Rezultate solide pentru Agricover în 2023 şi peste 10.000 de fermieri în portofoliu

A.F.
Companii / 29 martie

Rezultate solide pentru Agricover în 2023 şi peste 10.000 de fermieri în portofoliu

Grupul Agricover, lider în piaţa de agribusiness din România, a înregistrat la finalul anului 2023, o valoare brută de 2,91 miliarde lei credite şi avansuri acordate clienţilor în sold şi 1,85 miliarde lei venituri din vânzarea de inputuri agricole (seminţe certificate, produse de protecţie a culturilor, produse de nutriţie a culturilor şi combustibili), conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, în 2023, Agricover a depăşit pragul de 10.000 de clienţi deserviţi de Grup, la sfârşitul lunii decembrie numărul acestora fiind mai mare cu 5,3% faţă de decembrie 2022.

Grupul a continuat investiţiile în compania de tehnologie specializată, lansând la finalul anului o nouă versiune a aplicaţiei proprii, CROP360, dedicată administrării digitale a fermelor şi a început distribuirea şi comercializarea de soluţii tech destinate agriculturii de precizie, pentru a susţine pe toate planurile transformările accelerate necesare în administrarea fermelor.

"Am reuşit să obţinem rezultate solide, în condiţiile unui an complicat. 2023 a fost unul dintre cei mai dificili ani din istoria recentă şi a fost dominat de incertitudini. Fermierii s-au confruntat cu un declin al productivităţii din cauza secetei, cu creşterea costurilor pentru înfiinţarea culturilor şi scăderea preţurilor de vânzare. Strategia noastră, centrată pe nevoile fermierilor, a constat în adaptarea soluţiilor financiare la noile condiţii ale pieţei şi în asigurarea accesibilităţii inputurilor necesare ciclului agricol" - a declarat Liviu Dobre, CEO al Agricover Holding.

Agricover Credit IFN a înregistrat o valoare brută a creditelor şi avansurilor în sold la 31 decembrie 2023 de 2,91 miliarde lei, cu 2,35% mai mare decât la 31 decembrie 2022. Agricover Credit IFN a generat o marjă netă a dobânzii de 8,17% în 2023, cu aproape 125 de puncte de bază mai mare decât marja netă a dobânzii generată în 2022, iar rata creditelor neperformante a fost de 3,87% la data de 31 decembrie 2023, sub media pieţei locale pentru creditele şi avansurile acordate IMM-urilor (4,09% la 30 septembrie 2023, pe baza Raportului privind stabilitatea financiară din decembrie 2023, publicat de BNR). Profitul înainte de impozit a fost de 91,1 milioane lei, în creştere cu 20,17% faţă de 2022.

Agricover Distribution a continuat să-şi consolideze baza de clienţi, numărul de fermieri deserviţi pe parcursul anului ajungând la 9.100, cu aproape 4% mai mult decât în 2022. Veniturile din vânzarea de inputuri agricole au fost de 1,85 miliarde lei, în scădere cu 27,3% faţă de 2022, în concordanţă cu scăderea preţurilor la produsele de tip "hard commodity" (îngrăşăminte şi combustibil), dar şi ca urmare a reducerii cantităţilor achiziţionate de fermieri în condiţiile dificile ale anului.

În contextul unui an 2022 marcat de instabilitate şi de perturbări majore ale lanţurilor de logistică la nivel mondial, Agricover Distribution a operat cu un nivel mai ridicat al stocurilor, pentru a asigura fermierilor acces la tratamentele de care au avut nevoie. Ajustarea rapidă a preţurilor pe pieţele mondiale, din prima jumătate a lui 2023, a avut un impact asupra rezultatelor societăţii, o parte a stocurilor achiziţionate în 2022 fiind vândute în 2023 la noul preţ al pieţei. Societatea şi-a îmbunătăţit semnificativ rezultatele în a doua jumătate a anului, când a obţinut un EBITDA de 37,6 milioane lei, faţă de un EBITDA negativ de 31,2 milioane lei înregistrat în prima jumătate a aceluiaşi an.

În ansamblu, în perioada 2021-2023, afectată de întreruperi ale lanţurilor de aprovizionare şi/sau instabilitate geopolitică, când societatea a operat niveluri de stocuri mai mari decât anterior, Agricover Distribution a obţinut un EBITDA cumulat de 127,3 milioane lei şi un profit net cumulat de 56,6 milioane lei, incluzând aici şi rezultatul anului 2023.

La nivel de Grup, Agricover şi-a consolidat poziţiile de piaţă, atât în piaţa de finanţare pentru agricultură, cât şi în cea de distribuţie de inputuri agricole, profitul brut la nivel de Grup a fost de 61,1 milioane lei, rezultatele Agricover Distribution fiind parţial compensate de performanţa excelentă a Agricover Credit IFN.

Grupul a investit anul trecut 2,3 milioane lei în proiecte de educaţie, dedicate fermierilor şi tinerilor fermieri, consecvent misiunii asumate de a sprijini procesul de conectare cu agricultura viitorului. Garantarea siguranţei alimentare pe termen lung presupune o atenţie sporită la presiunile la care sunt supuşi fermierii, inclusiv la nevoia imperativă de tehnologizare continuă sau schimbul de generaţii, având în vedere faptul că vârsta medie a fermierilor români este de peste 58 de ani.

Pentru anul 2024, Grupul şi-a planificat o creştere profitabilă, urmărind să ofere unui număr cât mai mare de fermieri combinaţii sinergetice de produse pentru agricultură sustenabilă, soluţii digitale şi soluţii de finanţare pentru a accelera adoptarea progresului tehnologic în vederea maximizării randamentelor şi a îmbunătăţirii profitabilităţii fermelor.

Având în vedere performanţa financiară robustă, susţinută încă de la înfiinţarea sa în anul 2000, începând cu anul 2024 Agricover intenţionează să-şi modifice politica de a nu distribui dividende, vizând adoptarea unei rate de distribuire ("dividend payout ratio") de 30% din profitul operaţiunilor consolidate după asigurarea necesarului de finanţare a creşterii operaţiunilor Grupului şi respectarea angajamentelor asumate faţă de finanţatori, la propunerea Consiliului de Administraţie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. 30% din ce, mai exact?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0237
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8519
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.7888

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb