România ar putea renunţa la banii de la FMI, dacă acordul presupune majorarea TVA

F. A.
Macroeconomie / 4 martie 2009

Guvernul României ar putea să renunţe să mai ia bani de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), dacă acest lucru presupune majorarea cotei unice sau creşterea taxei pe valoarea adăugată (TVA) în 2009, au declarat pentru NewsIn surse guvernamentale.

Cota unică de 16%, aplicată la impozitul pe venit şi la cel pe profit, a fost introdusă la începutul lui 2005, iar nivelul TVA este în prezent de 19%.

"Dacă ni se va cere, în schimbul încheierii unui acord cu Fondul, să majorăm taxele în acest an, s-ar putea să nu-l mai facem deloc. Nu dorim să ajungem în situaţia Ungariei, care a fost nevoită să crească TVA de la 20%, la 23%, pentru a-şi majora încasările la buget, în urma acordului de împrumut cu Fondul", au precizat reprezentanţii guvernului.

Guvernul ungar a decis luna trecută să majoreze nivelul TVA cu trei puncte procentuale, la 23%, în cadrul unui plan de relansare economică.

Întrebat de NewsIn dacă România ar fi dispusă să renunţe la un acord cu Fondul dacă acest lucru va presupune majorarea TVA, ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, a răspuns că "Fondul impune anumite restricţii, dar încheierea unui acord cu FMI nu trebuie privită numai din punctul de vedere al majorării taxelor".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb