România ar putea propune înfiinţarea unei agenţii europene pentru dezvoltare rurală

F.A.
Companii / 9 ianuarie 2010

România ar putea propune înfiinţarea unei noi agenţii europene care să se concentreze pe dezvoltarea rurală şi care ar putea avea sediul la Bucureşti, a declarat azi, la TVR 1, ministrul de externe, Teodor Baconschi, potrivit NewsIn.

Şeful diplomaţiei române a fost întrebat, într-un interviu la TVR 1, ce sedii de agenţii europene ar putea găzdui România, după ce ţara noastră a pierdut oportunitatea în cazul Agenţiei Europene pentru Cooperarea Autorităţilor din Energie (ACER) şi după ce preşedintele Traian Băsescu s-a arătat nemulţumit de acest fapt, subliniind că este esenţial ca la Bucureşti să se găsească un sediu al unei astfel de agenţii.

Baconschi a atras atenţia că România nu "ar trebui să îşi facă iluzii" că se vor înfiinţa în viitorul apropiat o serie de astfel de noi agenţii europene.

"Tendinţa la nivel european nu este să se creeze prea multe agenţii prea curând, dar merităm să găzduim o agenţie serioasă la Bucureşti", a spus ministrul.

"Am putea propune în curând crearea unei agenţii europene pentru dezvoltare rurală. Există un proces de reflecţie internă în MAE, nu este încă un proiect oficial", a declarat Teodor Baconschi. Rugat să precizeze un termen la care ţara noastră ar putea face această propunere, Baconschi a spus că nu doreşte să anticipeze.

În ceea ce priveşte eşecul României de a obţine sediul ACER, Baconschi a spus că nici celelalte state europene nu au obţinut din prima încercare un sediu şi că acest rezultat mai slab al României trebuie văzut comparativ.

Totodată, Baconschi a evidenţiat că odată ce Bucureştiul va deveni un oraş cu adevărat la standarde europene, în ceea ce priveşte de exemplu poluarea sau infrastructura, atunci şi capitala României va obţine găzduirea sediului unei agenţii europene.

Traian Băsescu a declarat în decembrie, la ceremonia de instalare a noului ministru de externe Teodor Baconschi, că nu i-a plăcut că România a declanşat prea târziu intervenţiile pentru obţinerea găzduirii la Bucureşti a sediului Agenţiei Europene pentru Cooperarea Autorităţilor din Energie.

"Nu mi-a plăcut faptul că am declanşat foarte târziu intervenţiile noastre pentru a obţine sediul Agenţiei de Reglementare pentru Energie la Bucureşti, iar când ne-am trezit, cele şase ţări care nu erau încă angajate de partenerii noştri, toate au fost partenerele noastre, dar ne mai trebuiau două şi am acţionat prea târziu", a spus Traian Băsescu la sediul Ministerului de Externe.

"Am convingerea că vom ţine cu multă atenţie agenda în 2010 şi trebuie să ne propunem ca obiectiv ca o instituţie europeană să îşi găsească un sediu la Bucureşti", a atras atenţia preşedintele.

Statele UE au decis la începutul lunii decembrie ca Slovenia să găzduiască sediul agenţiei europene de reglementare în domeniul energiei, după ce România anunţase din primăvară că doreşte găzduirea acesteia. În afară de Slovenia şi România, pentru găzduirea ACER a mai concurat şi Slovacia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0629
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3681
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4137
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8714
Gram de aur (XAU)Gram de aur474.4798

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb