România participă la un proiect de transport durabil în UE

F. A.
Macroeconomie / 25 mai 2009

Firma Integral Consulting R&D, Universitatea Politehnică din Timişoara şi CFR Călători Timişoara sunt implicate în proiectul Ecorails, de transport durabil, derulat în Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat transmis azi de Integral Consulting.

"Proiectul ECORailS este o propunere de proiect dezvoltată creativ de un parteneriat constituit din 14 prestigioase instituţii din şase ţări europene (Germania, Danemarca, Suedia, Italia, România şi Ungaria). Propunerea a fost una din puţinele selectate la competiţia IEE din 2008, fiind singurul proiect acceptat pentru domeniul transportului feroviar", se arată în comunicat.

Proiectul va furniza administraţiilor de transport feroviar şi operatorilor feroviari, instrumente de referinţă - manual, proceduri, suport legislativ - pentru obţinerea celor mai competitive oferte de aplicaţii feroviare, din punct de vedere al eficienţei energetice, costurilor de exploatare, nivelului tehnologic şi siguranţei, raportate şi la criteriile "verzi".

De asemenea, proiectul va determina o competiţie acerbă a fabricanţilor care, pentru a se califica în concordanţă cu noile principii şi criterii de achiziţii, vor fi nevoiţi să dezvolte pe viitor material rulant care să ţină cont de acestea.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb