Revizuirea Directivei privind Gazele Naturale - importantă pentru consolidarea securităţii energetice

T.I.
Politică / 13 februarie 2019

Anton Anton (Sursa foto: Twitter)

Anton Anton (Sursa foto: Twitter)

Revizuirea Directivei privind Gazele Naturale este extrem de importantă pentru consolidarea securităţii energetice a Uniunii Europene, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei publicat, astăzi, pe site-ul instituţiei.

"Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene a avansat într-un timp record revizuirea directivei privind Gazele Naturale, ajungând marţi seară la un acord politic provizoriu cu Parlamentul European. Acest acord provizoriu va fi înaintat reprezentanţilor statelor membre în Consiliul UE pentru aprobare. Preşedinţia României la Consiliul UE a avut un rol crucial în aceste negocieri care aduc garanţii că regulile Uniunii Energetice se vor aplica şi în cazul conductelor de gaze către şi din ţările terţe", se precizează în comunicatul citat.

Modificarea directivei privind Gazele Naturale va face cadrul juridic al Uniunii Europene aplicabil în egală măsură pe tot teritoriul UE, va spori transparenţa şi va asigura certitudinea juridică atât pentru investitorii în infrastructura de gaz, cât şi pentru utilizatorii reţelelor.

"Mă bucur că Preşedinţia română a ajuns la un acord atât de important, compensând un decalaj legislativ al UE în domeniul energiei şi asigurând faptul că regulile care reglementează piaţa internă a gazelor din UE sunt aplicate în mod unitar în UE", a declarat Anton Anton, ministrul Energiei.

Coordonarea acestui dosar strategic pentru Uniunea Europeană a fost realizată de premierul Viorica Dăncilă, care a arătat ca acest acord este menit să asigure faptul că regulile care reglementează piaţa internă a gazelor din UE sunt aplicate în mod unitar în UE, potrivit comunicatului.

"Acest dosar se află în discuţii la nivel european de peste un an. Modificarea directivei a fost propusă de Comisia Europeană în noiembrie 2017, Parlamentul European adoptându-şi poziţia cu privire la dosar în aprilie 2018. Consiliul UE, sub Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, a ajuns la o poziţie comună pe data de 8 februarie 2019", se mai arată în comunicatul Ministerului Energiei.

Acordul provizoriu cu Parlamentul European este supus aprobării ambelor instituţii, Consiliului UE şi Parlamentului European, înainte de a fi parte a legislaţiei europene.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0633
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3173
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3791
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8596
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.1788

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb