REVISTA PRESEI - 21.02.2011

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 21 februarie 2011

ADEVĂRUL

Interlopul Bercea Mondial: "Nu m-a arestat toată ţara, m-au < arestat > ai mei. Nişte proşti!"

Interlopul Bercea Mondial, faimos pentru legăturile sale cu persoane importante din politică şi justiţie, a fost arestat ieri, pentru prima dată. Autoproclamatul preşedinte al ţiganilor din România a fost cercetat pentru zeci de infracţiuni, dar nu a ajuns niciodată după gratii. Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, a fost arestat preventiv ieri pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice. El este acuzat că, joi seară, şi-a înjunghiat un nepot, pe Ionuţ Anghel (17 ani), zis Mercedes, într-un bar din Drăgăneşti-Olt.

Mihail Boldea vrea să-i bage pe ziarişti la zdup

Deputatul democrat-liberal a depus un proiect care prevede pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani pentru publicarea datelor din dosare aflate în lucru. Cazurile colegilor de partid aflaţi în atenţia Justiţiei, Păsat şi Banias, l-au sensibilizat pe Boldea în încercarea de "a pune presei zăvor". Ziariştii ar risca pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, în cazul în care proiectul de modificare a Legii 544/2001 şi a Codului Penal, depus de Boldea la Camera Deputaţilor, ar trece de filtrul Parlamentului. "Informaţiile din dosarele penale aflate în faza de urmărire sau ajunse în instanţe nu sunt informaţii de interes public, atât timp cât nu există o sentinţă definitivă", şi-a motivat Mihail Boldea proiectul.

Mircea Andrei, senatorul-avocat cu bani de la stat

Casa de avocatură a senatorului PDL Mircea Andrei câştigă sute de mii de euro de la instituţiile statului pentru a le reprezenta în instanţă şi pentru consultanţă juridică. Cabinetul "Mircea Andrei şi Asociaţii" a obţinut contracte de la stat prin selecţie de oferte, fără licitaţie. El pledează "nevinovat", spunând că "banii sunt munciţi" şi fără culoare politică. Printre parlamentarii care fac afaceri cu statul se numără şi senatorul PDL de Dâmboviţa, actualmente preşedinte al PDL Argeş, Mircea Andrei (47 de ani). Cabinetul de Avocatură "Mircea Andrei şi Asociaţii" a obţinut, în 2009 şi 2010, două contracte de consultanţă juridică de la Consiliul Judeţean Giurgiu, în valoare totală de aproape 150.000 de euro. Toate contractele au fost încheiate nu în urma unei licitaţii, ci prin selecţie de oferte.

Frăţia patronate - sindicate împotriva Codului Muncii

Executivul schimbă Codul Muncii pentru a stimula relaţia directă dintre angajatori şi salariaţi. Patronatele au trecut de partea sindicatelor şi cer conservarea puterii confederaţiilor. Guvernul a anunţat că este posibil să-şi asume răspunderea pe Codul Muncii, ceea ce nemulţumeşte sindicatele, care anunţă o primăvară plină de proteste. În mod normal, la negocieri precum cele purtate pe Codul Muncii, Guvernul ar trebui să echilibreze poziţiile de dreapta, exprimate de patronate, cu cele de stânga, revendicate de sindicate. La noi, în mod surprinzător, organizaţiile reprezentative ale angajatorilor s-au deplasat de la dreapta la stânga, până la poziţia sindicatelor, şi resping proiectul Guvernului, atât de favorabil lor. În aceste condiţii, Guvernul vrea să-şi asume răspunderea pe Codul Muncii, ceea ce a nemulţumit sindicatele, care au anunţat că astăzi vor decide calendarul cu proteste.

Roşia Montană - între cianură şi un loc de muncă

Locuitorii din "comuna auriferă" sunt divizaţi în două tabere. În timp ce unii vor să moară în locuinţele în care au trăit o viaţă întreagă, alţii vor neapărat un loc de muncă. În Roşia Montană casele sunt două de feluri: cele cu bulină galbenă, semn că au fost cumpărate de Gold Corporation, şi cele cu anunţuri că nu sunt de vânzare. Ca să-ţi dai seama ce se întâmplă la Roşia Montană trebuie să mergi şi să vezi cu ochii tăi locul unde ar trebui să înceapă exploatarea aurului. Cum intri în comună observi o înşiruire de case care stau să cadă, alături de unele care arată mai bine, chiar dacă sunt vechi de sute de ani.

Libia: Gaddafi, consiliat de KGB-işti din România

Protestatarii au fost vânaţi de lunetiştii de pe acoperişuri. Mercenarii ar proveni din Sudan, Pakistan şi Bangladesh. Serviciile secrete libiene au primit consiliere de la foşti agenţi KGB, care au activat şi în România. Revoltele împotriva colonelului Muammar Gaddafi, care conduce cu mână de fier Libia de mai bine de 40 de ani, au fost reprimate cu o duritate extremă de forţele de securitate loiale regimului actual. Bilanţul celor cinci zile de proteste din Marea Jamahirie se ridică la aproximativ 200 de morţi şi sute de răniţi. Cifra estimativă aparţine organizaţiei "Human Rights Watch". Tabloul situaţiei din Libia este incomplet din cauza cenzurii impuse de autorităţile de la Tripoli, care au anunţat doar 24 de morţi.

China a avut ultimul cuvânt la Summitul G20

Liderii celor mai puternice 20 de ţări din lume au ajuns la o înţelegere pentru a evita o viitoare criză, însă majoritatea propunerilor s-au lovit de opoziţia Chinei. Stabilirea unor indicatori care să evalueze dezechilibrele financiare la nivel mondial a dat bătăi de cap oficialilor prezenţi la întâlnirea G20 de la Paris.

CURENTUL

Liviu Luca refuză să-şi declare averea pentru a-l ajuta pe Vîntu la proces

Liviu Luca, preşedintele FSLI Petrom şi prim-vicepreşedinte al CNSLR Frăţia, este singurul lider sindical care nu şi-a depus şi nici nu-şi va depune, la ANI, declaraţia de avere şi de interese. Altfel, în cazul în care ar depune aceste declaraţii, el riscă să se transforme din martor în inculpat în procesul în care Sorin Ovidiu Vîntu este judecat pentru favorizarea infractorului Nicolae Popa, iar Vîntu riscă să ajungă mai rapid în spatele gratiilor. Pentru a-l proteja pe finanţatorul fugarului Popa, Liviu Luca a minţit în declaraţia dată ca martor în faţa procurorului Marius Iacob, cu privire la tranzacţii, contracte şi proprietăţi, pe care acum nu le poate trece în declaraţia de avere fără să mintă din nou.

Munca la negru, sancţionată cu închisoarea

Pedepse mai aspre pentru cei care încalcă legislaţia muncii. Guvernul va promova, în perioada următoare, la nivel politic şi parlamentar, modificarea Codului Muncii, noile reglementări fiind necesare în contextul crizei economice şi a competiţiei europene şi mondiale în ceea ce priveşte piaţa muncii, a afirmat primul-ministru Emil Boc, ieri, în cadrul videoconferinţei cu prefecţii. Premierul a arătat că noile reglementări care vor fi incluse în Codul Muncii vor duce la flexibilizarea pieţei muncii şi a avertizat că vor fi drastic înăsprite sancţiunile pentru angajatorii care utilizează munca la negru.

PSD vorbeşte pe două voci despre minorităţi

În săptămâna ce a trecut, PSD-ul lui Ponta, Năstase şi Iliescu a dat mai multe semnale cum că ar vrea să curteze "fecioara maghiară", pe numele ei adevărat UDMR, pentru a o lua de soţie în marea familie socialisto-liberală. Numai că PSD-ul are mai mulţi peţitori care vorbesc "bilingv" când vine vorba de mesaje de dragoste pentru UDMR. Aşa s-a întâmplat şi sâmbătă, la Târgu Mureş, unde şeful de faţadă Victor Ponta a ţinut o cuvântare alături de colegul Mircea Duşa, un român din Secuime care să-i facă intrarea şi să-i ofere legimititate. Numai că, în loc să ofere un mesaj politic coerent pentru a atrage de partea USL această asociaţie culturală, cei doi "roşiatici" şi-au dat cu stângul în dreptul în bunul spirit al Uniunii Social-Liberale.

Îngeri şi demoni de Tia Şerbănescu

Făcându-şi curaj de la podea tocmai când este mai numărat ca oricând, premierul Boc a anunţat că "ieşirea din recesiune va marca, politic şi psihologic, relansarea politică a PDL şi a coaliţiei" care vor obţine "50% plus unu la viitoarele alegeri". Ăsta ar fi cel mai bun raport cu onirismul de până acum având în vedere că PDL are 16% în sondaje iar USL are deja 66%. Cifra diavolului, cum ar zice vestitorii apocalipsei. Mult mai rapidă, dna Udrea a declarat că "turismul a reuşit să iasă din criză" - şi asta fără ca numărul turiştilor străini să fi crescut. Aceştia se vor dubla însă până-n 2014 întrucât de ei se vor ocupa "îngeri păzitori" aleşi dintre studenţi. Îngeraşii îi vor purta pe turiştii străini pe aripile lor până la destinaţie întrucât căile terestre se cam împotrivesc.

CURIERUL NAŢIONAL

Codul Muncii, între fumigene sindicale şi normalitate

Contractul colectiv unic la nivel naţional a fost scos din ultima variantă a proiectului Codului Muncii. Mihalache (UGIR): Anul acesta se mai pot încheia astfel de contracte, dar cu valabilitate până la 31 decembrie. "Se încearcă astfel ca prin caracterul decisiv, la angajare şi concediere, să se pună accent numai pe performanţă"". O nouă rundă de negocieri, pe Codul Muncii, a avut loc vineri, între premierul Emil Boc şi sindicate şi patronate. Astfel, în ultima formă a proiectului Codului Muncii prezentată vineri, toate prevederile referitoare la contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional sunt abrogate.

Drumul banilor în încrengătura firmelor grupului Awdi

Sumele virate în contul Network Press Concept ajungeau în buzunarul Supremo. Modernizările de aproape 2,5 mil. euro au fost raportate doar AVAS. În şase ani s-au contractat credite de peste o jumătate de miliard de euro. Administratorii Network Press Concept (fosta Rodipet) probează în cea de-a doua parte a "Raportului privind grupul de interes economic în cadrul Grupului Awdi" modul în care această societate a ajuns falimentară în şase ani de la privatizare. Deşi a luat credite de 68 mil. euro şi 1,63 miliarde de lei (aproximativ 475 mil. euro), valoarea mijloacelor fixe a crescut până la intrarea în insolvenţă cu numai 34.000 lei, iar valorile de inventar înregistrate în contabilitate sunt de numai 476.000 euro...

Ponta: România nu a ieşit din criză, anunţurile lui Boc sunt legate de lupta din PDL

Liderul social-democrat a spus că "declaraţiile superoptimiste şi superrealiste" ale lui Emil Boc, Traian Băsescu şi Elena Udrea despre ieşirea din criză nu se confirmă în realitate. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că România nu a ieşit din criză, iar cifrele statistice arată că nici în 2011 nu se va înregistra creştere economică, conform Mediafax.

Clienţii Planorama o iau de la capăt

Toate actele întocmite de lichidatorul Conexpert SPRL sunt anulate. Instanţa a numit, provizoriu, administratorul judiciar "Tănasă şi Asociaţii". Termenul pentru depunerea noului tabel preliminar al creditorilor este 10 aprilie. Clienţii Planorama o iau de la capăt. Aceasta a fost decizia judecătorului sindic, care a anulat toate documentele întocmite de administratorul judiciar Conexpert, inclusiv tabelul creanţelor.

EVENIMENTUL ZILEI

Elan Schwartzenberg: Boc nu e baron, nu a furat, dar a nenorocit o ţară

Omul de afaceri consideră că, dacă în România ar exista mai puţini oameni care fură doar pentru ei şi mai mulţi baroni locali ca Radu Mazăre şi Marian Oprişan, populaţia ar trăi mai bine. Marea tragedie din România este că Emil Boc nu este considerat baron, pentru că "nu şi-a luat nimic acasă", însă a nenorocit o ţară, consideră omul de afaceri Elan Schwartzenberg, care figurează în "Top 300 Capital" al celor mai bogaţi români, cu o avere de 45-50 milioane euro. În opinia sa, baronii locali care fac ceva pentru comunităţile lor nu trebuie demonizaţi. "Din punctul meu de vedere avem nevoie de un om care nu ne interesează dacă îşi ia ceva el, personal, cât timp face ceva", a declarat el, într-un interviu acordat EVZ.

PSD deschide PRM uşa din dos a USL

Nici bine n-au început PSD, PNL şi PC să semneze protocoale în judeţe pentru Uniunea Social-Liberală (USL), că PRM se agaţă şi el de căruţa USL. Startul oficial al colaborării a fost dat, sâmbătă, la Ilfov, unde PRM-iştii în frunte cu Vadim Tudor au parafat o înţelegere cu social-democraţii. Cu binecuvântarea şefului PSD, Victor Ponta, astfel de documente vor putea fi semnate în continuare. "Este posibil să se mai încheie asemenea protocoale. Cei din teritoriu au autonomie. Pot încheia alianţe cu cine vor ei, dar mai puţin cu PDL", a spus liderul social-democraţilor, citat de epolitic.ro.

Boc "îi atacă" pe moguli cu prefecţii: "Combateţi diversiunile lansate de televiziuni!"

România are toate şansele ca la sfarşitul lunii martie să iasă din recesiune, a declarat astăzi premierului Emil Boc, care i-a mobilizat pe prefecţi să iasă şi să combată "diversiunile" de la televiziunile mogulilor. Boc a explicat că s-ar putea marca, totodată, şi două trimestre consecutive de creştere economică. "Cu cât semnele bune în economie încep să se multiplice, cu atât adversarii noştri devin mai disperaţi. Masurile luate au început să îşi arate efectele, şi-au atins efectul de a opri căderea economică. Oricât ar încerca cei de la Alianţa socialistă să contrazică acest lucru, concluzia FMI este foarte clară: România încheie anul 2010 cu un deficit de 6,5 şi nu de 6,8%, cât se credea iniţial", a declarat premierul Emil Boc, în cadrul videoconferinţei cu prefecţii de duminică.

Constanţa: Investitorii consolidează faleza cu blocuri

Locatarii de pe strada Mircea cel Bătrân din Constanţa acuză administraţia locală că a autorizat o construcţie chiar pe buza malului în pericol de surpare. De-a lungul litoralului românesc, zeci de mii de oameni riscă să rămână fără locuinţe din cauza fenomenului accentuat de surpare a falezelor înalte. Deşi nenumărate studii realizate în ultimii ani au atras atenţia asupra acestui fenomen, administraţiile locale din zonele de risc, cum ar fi Constanţa, Eforie, Tuzla, Costineşti, Olimp, 2 Mai şi Vama Veche s-au rezumat doar la amplasarea unor panouri prin care îi avertizează pe turişti să nu se mai plimbe pe faleze din cauza riscului de prăbuşire. Mai mult decât atât, Primăria Constanţa avizează construcţii chiar pe buza falezelor care stau să se surpe.

Misterele Universului. Cartea de identitate a energiei întunecate: ce ar putea fi?

Energia întunescată pare să reprezinte mai mult de două treimi din energia din Univers. Şi, totuşi, nu ştim deloc multe despre această formă de energie. Există însă câteva teorii. O fantomă bântuie prin Univers: este vorba despre energia întunecată, această formă de energie care duce la expansiunea accelerată a Universului. La nivelul întregului Univers, această formă de energie pare să fie dominantă, reprezentând mai bine de 70% din totalul de energie. Ar putea determina soarta finală a întregului Univers. Ce este însă această energie întunecată? Acesta este unul dintre misterele cele mai profunde ale fizicii moderne. Vom prezenta în acest articol câteva idei în această direcţie

FINANCIARUL

Promisiuni neonorate: Finalizarea A2 se prelungeste cu un an. Finantarea pentru Bechtel - imaginara

Receptia tronsoanelor Cernavoda - Medgidia, Medgidia - Constanta si Centura Constantei se va face in 2012, desi acestea ar fi trebuit date in folosinta in acest an. Premierul vrea renegocierea preturilor pentru Autostrada Transilvania dupa standardele de cost, care oricum nu se aplica. Autostrazile patriei raman ingro-pate in promisiuni in ceea ce priveste finan-tarea lor, dar mai ales terme-nele acestora de finalizare. Astfel, Autostrada Soarelui va mai sta ascunsa sub norii crizei cel pu-tin un an, in timp ce pentru "Transil-vania", premierul Boc a gasit fonduri pentru continuarea lucrarilor de la un finantator secret sau inexistent. Ca are sau nu bani, Emil Boc vrea rene-gocierea preturilor cu com-pania Bechtel.

Exclusiv: În plină recesiune, guvernul a alocat 600 mil. euro pentru "cheltuieli neprevăzute"

Raportul detaliat al Curtii de Conturi arata cum in plina criza s-a dispus discretionar prin hotarari de guvern de peste 700 de milioane de euro, rezultate prin majorarea de peste 20 de ori a Fondului de rezerva bugetara

Actiunea de audit a Fondului de re-zerva bugetara si a Fondului de in-ter-ventie constituite la dispozitia gu-vernului in bugetul de stat pe anul 2009 scoate la iveala alocarea dupa bunul plac al Puterii a unor sume importante de bani. Mai exact, guvernul condus de Emil Boc nu a tinut cont de criza financiara si de legislatia privind utili-zarea banilor in situatii de urgenta si a dislocat 717 milioane de euro. Valoarea este de 20 de ori mai mare decat pre-vederile initiale din Fondul de rezer-va bugetara si 3,5 milioane de euro din Fondul de interventie si este ase-ma-na-toare cu cea din 2007, anul de "boom" economic.

Efectul revoltelor: argintul, la cel mai ridicat preţ din ultimii 30 de ani - 32,82 $/uncie

Cuprul, barometrul pietei metalelor, a atins, la randul sau, o valoare inedita, urcand la 10.190 $/tona

Cursul aurului a progresat sap-tamana trecuta, pe fondul tensiunilor geopolitice din Orien-tul Mijlociu si al temerilor privind tendintele inflationiste din China si Statele Unite, in timp ce argintul a atins valorile maxime din 1980. Surprinzator, piata petrolului si-a pastrat calmul, desi diferenta dintre principalele branduri, WTI si Brent, s-a mentinut la peste 14 $. Expertii cred insa ca, daca lucrurile nu se clarifica in Orient, situatia ar putea scapa de sub control.

OUG 50 - BCR revine la dobânda internă, CEC şi Raiffeisen îi lasă pe clienţi să aleagă

Cea mai mare banca nu mai aplica prevederile impuse de aceasta ordonanta pentru contractele anterioare lunii iunie 2010. BCR a anulat actele aditionale impuse de OUG 50 contractelor de credit semnate pana la data de 21 iunie 2010 si intrate in vigoare in septembrie 2010 prin aprobare tacita. Banca revine la aplicarea unei dobanzi de referinta interna, adminis-trata, variabila sau revizuibila semestrial, raportata la fluctuatiile indicilor ROBOR 6 luni/EURIBOR6luni/LIBOR6luni. Totodata, vor fi mentinute prevederile referitoare la comisionul de rambursare anticipata. Cu mai putin de doua saptamani pana la termenul-limita - 3 martie 2011 - in interiorul caruia clientii si bancile au posibilitatea denuntarii unilaterale a actelor aditionale aprobate tacit, BCR a luat decizia anularii acestora si revenirii la aplicarea unei dobanzi de referinta interna,

GÂNDUL

Averile vameşilor din Constanţa. Mircea Băsescu, despre vameşul milionar Teşeleanu: Nu pot să spun cu câţi oameni am făcut revelioane şi dacă unii sunt prin puşcării sau sunt miniştri

O analiză gândul, pe care o puteţi citi în continuare, arată că există contradicţii flagrante între averile trecute în documente şi venituri.Şi tot mai jos puteţi citi povestea unuia dintre cei mai importanţi oameni din sistemul vamal din zonă, milionarul în euro Iulian Teşeleanu, şeful vămii Mihail Kogălniceanu, Constanţa, fost şef al Vămii Agigea. Despre Teşeleanu cel mai bine vorbeşte prietenul său, Mircea Băsescu. Fratele preşedintelui Traian Băsescu a declarat, duminică, pentru gândul, că Iulian Teşeleanu este prietenul său şi este "o persoană corectă şi onestă".

Boagiu: pentru autostrada Comarnic-Braşov sunt buni şi banii chinezeşti

Ministrul Transporturilor susţine că realizarea licitaţiei pentru construcţia porţiunii Comarnic-Braşov, de 55 de kilometri, este pe lista de priorităţi a ministerului. Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă la Braşov, că pentru materializarea proiectelor de infrastructură - în primul rând construirea autostrăzilor - este dispusă la parteneriat public-privat "chiar şi cu firmele chinezeşti". "Nu am purtat discuţii cu companii chineze, dar suntem deschişi oricărui finanţator care deţine sumele necesare pentru a investi în infrastructura de transport din România, deci inclusiv firme din China ", a declarat ministrul.

Ce spune şeful Fondului Proprietatea despre POLITICIENII CARE AU FĂCUT MILIOANE DE EURO din acţiunile FP

Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, este de părere că banii obţinuţi prin achiziţia de acţiuni FP înainte de listarea Fondului la Bursă par acum ca fiind uşor făcuţi, dar investiţia în acţiuni FP presupunea un anumit risc, în urmă cu 1-2 ani. "Nu comentez informaţiile pe care le-au avut (Ionuţ Popescu şi Verestoy Attila- n.red.). Din punctul nostru de vedere, oricine putea cumpăra acţiuni (şi înainte de listarea FP la BVB -n.red.), era legal. Acum par bani uşor obţinuţi, dar în urmă cu 1-2 ani era riscant, nimeni nu ştia când şi dacă va fi numit un administrator de fond.

Boc promite ieşirea din recesiune în martie. Ialomiţianu nu-şi pune la bătaie mandatul pe acest pariu

Creşterea PIB cu 0,1% în ultimele trei luni ale anului trecut s-ar putea transforma în scădere după ajustarea sezonieră, ceea ce va amâna ieşirea din recesiune până în iulie, după cum atrag atenţia economiştii. România va ieşi la sfârşitul lunii martie din recesiune, pentru că are toate şansele să înregistreze două trimestre consecutive de creştere economică, după cum a declarat duminică premierul Emil Boc, cu ocazia unei videocon-ferinţe cu prefecţii. Subalternul său însă, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor Publice, nu este însă dispus să parieze pe acest rezultat nici cu mandatul său şi nici cu al Guvernului, după cum ne-a declarat el.

JURNALUL NAŢIONAL

CFR-ul, gaura neagră din buzunarul românilor. Sistemul feroviar plăteşte energia la suprapreţ şi are facturi restante de 2,59 miliarde de lei.

CFR-ul zace de mulţi ani în datorii istorice. În fiecare an, zerourile adăugate la pierderi se lasă cu negocieri acerbe şi promisiuni de reformare, fără vreun rezultat concret. În ciuda restructurărilor din 2010 şi cu toate promisiunile Guvernului, anul 2011 a găsit tot sistemul feroviar înecat în datorii. Facturi neplătite şi alte datorii către furnizori. Potrivit datelor CFR SA, compania a terminat anul cu datorii de 5,36 miliarde de lei, din care 2,76 miliarde de lei reprezintă obligaţii către furnizori şi 2,59 miliarde lei, restanţe către bugetul de stat. Una dintre cauzele facturilor uriaşe din conturile sistemului fe-roviar românesc o reprezintă energia electrică. CFR-ul, unul dintre cei mai mari consumatori de energie electrică din ţară, îşi permite să achi-zi-ţio-neze energia la preţ de lux!

Jurnalul Naţional solicită CE să redea alimentului dreptul de a preveni, trata şi vindeca bol

Jurnalul Naţional a declanşat o campanie prin care solicită Co-mi-siei Europene să redea alimentului dreptul, demons-trat ştiin-ţi-fic şi tradiţional, de a preveni, trata şi vindeca boli. În acest sens, Jurnalul Naţional adresează o Scrisoare tuturor parlamentarilor europeni interesaţi să susţină această cauză.

PDL a început să strige "Jos Boc!" Udrea şi apropiaţii săi cer încetarea colaborării dintre PDL şi premier.

PDL a reciclat-o pe preşedinta Ca-me-rei Deputaţilor, Roberta Anastase, aceeaşi care a fraudat votul anul trecut la Legea pensiilor. Ea a fost rea-lea-să vineri preşedinte al organizaţiei ju-deţene Prahova a PDL, într-o şe-dinţă care a marcat şi începutul campaniei unei părţi a partidului pentru alungarea lui Emil Boc de la Guvern, campanie a cărei portavoce este Elena Udrea. De altfel, Elena Udrea, prezentă la Ploieşti, a declarat că pentru a recâştiga încrederea populaţiei e nevoie şi de o schimbare la nivelul Guvernului, evitând să spună dacă prin acest lucru se impune înlocuirea lui Emil Boc.

Veniturile din privatizare, în scădere

Statul mai deţine prin AVAS pachete majoritare de acţiuni la 19 societăţi, dintre care patru sunt institute de cercetare-dezvoltare. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului estimează că anul acesta veniturile din activitatea de privatizare şi din administrarea participaţiilor statului vor fi cu circa 30% mai mici decât în 2010, ajungând la circa 100 de milioane de lei. Anul trecut, AVAS a realizat circa jumătate din ce era prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli.

NAŢIONAL

SOV începe războiul cu Băsescu prin alianţe cu doi dintre cei mai puternici miliardari din Europa de Est. Lukoil pompează bani în Realitatea TV!

Bossul celei mai mari companii petroliere private ruseşti cumpără un pachet de acţiuni la televiziunea lui Vântu. Tranzacţia se va face prin intermediul unui puternic magnat al petrolului din Balcani, Spiros Latsis, care deţine mai multe televiziuni elene. La nici o săptămână de când anunţa în sala de judecată că va începe un război crunt împotriva lui Traian Băsescu, miliardarul Sorin Ovidiu Vântu a făcut o primă mişcare spectaculoasă ce are ca scop consolidarea poziţiei sale în confruntarea cu preşedintele României. Reporterii "Naţional" au intrat în posesia unor informaţii bombă despre negocierile secrete ce au avut loc zilele trecute între Dragoş Nedelcu, vicepreşedintele grupului Realitatea, şi magnatul elen Spiros Latsis, cel care intermediază preluarea unui pachet de acţiuni de către miliardarul rus Vagit Alekperov, preşedintele Lukoil.

Liberalii plătesc scump mariajul cu PSD. Pierd membri în sucursale!

Până să-i aducă la putere, înrudirea PNL-ului cu PSD-ul le-a adus liberalilor numai belele. Nu numai lideri locali care refuză să se facă fraţi cu dracu" până trec de alegeri, dar şi dezertări de membri. "Aproximativ 200 de membri pensionari ai PNL s-au înscris sâmbătă în organizaţia municipală a PDL" - anunţau triumfători democraţii constănţeni la începutul weekendului. Aceştia profeţeau şi că alte câteva sute de noi cadre provenind tot de la PNL li se vor alătura în curând. "În viaţa mea nu am votat şi nu voi vota PSD, indiferent de consecinţe" - dezvăluia cauzele exodului Eugen Cojocaru, liderul (autointitulat, spun unii) pensionarilor ex-liberali.

Apucarea rahatului de partea curată de Razvan Ioan Boanchis

Definiţia dată de un american genial: "corectitudinea politică este încercarea de a apuca un rahat de partea curată". Treaba asta (mare) mă duce cu gândul la politica românească. Rahatul Opoziţiei este curat de la un capăt la altul. Activiştii pesedişti îl contestă pe Băsescu din poziţii de călugăriţe mirate, uitând că ei, când rostogoleau zarurile guvernării, au făcut mai multe rahaturi penale decât zilele de post ţinute de o măicuţă octogenară. Puterea plimbă cu frivolitate un rahat laic. Defilează cu nişte doamne (madam Turcan, madam Anastase) care ar trebui să fie decorative, dar sunt influente.

PUTEREA

Victor Ponta încearcă să ne convingă pe Facebook că are figură de prim-ministru. USL e pregătită să meargă la Traian Băsescu pentru a-şi impune premierul

Liderii Uniunii Social-Liberale vor să meargă în grup la consultările de la Cotroceni dacă premierul Emil Boc îşi va prezenta demisia, pentru a-l propune pe Victor Ponta pentru funcţia de premier. Până să ajungă în faţa lui Traian Băsescu, pe site-ul de socializare Facebook a fost lansată o cauză cu tema "Victor Ponta - prim-ministru", dar şi câteva conturi "Ponta premier". Surse social-democrate susţin că acestea au fost create de apropiaţii preşedintelui PSD.

O lege pentru creşterea procentelor PDL. Totul despre votul prin corespondenţă

Propunând votul prin corespondenţă, MAE dă o mână de ajutor PDL la alegerile europarlamentare, la cele prezidenţiale şi la cele pentru Parlamentul intern, dacă se va menţine actualul sistem uninominal. MAE a elaborat un proiect de lege prin corespondenţă pentru românii din diaspora, cu intenţia declarată de a crea condiţii participării la scrutinele pentru Parlamentul intern, pentru alegerile europarlamentare şi pentru cele prezidenţiale unui număr cât mai mare de alegători din afara graniţelor ţării. Proiectul în sine nu este unul spectaculos, şi, deşi în aparenţă se poate spune că asigură corectitudinea votării, în realitate nu se poate certifica 100% că nu există posibilitatea de fraudă.

ROMÂNIA LIBERĂ

Media întreruperilor de sarcină este de trei ori mai mare în România decât în ţările din Vest

Cum a ajuns România să aibă 22 milioane de avorturi

Numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc între 1958 şi 2008 este mai mare decât populaţia actuală a României. Această statistică înfiorătoare demonstrează politicile demografice dezastruoase pe care le-a avut România în perioade diferite ale istoriei sale recente. Cifrele vorbesc de la sine - 22.178.906 avorturi, făcute în intervalul cuprins între 1958 şi 2008. Datele aparţin Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii. Şi mai interesant este faptul că la sfârşitul acestui interval, adică în 2008, populaţia României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442 de locuitori. Deci numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât populaţia actuală a ţării

INFRASTRUCTURĂ. De ce s-au suspendat licitaţiile pentru trei tronsoane de autostradă?

Disputele pe drepturile de autor au blocat Nădlac-Sibiu.

Firma care a făcut studiile de fezabilitate pentru trei din cele patru tronsoane de autostradă susţine că acestea nu i-au fost plătite de către Compania de Autostrăzi şi ca urmare a blocat licitaţiile în justiţie. Construirea ultimilor 254 de kilometri de autostradă situaţi între Nădlac şi Sibiu, ultimii pentru care nu au fost selectaţi încă executanţii lor, ar mai putea dura luni bune. Firma germană DIWI Consult International a blocat la Tribunalul Bucureşti licitaţiile pentru realizarea a trei tronsoane din cele patru, anume cele pentru Orăştie-Sibiu, Lugoj-Deva şi Nădlac-Arad, cu o lungime totală de 220 km. Studiul de fezabilitate (SF) pentru al patrulea tronson a fost făcut de firma Scetauroute.

De ce nu se va opri Băsescu de Dan Cristian Turturica

Traian Băsescu nu va da înapoi şi nu va accepta ca PDL să compromită operaţiunea justiţiaro-politică în care preşedintele şi-a concentrat energia şi în care işi pune toate speranţele. Indiferent care va fi preţul, va folosi toate armele de care dispune pentru a-şi obliga partidul să-şi înghită frica de necunoscut şi de puscărie şi să-l urmeze. Dacă aş fi în locul adversarilor lui Traian Băsescu, mi-aş şterge rânjetul de satisfacţie provocat de cifrele din sondaje şi aş fi foarte îngrijorat de ce urmează. Nu ar fi prima oară când Băsescu le trage preşul de sub picioare exact când sunt mai siguri pe victorie.

SĂPTĂMÂNA FINANCIARĂ

"Cheia reluării creditării este de fapt reluarea creşterii economice"

Interviu cu Guy Poupet, preşedintele BRD-Groupe Société Générale. Născut în 1952, Guy Poupet a absolvit în 1973 Institutul de Studii Politice din Paris. În 1975 a obţinut o licenţă în drept public la Universitatea din Paris şi o diplomă la Centrul Universitar de Studii asupra Comunităţilor Europene. Tot în 1975 Poupet a devenit inspector la Société Générale (SG), pentru ca în 1983 să fie promovat di-rector general adjunct la Grupul Le Havre, din ca-drul SG. Din 2002 Poupet a fost numit vicepre-şe-dinte şi director general adjunct al subsidiarei So-cié-té Gé-nérale din Cehia, Komercni Ban-ka. Din 2004 a activat în Egipt, fiind vicepreşedinte şi director gene-ral al National Société Générale Bank (NSGB) Cairo. Guy Poupet este preşedinte - director general al BRD-Groupe Société Générale începând cu 1 ia-nua-rie 2010

Meditaţiile, o piaţă neagră de 320 de milioane de euro, au învins Fiscul

În loc să alerge cu portăreii după profesori, statul ar trebui să dezvolte un sistem de acordare a unor deduceri fiscale pentru beneficiari, care ar aduce la buget 80 de milioane de euro . Calitatea slabă a învăţământului, programa şcolară prea încărcată şi lipsa unei stimulări financiare corecte a cadrelor didactice au dus la o dezvoltare fără precedent a meditaţiilor particulare. Un studiu realizat de Daedalus Millward Brown evalua anul trecut această piaţă la 320 de mi-lioa-ne de euro. Sunt bani care circu-lă trecând din buzunarul părinţilor în cel al dascălilor fără ca statul să poată interveni în acest traseu. Iar vina aparţine în totalitate autorită-ţi-lor, care nu au reuşit să implemente-ze un instrument prin care meditaţiile să intre în legalitate. Ameninţările frecvente la adresa profesorilor că se vor trezi cu Fiscul la uşă nu sunt suficiente pentru a soluţiona problema.

Ultima navă din flotă, arestată de Voestalpine

"Carmen-Silva" a rămas într-un port turcesc pentru că avea datorii către firma austriacă

România a pierdut săptămâna trecută ultima navă din flota maritimă. După ce a investit fără noimă 13 milioane de dolari în "Carmen-Silva", un vas vechi, "recuperat" cu ani în urmă de la un armator grec, statul român asistă neputincios la procedurile declanşate de Voestalpine, firma din Austria care a asigurat finanţarea reparaţiilor. În pânzele companiei de stat CNM Petromin, proprietarul navei, bate acum vântul insolvenţei, chiar în momentul în care este scoa-să la vânzare de către AVAS. "Carmen Silva", ultima navă de transport din flota României, a fost arestată în urmă cu două săptămâni în Turcia, pen-tru datorii neachitate că-tre firma austriacă Voestal-pine. Nava aparţine firmei de stat CNM Petromin, aflată în portofoliul AVAS, iar modul în care a fost reţinută a stârnit protestele proprietarului ro-mân. În afară de Carmen Silva, în flota de transport a ţării mai există doar nava nefuncţională "Ileana", acostată la ţărm de mai mulţi ani.

ZIARUL FINANCIAR

Ziarul Financiar propune preşedintelui 50 de premieri din mediul privat

În 20 de ani de capitalism, între mediul privat şi cel de stat s-a creat o prăpastie. Pusă sub talpa politicului, administraţia publică s-a adâncit în incompetenţă astfel încât poziţiile de vârf, de miniştri de exemplu, sunt ocupate de oameni de partid care nici nu sunt în stare să se înţeleagă în engleză cu partenerii externi. Soluţia este doar la mediul privat. În faţa indeciziei preşedintelui Traian Băsescu de a numi un nou prim-ministru, Ziarul Financiar propune 50 de oameni de afaceri şi manageri, o adevărată elită de busi-ness a României, care au demonstrat pe parcursul carierei lor că sunt capabili să ocupe o astfel de poziţie. Conduc companii, fac bugete, studii de piaţă pentru creşterea businessului, plătesc salarii şi taxe la stat şi, în final, dau socoteală în faţa acţio-na-rilor pentru ce au făcut. Dacă au performanţă în frun-tea companiilor sau a băncilor pe care le ma-na-geriază, de ce nu ar avea în fruntea Guvernului?

O nouă vamă, noi arestări. Peste 60 de vameşi şi poliţişti de frontieră de la Vama Albiţa au fost ridicaţi de anchetatori

Peste 60 de vameşi şi poliţişti de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au fost ridicaţi, luni dimineaţă, de lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), în urma descinderilor care au avut loc în vamă şi la locuinţele acestora, informează Mediafax. Potrivit unor surse judiciare, mare parte dintre angajaţii vamali au fost ridicaţi de anchetatori de la locuinţele lor din municipiul Huşi, aflat la aproximativ 15 kilometri de punctul de trecere a frontierei, dar şi din comunele apropiate, şi sunt aduşi la Bucureşti cu dube ale Jandarmeriei.

Piaţa auto începe pe plus după trei ani de declin

Piaţa auto locală a înregistrat o creştere de aproape 25% în ianuarie faţă de perioada similară a anului trecut, la aproape 5.500 de autovehicule, potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Luna ianuarie din acest an este astfel prima din ultimii trei ani în care vânzările de maşini punctează o creştere, în condiţiile în care şi programul de casare din 2010 a fost prelungit până la finele lunii trecute. "Piaţa din ianuarie a fost atipică, deoarece am avut programul "Rabla" 2010. Din punctul nostru de vedere vânzările pieţei totale au fost sub estimările iniţiale deoarece au mai rămas tichete nefolosite", a spus Fabrice Cambolive, administratorul unic al Renault Nissan România,

Guvernul a preluat propunerea CIS: contractele colective de muncă vor fi desfiinţate, iar cele pe durată determinată se extind la 3 ani

Guvernul ia în discuţie angajarea răspunderii în Parlament pe noul Cod al muncii care ar urma să desfiinţeze contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, să extindă perioada de încheiere a contractelor individuale de muncă pe durată determinată şi să pedepsească cu închisoarea angajatorul care angajează forţă de muncă la negru. Premierul Emil Boc a susţinut ieri că viitorul Cod al muncii va flexibiliza piaţa muncii şi îi va ajuta pe oameni să-şi găsească mai rapid un job, dar opinia sa nu este împărtăşită de sindicate care spun că vor decide astăzi un calendar de proteste.

Apartamentele noi din Bucureşti, inaccesibile la salarii mai mici de 600 de euro

Pentru majoritatea bucureştenilor achiziţia unui apartament nou rămâne o misiune aproape imposibilă, în condiţiile în care pentru proiectele din interiorul oraşului preţurile garsonierelor pornesc de la circa 60.000 de euro, arată o analiză a ZF. Cu alte cuvinte, fără un salariu de cel puţin 600 de euro lunar este aproape imposibil de suportat o rată de circa 350 de euro la un împrumut de 57.000 de euro prin programul Prima casă, cu ajutorul căruia poate fi achiziţionată o garsonieră în Bucureştii Noi sau în Obor. Potrivit celor mai recente informaţii de la Institutul Naţional de Statistică, salariul mediu net în Capitală este de 1.864 lei (440 de euro), venituri din care nu poate fi susţinută decât eventuala achiziţie a unei garsoniere într-un bloc vechi de la marginea Bucureştiului.

4 milioane de telespectatori s-au uitat la "Românii au talent" la Pro TV

Pariul de primăvară al celui mai puternic post de televiziune din România, Pro TV, show-ul "Românii au talent" a atras în prima ediţie peste 4 milioane de telespectatori în punctul de maximă audienţă şi în medie pe publicul din mediul urban 2 milioane de telespectatori şi a devenit astfel una dintre cele mai urmărite emisiuni de divertisment de după 2004. Lansarea unui nou format de emisiune este pentru un post de televiziune un proces similar celui de lansare a unui produs de către o companie din orice alt domeniu, ca de exemplu lansarea unui model auto pentru jucătorii din domeniu.

BCR rupe actele adiţionale acceptate tacit la credite

BCR, cea mai mare bancă locală după active, a hotărât să anuleze actele adiţionale izvorâte din Ordonanţa 50 pentru modificarea contractelor de credit încheiate până în iunie 2010, dar care au intrat în vigoare fără să fie semnate de către cli-enţi. Aceştia vor reveni la do-bânda de referinţă in-ter-nă a băncii, care va fi însă re-vizuită la fiecare şase luni în funcţie de fluc-tu-aţiile indicilor pieţei mo-ne-tare (Robor sau Euribor). "Decizia băncii a vizat evitarea interpretărilor con-tradictorii cu privire la struc-tura de costuri afe-ren-tă contractelor de cre-dit convenite de co-mun acord de către bancă şi clienţi la momentul sem-nării contractului", au de-clarat reprezentanţii băncii.

Fuziunea "amicală" NBG-Alpha ar crea a treia mare bancă locală

Fuziunea discutată la Atena între National Bank of Greece, cea mai mare bancă elenă, şi Alpha Bank, al treilea mare creditor din Grecia, ar avea ca efect în România crearea unei bănci propulsate direct pe locul al treilea în clasamentul activelor, cu o cotă de piaţă de circa 8,5%. Spre deosebire de ierarhia din Grecia, pe piaţa locală Alpha are operaţiuni mult mai puternice, deţinând la sfârşitul lui 2010 o cotă de piaţă de 6,24% - aproape triplă faţă de Banca Românească, subsidiara NBG. Din consolidarea celor două afaceri ar rezulta active de aproape 30 mld. lei, care ar asigura un avans considerabil faţă de actuala ocupantă a locului al treilea, Raiffeisen, dar încă la mare distanţă faţă de locul al doilea deţinut de BRD.

Comisioanele mai mici la tranzacţiile prin internet banking, doar un mit

Când trebuie să transferi sume medii, de până la 1.000 de lei, către persoane care nu au cont deschis la banca ta, este mai ieftin să retragi numerar de la bancomat decât să foloşeşti serviciile de internet banking, deşi bancherii promovează platformele alternative de tranzacţionare tocmai prin comisioanele mai mici

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0142
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7419
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.1673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro