze cu deşeurile aduse cu TIR-ul in Romania. In imagini se pot vedea chiar si deşeuri medicale, extrem de periculoase. In acte, însă, acestea erau trecute ca produse reciclate, numai bune de folosit in producţia textila. Garda de mediu si politia de frontiera au stabilit si traseul acestor deşeuri periculoase. 13 au venit din Germania, 2 din Ungaria si 1 din Austria. Urmau sa ajungă la 6 gropi de gunoi din 5 judeţe: Hunedoara, Ilfov, Buzău, Constanta si Prahova.

Procesul care ar putea schimba România: doi bărbaţi cer să le fie recunoscută căsătoria

Un cuplu format dintr-un român şi un american a cerut CCR recunoaşterea căsătoriei sale, oficiată în Belgia. Demersul e fără precedent în ţara noastră şi se judecă în aceeaşi zi cu o cerere contrară, de modificare a articolului 48 din Constituţie prin care termenul "soţi" să fie înlocuit cu formula "bărbat şi femeie". România se află în faţa unei premiere juridice. Românul Relu Adrian Coman (44 ani) a cerut Curţii Constituţionale (CCR) recunoaşterea căsătoriei sale cu americanul Robert Clabourn Hamilton (44 ani). Concret, instanţa se va pronunţa miercuri asupra constituţionalităţii articolului din Codul civil, care prevede: "Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România". Audierile vor avea loc miercuri, 20 iulie.

Simona Halep a câştigat din tenis 13.174.824 de dolari

Simona Halep este de departe cel mai bogat sportiv român din toate timpurile. Ea a adunat, doar din tenis, suma de 13.174.824 de dolari. Cifra reprezintă câştigurile brute, dar şi după scăderea impozitului tot rămân foarte mulţi bani. Doar anul acesta, Simona a câştigat 2.047.289 de dolari, ultimii bani - 43.000 de dolari - venind după victoria de duminică de la Bucureşti. Evident, pe lângă milioanele câştigate exclusiv din tenis se mai adaugă alte 3 milioane de dolari pe an din contractele de publicitate.

La bani (nu chiar) mărunţi: Cele mai scumpe monede din lume

Cât de scumpă poate să fie o monedă? În funcţie de vechime, raritate sau defectele de imprimare, valorile întipărite au fost reevaluate în licitaţii cu milioane de dolari. Recordul pentru cea mai scumpă monedă din lume a fost înregistrat în ianuarie 2013 la o licitaţie în Statele Unite ale Americii de moneda denumită "Flowing Hair dollar", vândută pentru suma de 10 milioane de dolari. Această monedă reprezintă primul dolar emis de guvernul american în 1794 şi 1795. Locul al doilea îl ocupă tot o monedă americană, mai exact celebra "Double Eagle 1933" care valora 20 de dolari. Aceasta a fost vândută în 2002 cu suma de 7,6 milioane de dolari. Pe locul trei este "Saint Gaudens Double Eagle". Moneda a intrat în circulaţie în 1907 şi este acum extrem de rară. Valoarea monedei se ridică la aproximativ 7,6 milioane de dolari.

BANCHERUL

In declaraţia de avere a prim-viceguvernatorului BNR, Florin Georgescu, nu se regăseşte salariul, in jurul a 8.000 de euro lunar

Valoarea conturilor bancare de la BCR deţinute de prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a crescut anul trecut cu doar 66.000 de lei (15.000 de euro), adică in jur de două salarii lunare, conform declaraţiei de avere completată in 15 iunie 2016. Astfel, contul in lei s-a majorat cu 35.000 de lei, la 45.000 de lei, in timp ce contul de economii in euro are o valoare de 210.070 de euro, mai mare cu 7.000 de euro (31.000 de lei) fata de anul precedent. Valoarea depozitului in lei de 2,3 milioane lei de la BCR a rămas neschimbată. Pentru acesta, prim-viceguvernatorul BNR a încasat dobânzi de 62.641 lei (5220 lei lunar). In acelaşi timp, Georgescu a avut anul trecut venituri de 32.535 lei din închirierea unui apartament cu 2 camere in Bucureşti (600 de euro lunar), la fel ca in urma cu doi ani.

Ce a făcut viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, cu salariul de 150.000 de euro încasat anul trecut, conform declaraţiei de avere?

Din declaraţia de avere aferenta anului 2015 a guvernatorului BNR Bogdan Olteanu rezultă că acesta a avut anul trecut venituri din salariu si din alte surse in valoare totală de 150.000 de euro, suma care nu se regăseşte nici in conturile sale bancare nici in alte investiţii. Astfel, Olteanu a obţinut venituri din dividende in valoare de 30.000 de lei (6700 de euro) încasate de la firma E-boda Buildings SRL, la care deţine jumătate din acţiuni, precum si 61.299 lei primiţi de la aceeaşi firma, reprezentând rambursarea parţială a unui împrumut acordat anii trecuţi, in valoare de 266.000 de lei (60.000 de euro). Olteanu a mai încasat 173.220 de lei (39.000 de euro) din activitatea de arbitru la Curea de Arbitraj Comercial International Bucureşti si Paris. Cel mai consistent venit este salariul de la BNR, care însă nu este făcut public, la fel ca in cazul celorlalţi membrii din conducerea băncii naţionale, estimat la 7.000 de euro lunar, comparativ cu cel al guvernatorului, de 12.000 de euro lunar.

CURENTUL

Artist plastic amendat pentru pictarea zidurilor insalubre din Bucureşti

Gabriela Firea şi-a impus dorinţa la începutul lunii iulie anunţând că a dat dispoziţie directorilor din Primărie să nu mai autorizeze evenimentele culturale şi sportive stradale în weekend, mai ales în centrul Bucureştiului. Tudor Chirilă şi Clotilde Armand au criticat decizia primarului Capitalei subliniind că evenimentele culturale dau farmec vieţii oraşului dar ţaţa Firea a rămas neclintită. Efectul s-a văzut în acest sfârşit de săptămână: pictorul Vasile Mureşan-Murivale, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, a pictat timp de trei săptămâni zidurile insalubre din Piaţa Decebal de la kilometrul 0 al Capitalei, într-o căldură de nesuportat şi pe banii lui. Poliţiştii locali au venit când pictorul aproape terminase, i-au aplicat o amendă usturătoare şi i-au confiscat şi vopselele. Amendarea pictorului Murivale a fost semnalată pe contul său de Facebook de criticul literar Daniela Zeca Buzura care, indignată, a lansat îndemnul: "alegem arta în locul duhorii de gunoi menajer si de perete mācinat de igrasie!"

Număr record de cumpărători de titluri de stat în prima săptămână de subscriere

Ministerul Finanţelor Publice a reuşit în primele cinci zile de la startul vânzării titlurilor de stat să atragă 7951 de investitori persoane fizice, de şase ori mai mult faţă de întreaga perioadă de subscriere din 2015. Valoarea totală a subscrierilor se apropie de 280 de milioane de lei, de aproape trei ori mai mult faţă de suma anunţată iniţial. Până în acest moment, suma minimă subscrisă a fost de 100 de lei, valoarea unui titlu de stat, iar cea maximă, 100 de mii de lei. Media zilnică de subscriere a fost săptămâna trecută de 55,3 milioane de lei şi de 1590 investitori. Ministerul Finanţelor Publice îşi reafirmă intenţia de a suplimenta emisiunea de titluri de stat pentru acest an în funcţie de nivelul cererii. Scopul este acela de a răsplăti încrederea investitorilor persoane fizice în statul român. Oferta se derulează în perioada 11-29 iulie, dobânda fiind de 2,15% pe an. Titlurile au scadenţa în 2018, valoarea nominală fiind de 100 de lei.

CURIERUL NATIONAL

Chirii plătite de MAE şi la preţ triplu

Curtea de Conturi a descoperit că, în perioada 2012-2014, în unele situaţii, chiriile în cadrul unor misiuni diplomatice au fost majorate cu procente cuprinse între 40% şi 355%. În alte cazuri, reşedinţele erau mai mari decât ambasadele sau se închiriau spaţii deşi România deţinea în statele respective imobile neutilizate. MAE susţine însă că nu toate spaţiile României din străinătate pot fi locuite, fiind insalubre sau nesigure din punct de vedere al stării de securitate.

Dacă britanicii ar pleca din România, economia noastră ar pierde 2,6 mld. euro

KeysFin: Britanicii sunt prezenţi în aproape toate segmentele economiei româneşti, de la construcţii şi imobiliare la industria berii, domeniul farmaceutic, IT, tutun sau comerţ. Afacerile celor 1.098 de firme cu acţionariat majoritar britanic din România au crescut în ultimii ani în mod susţinut, de la 10,7 miliarde de lei în 2010 la 11,89 miliarde lei în 2014. Un eventual Brexit al oamenilor de afaceri britanici din România ar însemna evaporarea a aproximativ 2,6 miliarde de euro din economie, arată studiul efectuat de analiştii de la KeysFin, pe baza datelor companiilor cu acţionar majoritar din Regat. Statistica Keysfin arată, totodată, că britanicii fac cele mai mari afaceri în România în sectorul farmaceutic, de peste 2 miliarde lei, urmate de piaţa berii, cu 1,41 miliarde lei şi fabricarea articolelor din fire metalice (lanţuri şi arcuri metalice) - 963 milioane lei.

Pensiile private au ajuns la 6,12 mld. euro în primul trimestru

Statistica prezentată ieri de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) privind pensiile private arată că, la 31 martie a.c., valoarea activelor totale aflate în administrare la nivelul întregului sistem de pensii private a ajuns la 27,37 miliarde lei (6,12 miliarde euro), în creştere cu 26,18%, faţă de aceeaşi lună a anului 2015. Ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut a fost, la 31 martie 2016, de 3,64% comparativ cu 3,08% în martie 2015. "Valoarea totală a activelor nete înregistrată, la 31 martie 2016, de către fondurile de pensii administrate privat a fost de 26,06 miliarde lei (5,83 miliarde euro). Ritmul anual de creştere înregistrat a fost de 26,60%", a informat ieri ASF. La sfârşitul primului trimestru al anului 2016 erau înregistraţi, în sistemul pensiilor administrate privat, 6,64 milioane de participanţi, cu 4,17% mai mulţi faţă de primul trimestru al anului 2015.

EVENIMENTUL ZILEI

După 25 de ani, românii se întorc la televizoarele alb-negru

Oricât ar părea de paradoxal, în plină epocă a smartphone-urilor şi a televiziunii digitale şi wireless, numărul televizoarelor alb-negru de la noi din ţară a crescut! Conform unui studiu al Institutului Naţional de Statistică (INS), în România, procentul televizoarelor alb-negru prezente în casele românilor a crescut de la 1,2 la suta de gospodării, în 2014, la 1,4, în 2015. Cele mai multe astfel de "agregate" sunt prezente şi în creştere, conform INS, în casele ţăranilor, respectiv 2,6 televizoare alb-negru, în creştere de la 2,2, la suta de gospodării. Iar aproape două astfel de televizoare, 1,9 la o sută de locuinţe, se regăsesc şi în casele pensionarilor, fie ei de la ţară sau de la oraş. România este ţara cu cele mai multe latrine în fundul curţii, din UE. În plus, în 2015 a scăzut substanţial consumul de apă potabilă, inclusiv cea destinată consumului casnic.

De acum e clar: Brexit-ul a lovit România. Creşterea economică intră la apă

Execuţia bugetară din prima parte a anului şi situaţia internaţională incertă după BREXIT ar putea duce la o creştere economică mai mică de 4% în acest an pentru economia României. Creşterea Produsului Intern Brut (PIB) din primul trimestru al anului a fost revizuită în scădere de către Institutul Naţional de Statistică (INS), principala modificare fiind reevaluarea negativă a investiţiilor realizate. Astfel, creşterea economiei autohtone faţă de trimestrul precedent a fost de 1,5%, faţă de 1,6% anterior, şi cu 4,1% faţă de primele trei luni din 2015, faţă de 4,2% în estimările iniţiale. INS a menţinut o rată de creştere de 4,3% pe serie brută a datelor. Modificările nu sunt semnificative, dar indică un trend care ar putea afecta evoluţia din întregul an. La fel, tabloul evoluţiei sectoarelor economice din primul trimestru sunt un bun indicator pentru tot anul.

SUA şi Uniunea Europeană se stropşesc la Recep Erdogan - de Ion Cristoiu

Pentru ca un lider precum Erdogan să te asculte, trebuie ca acesta să ştie că-l va lua dracu dacă nu te ascultă. Toţi comentatorii occidentali arată că US şi Uniunea Europeană depind mult mai mult de bunăvoinţa lui Erdogan decît Erdogan de bunăvoinţa lor. Ce pot să-i facă America şi UE? Să nu primească Turcia în UE? Păi oricum n-o primeau. Să scoată Turcia din NATO? Păi NATO are nevoie de Turcia şi nu Turcia de NATO. În schimb, SUA şi UE depind de Erdogan: 1. De ţinerea sub control a masei de refugiaţi. 2. De lupta împotriva ISIS. 3. De ţinerea în şah a Rusiei. Victor Orban, liderul unei ţări mici şi dependente de UE precum Ungaria, îşi permite să scoată limba cînd e ameninţat de SUA şi UE. De ce nu şi-ar permite să zică Hai sictir! Recep Erdogan, liderul unei ţări mari precum Turcia şi pe deasupra mai puţin dependentă de UE?!

Bogaţii care au câştigat cei mai mulţi bani anul acesta

Anul 2016 aduce noutăţi în rândul miliardarilor. Averile au înregistrat creşteri de peste 5 miliarde de dolari la nu mai puţin de 7 dintre aceştia, conform Bloomberg.com. Warren Buffett (85 de ani) este recunoscut pentru stilul său de viaţă modest, în ciuda averii imense pe care o deţine. Este preşedinte şi cel mai mare acţionar al Berkshire Hathaway. În anul 2015 averea sa a fost estimată la 62,3 miliarde de dolari, iar în prezent aceasta ajunge la 68,5 miliarde de dolari, investitorul american având o creştere substanţiala, de 6,2 miliarde de dolari. Harold Glenn Hamm (70 de ani) este un antreprenor american implicat în principal în afacerile cu gaze si petrol. Anul 2016 i-a adus o creştere de 6,2 miliarde de dolari, averea sa depăşind 13,1 miliarde de dolari. Fraţilor Walton (Rob Walton, Jim C.Walton şi Alice Walton) anul 2016 le-a adus celor trei creşteri de 5,9 miliarde, 5,8 miliarde respectiv 5,5 miliarde de dolari.

ERDOGAN: "Oamenii sunt de părere că aceşti TERORIŞTI trebuie UCIŞI... De ce să-i ţin şi să le dau de mâncare în ÎNCHISORI?"

Liderul turc Recep Tayyip Erdogan a declarat luni seară pentru postul de televiziune CNN Turk, că orice hotărâre cu privire la pedeapsa cu moartea va trebui adoptat de parlament, iar el va aproba decizia, indiferent de care ar fi aceasta, scrie Reuters. Preşedintele turc declarat duminică seară în urma tentativei de lovitură de stat din noaptea de vineri, 15 iulie, că o decizie în privinţa reintroducerii pedepsei capitale, care a fost abolită în 2004, "nu poate fi întârziată" şi că guvernul turc va lua în dezbatere acest subiect. "Oamenii din stradă au formulat această cerere", a spus Ergodan, potrivit unui fragment de interviu difuzat de CNN. "Oamenii sunt de părere că aceşti terorişti trebuie ucişi... De ce să-i ţin şi să le dau de mâncare în închisori în anii care vor urma, asta spun oamenii", a susţinut preşedintele turc.

Liviu Harbuz a trecut la UNPR

Deputatul PSD Liviu Harbuz a trecut astăzi la UNPR şi a depus către preşedintele Camerei Deputaţilor o cerere de afiliere la grupul parlamentar UNPR. Tot astăzi, Harbuz a fost numit în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei de Neamţ a Uniunii. "Am luat decizia de a mă alătura UNPR şi grupului parlamentar progresist pentru a-mi putea continua munca pe care am depus-o în judeţul Neamţ şi pentru a-mi putea duce la bun final proiectele şi iniţiativele pe care le-am promis şi pe care le-am început pentru oamenii din Neamţ. Am o relaţie veche cu Valeriu Steriu şi am încredere în competenţele sale politice şi în direcţia în care poate îndruma UNPR în această perioadă politică tulbure, în care este nevoie de politică de calitate, făcută pentru binele românilor", a declarat Liviu Harbuz.

IURNALUL NATIONAL

Familia Videanu s-a conectat la afacerea metroului din Drumul Taberei

Trimis în judecată, alături de fostul procuror al DIICOT, Alina Bica, pentru complicitate la abuz în serviciu, fostul lider al PDL, Adriean Videanu, s-a conectat, prin intermediul companiei Titan Mar SA, la lucrările de construcţie a Magistralei 5 de metrou Drumul Taberei - Pantelimon. În ciuda faptului că acuzaţiile din dosarul penal respectiv sunt tocmai acelea că un pachet de 50 la sută din acţiunile deţinute de Adriean Videanu la Titan Mar SA au fost scoase ilegal de sub sechestrul penal instituit, sub pretextul că nu-i mai aparţin lui, fostul lider democrat-liberal a garantat un împrumut pe care societatea urmează să-l contracteze de la BCR pentru finanţarea contractului încheiat cu asocierea constructorilor care au câştigat licitaţia organizată de Metrorex pentru metroul din Drumul Taberei.

Piaţa românească este invadată de importurile de zmeură

Zmeura este una dintre culturile care a luat avânt în ultimii ani şi în România. Ca în orice afacere de acest gen este şi muncă, dar şi profit pe măsură. Ce producem nu este însă suficient pentru a acoperi cererea internă. În timp ce la nivel naţional nu depăşim 100 de exploataţii, o tară din apropierea noastră, Polonia, a devenit cel mai mare producător european de fructe roşii, printre care şi zmeura. Plantaţia de zmeur este una dintre culturile agricole care au avut o dinamică deosebită pe plan mondial în ultimii ani. În ţara noastră există însă prea puţine ferme de producţie, deşi cultura de zmeură poate valorifica şi suprafeţele de teren mai mici, caracteristice agriculturii noastre. În plus, producţia de fructe poate fi valorificată foarte bine la export.

Refacerea irigaţiilor începe cu o amânare

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe proiectul de ţară al Guvernului Cioloş, că însăilarea de deziderate a şi început să fie destrămată din interior. Deşi la prezentarea proiectului premierul susţinea că, în mare parte, banii necesari susţinerii acestuia erau deja găsiţi, Ministerul Finanţelor ţine să-l contrazică pe şeful Guvernului. Primul care îşi vede planurile aruncate în aer este Ministerul Agriculturii, pentru care refacerea sistemului de irigaţii va rămâne doar un vis frumos. Din lipsă de resurse financiare, Guvernul nu va mai aloca, de anul viitor, fonduri pentru refacerea infrastructurii principale de irigaţii, deşi este obligat prin lege să facă acest lucru, potrivit Legii 269/2015 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare.

NATIONAL

A început islamizarea Bucureştiului!

In ultimele luni, au explodat pur si simplu numărul micilor afaceri, de la magazine, frizerii, terase sau carmangerii stradale deţinute de către cetăţeni musulmani. Care se trag unul pe altul in aceste noi "oaze" islamice care au început deja sa împânzească Bucureştiul. Si dacă, până acum, instituţiile statului român nu păruseră a fi in stare să stopeze fenomenul "monopolurilor" deţinute de către cetăţeni arabi sau turci asupra unor întregi ramuri economice precum comercializarea legumelor si fructelor, in ultima vreme se poate constata o reacţie mult mai prompta a structurilor. Aşa că, după cum reiese din informaţiile intrate in posesia National, serviciile secrete dau pe banda rulantă "delete" ofertelor unor investitori turci si arabi. Care, deşi vor să bage sume uriaşe de bani in tara noastră, sunt suspectaţi de conectarea si la cu totul alte interese.

Americanii prevăd lupte de stradă si haos

Autorităţile americane au suspendat toate zborurile companiilor americane către Istanbul si Ankara si au interzis toate zborurile având ca provenienţă Turcia pe teritoriul american, indiferent dacă sunt cu sau fără escala, potrivit unui comunicat al ambasadei SUA la Ankara. Totodată, ambasada si-a avertizat cetăţenii cu privire la securitatea "considerabil diminuata" a aeroportului Ataturk, interzicând funcţionarilor americani sa-l folosească. Alături de SUA, si Germania, Rusia si Iran si-au suspendat , vineri si sâmbătă, aproape toate zborurile către Turcia.

Chinezii i-au salvat pielea lui Erdogan

Un serviciul de informaţii extern l-a prevenit pe preşedintele Erdogan cu puţin timp înainte ca hotelul unde era cazat, in staţiunea Marmaris, sa fie atacat si bombardat de către pucişti. Potrivit unor surse din intelligence, acest serviciu de informaţii ar fi unul din China. Aşa cum se ştie, in timpul tentativei de lovitura de stat din Turcia, preşedintele Recep Erdogan se afla intr-un hotel din staţiunea Marmaris, in sud-estul tarii. In noaptea de vineri spre sâmbătă (15-16 iulie), 25 de soldaţi transportaţi cu elicoptere au descins spectacular, cu ajutorul unor frânghii, deasupra hotelului unde fusese cazat Recep Erdogan, in tentativa de a-l lua prizonier. Însă preşedintele Turciei părăsise hotelul cu câteva minute înainte.

SRI preia "puşculiţa" Guvernului!

Serviciul Roman de Informaţii se va dota in curând cu un performant sistem IT prin care sa fie strict monitorizat modul in care instituţiile publice cheltuie banii din bugetele proprii. Iar "şurubul" verificărilor se va strânge nu doar la instituţiile de stat, dar si la firmele si chiar persoanele fizice care până acum au scăpat din "furcile caudine" ale luptelor declanşate împotriva corupţiei si evaziunii fiscale deopotrivă. Pentru că, de exemplu, sistemul IT va identifica "instant" si firmele ai căror acţionari sau administratori figurează la mai multe societăţi si au cazier juridic. Sau persoanele fizice care figurează cu neconcordante intre veniturile declarate si clădirile, terenurile sau autoturismele cumpărate. Iar sistemul, care va costa nu mai puţin de 114,6 milioane de lei, fără TVA, va fi capabil să răspundă la orice fel de întrebare, despre orice firmă sau persoană fizică din România, in mai puţin de 60 de secunde.

PUTEREA

ÎPS Ciprian, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, instigă la violenţă şi comandă broşuri tabloide

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a editat o broşură de propagandă care conţine atacuri la adresa adversarilor şi a contestatarilor ÎPS Ciprian, conducătorul eparhiei. Cărţulia a fost tipărită, aşa cum scrie pe pagina de gardă, cu binecuvântarea ÎPS Ciprian, şi are titlul "Feriţi-vă de preoţii şi episcopii falşi". În cele douăzeci de pagini, sunt prezentaţi, cu text şi fotografii de tip cancan, mai mulţi preoţi caterisiţi, enoriaşi excomunicaţi, un jurnalist incomod şi un afacerist buzoian, proprietar al unui cimitir privat. Prezentaţi drept duşmani ai Bisericii Ortodoxe, vina celor în cauză este că, de-a lungul vremii, au intrat în conflict cu mai marele Arhiepiscopiei şi nu s-au supus necondiţionat deciziilor sale, bune sau proaste.

Primăria vrea să desfiinţeze ghenele din blocuri

Până în 2025 vor dispărea ghenele de gunoi din blocuri. Primăria Capitalei vrea să sporească colectarea separată şi va înregistra cantităţile de deşeuri colectate selectiv într-o bancă de date, transmite instituţia. Primarul general Gabriela Firea a declarat ca Bucureştiul trebuie sa se alinieze marilor capitale europene la capitolul colectare selectiva, iar acest lucru trebuie făcut intr-un ritm susţinut si organizat, nu prin programe pilot ca până acum. "Pentru a mă asigura ca acest serviciu extrem de important pentru oraş funcţionează unitar si continuu, voi solicita primarilor celor şase sectoare sa prezinte in cel mai scurt timp un calendar de implementare a prevederilor asumate in strategia de salubritate, astfel încât termenele din document sa fie respectate. Avem un document aprobat si asumat conform cerintelor UE, astfel ca Municipalitatea trebuie sa se alinieze marilor capitale europene", a arătat edilul.

ROMANIA LIBERA

Puciul din Turcia şi bombele nucleare de la Incirlik

Potrivit Guardian, au apărut noi semne de întrebare asupra înţelepciunii SUA de a stoca cel mai mare lot de arme nucleare din Europa într-un astfel de sit vulnerabil. Chiar înaintea puciului eşuat, ameninţarea teroristă potenţială asupra bazei, situată la 68 de mile de frontiera siriană, a dus la o ameliorare semnificativă în perimetrul de securitate din jurul zonei NATO desemnată, unde sunt stocate 50 de bombe nucleare B61. Evenimentele de vineri au accentuat preocupările privind aceste ameliorări şi dacă ele pot atenua riscurile menţinerii unui asemenea arsenal periculos într-un loc instabil. Se estimează un total de 180 de bombe B61 în Europa - în Germania, Italia, Bulgaria şi Olanda, şi Turcia.

Armata Turciei - decapitată în urma loviturii de stat. România devine principalul pilon al NATO la Marea Neagră

Printre cei aproape 3000 de militari reţinuţi după tentativa de lovitură de stat împotriva preşedintelui turc Recep Tayip Erdogan se află şi 103 generali şi amirali, adică o mare parte a structurii de comandă din armata turcă, ţară membră a alianţei nord-atlantice Turcia era considerată, la nivelul anului 2015, a doua forţă militară din NATO, după Statele Unite, cu un efectiv total de circa 640.000 de oameni, militari şi civili. Raportat la acest indicator, numărul total al militarilor reţinuţi în Turcia în ultimele zile nu pare semnificativ, dar Dar faptul că peste 100 dintre ei aveau grade înalte subminează în mod cert forţa militară a Ankarei, atât din punctul de vedere al capacităţii de comandă, cât şi din punctul de vedere al moralului trupelor. România devine, în această conjunctură, cea mai importantă ţară stabilă, membră NATO, de la Marea Neagră.

ZIARUL FINANCIAR

Conducerea BNR stă pe depozite şi conturi de economii în valoare de 6,5 mil. lei

Membrii consiliului de administraţie al BNR aveau anul trecut aproximativ 6,5 mil. lei sume economisite în conturi curente şi depozite bancare, în timp ce valoarea creditelor cumula mai puţin de jumătate, respectiv 3 mil. lei, arată datele agregate de ZF pe baza ultimelor declaraţii de avere publicate pe site-ul băncii centrale. Dacă la capitolul datorii guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nu mai figurează cu nimic, în ceea ce priveşte averea lichidă Isărescu a declarat 12 conturi la bănci în lei şi valută (euro şi dolari) cu o valoare cumulată de echivalentul a 640.000 de lei, în creştere faţă de 2015. Isărescu îşi ţine economiile - 493.808 lei, 23.348 euro şi 10.497 dolari - în conturile deschise la BCR şi UniCredit Bank. În anii trecuţi, guvernatorul mai avea conturi şi la ING şi Raiffeisen. Isărescu are depozite doar în valută (euro şi dolari), totalizând echivalentul a circa 138.000 de lei. În conturi curente, guvernatorul băncii centrale are 493.808 lei, 1.020,5 euro şi 850,4 dolari.

Ruşii de la Lukoil au reuşit să ducă rafinăria şi benzinăriile pe plus, dar Marea Neagră le-a sădit pierderi de 315 mil. euro în conturi

Ruşii de la Lukoil, unul dintre cei mai puternici jucători din piaţa petrolieră locală, au terminat anul trecut cu pierderi de 1,4 miliarde de lei (315 mil. euro) pe firma prin care îşi desfăşoară activităţile de explorare şi producţie din platoul continental românesc al Mării Negre. Aceasta se numără printre cele mai mari trei pierderi din România. Cu restul activităţilor, ruşii au ieşit în sfârşit pe plus. Lukoil Overseas Atash B.V. Amsterdam este compania prin care Lukoil îşi desfăşoară activitatea de explorare şi producţie în România, lucrările ruşilor fiind concentrate în două perimetre din Marea Neagră, Trident şi Rapsodia. "Lucrările de prospecţiuni şi explorare de pe pieţele externe au fost mai ales desfăşurate în România, Nigeria, Norvegia, Uzbekistan şi Irak", se arată în raportul anual publicat de grupul petrolier rusesc pentru anul trecut.

Marjele la creditele ipotecare în euro au ajuns duble faţă de marjele la creditele în lei

Marjele de dobândă la creditele ipotecare în lei se duc spre 3%, în timp ce marja la euro este aproape de 6%, în condiţiile în care România este considerată mult mai riscantă din punctul de vedere al ratingului de ţară decât zona euro. Spre exemplu, într-un comunicat transmis luni presei de către OTP Bank se precizează că marja de dobândă în cazul creditelor ipotecare standard în lei este 3,16% pe an peste Robor, în timp ce în cazul împrumuturilor imobiliare în euro marja peste Euribor este de 5,6% pe an. La nivelul întregului sistem bancar marja medie pentru un credit ipotecar vândut de băncile locale ajungea la finalul lunii mai la 4,22%, cu doar 0,5 puncte procentuale mai puţin decât în luna mai a anului trecut. Dobânda medie pe an plătită la un credit imobiliar în euro pentru persoane fizice ajunge în prezent la 4%, în condiţiile în care Euribor continuă să se menţină sub nivelul de - 0,3%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

26 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3840
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7621
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9238
Gram de aur (XAU)Gram de aur260.3177

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro