România riscă pierderi din PNRR din cauza întârzierilor la numirile din companiile energetice

A.B.
Politică / 25 noiembrie, 15:24

România riscă pierderi din PNRR din cauza întârzierilor la numirile din companiile energetice

Jalonul 121 privind numirea unor noi manageri în companiile energetice trebuie îndeplinit până pe 28 noiembrie, însă procedurile sunt încă în desfăşurare, situaţie confirmată de ministrul energiei Bogdan Ivan, potrivit HotNews,de la care relatăm cele ce urmează. Întrebat câţi bani ar putea pierde România în cazul unei îndepliniri parţiale, ministrul a evitat să avanseze o cifră înainte de finalizarea tuturor proceselor, dar a estimat totuşi că „din 227 milioane de euro, vom salva cel puţin 90%”.

Surse din sectorul energetic au declarat pentru HotNews că mai multe companii au început selecţiile cu întârziere. Hidroelectrica este unul dintre exemple, procedura de selectare a unui director general şi a unui director financiar fiind demarată abia spre finalul lunii septembrie, deşi Comisia Europeană a cerut noi numiri încă din luna mai. În cazul Hidroelectrica, România riscă pierderea a 6-7 milioane de euro, întrucât compania nu a reuşit să numească un nou director financiar, iar o procedură completă durează cel puţin două luni.

Ministerul Energiei a transmis că niciunul dintre candidaţii înscrişi pentru funcţia de director financiar nu a îndeplinit criteriile minime. „Prin adresa transmisă Ministerului Energiei la data de 14.11.2025, Consiliul de Supraveghere ne-a informat că, pentru poziţia de Director Financiar (CFO), expertul independent nu a formulat recomandări, întrucât niciunul dintre candidaţi nu a îndeplinit criteriile minime obligatorii pentru includerea pe lista scurtă în prima etapă a procedurii. În aceste condiţii, Consiliul de Supraveghere a dispus reluarea procedurii de selecţie pentru această funcţie”, a precizat instituţia, subliniind că selecţia membrilor Directoratului reprezintă atributul exclusiv al Consiliului de Supraveghere şi că Ministerul nu are un rol decizional în acest proces.

Reluarea selecţiilor la Hidroelectrica a fost necesară după ce Comisia Europeană a sesizat nereguli în procedurile anterioare pentru Consiliul de Supraveghere şi Directorat, fiind demarate noi procese pentru trei membri ai Consiliului şi doi membri ai Directoratului.

Pentru ca România să obţină cele 228 milioane de euro din PNRR aferente jalonului privind guvernanţa corporativă, treisprezece companii energetice trebuie să finalizeze până pe 28 noiembrie proceduri transparente şi conforme de selecţie. În cazul a două companii, Ministerul Energiei a anunţat încă din septembrie că nu poate realiza schimbările solicitate de Comisia Europeană. Jalonul face parte din cererea de plată numărul 3, pentru care Comisia Europeană a suspendat parţial plăţile în 2024 şi a avertizat că suma va fi pierdută definitiv dacă termenul-limită nu este respectat.

Companiile vizate sunt Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia, SN Nuclearelectrica SA, Conpet, Romgaz, Oil Terminal, Electrocentrale Craiova SA, Midia Green Energy SA, Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie SA, Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune, Eurotest, Radioactiv Mineral Măgurele SA, Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică Proiectare Mine pe Lignit SA şi Complexul Energetic Valea Jiului SA. Suma de 228 milioane de euro poate fi diminuată în cazul îndeplinirii parţiale a jalonului.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4112
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4466
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7902
Gram de aur (XAU)Gram de aur586.2085

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb