Ministerul Economiei a aprobat programul de restructurare a Romaero Băneasa (RORX), care vizează concedierea a 200 de angajaţi în 2010, măsurile urmând să fie implementate numai dacă nu vor afecta capacităţile de producţie şi întreţinerea produselor livrate Ministerului Apărării, potrivit NewsIn.
Ministerul Economiei, care este acţionarul majoritar al constructorului de aeronave, a aprobat programul de restrucurare pentru 2010 în cadrul unei adunări generale desfăşurate marţi, când s-a luat, totodată, şi decizia refinanţării unui credit contractat în 2007 de la Banca Transilvania.
Romaero Băneasa a înregistrat în primul semestru al anului o cifră de afaceri de 33,43 milioane lei (7,9 milioane euro), în scădere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce profitul net urcă cu 70%, la doar 191.000 lei (45.000 euro).
Acţiunile Romaero sunt listate la categoria de bază a pieţei Rasdaq, sub simbolul RORX. Compania are un capital social de 15,62 milioane lei, împărţit în 6,25 milioane acţiuni, cu o valoare nominlă de 2,50 lei.
Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei, cu 51,90% din capital, în timp ce SIF Muntenia (SIF4) are o participaţie de 25,85%, iar Fondul Proprietatea controlează 21% din acţiuni.
Capitalizarea Romaero se ridică la 128,05 milioane lei (30,45 milioane euro), potrivit cotaţiei de 20,50 lei, stabilită în şedinţa bursieră de miercuri.