România prezintă riscuri scăzute pentru sustenabilitatea finanţelor publice pe termen mediu în UE

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 februarie 2013

România prezintă riscuri scăzute pe termen mediu pentru sustenabilitatea finanţelor publice în cadrul Uniunii Europene, alături de Bulgaria, Danemarca, Germania, Estonia, Letonia, Ungaria şi Suedia, potrivit raportului privind sustenabilitatea finanţelor publice 2012 aprobat de consiliul Ecofin.

La reuniunea Consiliului Ecofin, care a avut loc marţi la Bruxelles, a participat şi ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

Voinea a precizat în cadrul reuniunii că "România susţine abordările preventive înaintea celor corective şi că măsurile precum suspendarea plăţilor şi corecţiile financiare trebuie puse în balanţă cu impactul negativ pe care îl au asupra deficitului bugetar şi asupra creşterii economice", se spune în comunicat.

Consiliul a aprobat totodată des­cărcarea de gestiune a Comisiei Europene pentru exerciţiul financiar 2011, fiind discutate şi orientările Ecofin pentru bugetul anului 2014.

Pe agenda Consiliului s-au mai aflat Raportul privind analiza anuală a creşterii 2013, Raportul privind Mecanismul de alertă 2013 şi pregătirea reuniunii G20 a miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor.

La reuniune au participat directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, şi mai mulţi comisari europeni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2359
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4978
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0632
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.2957

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb