România riscă sancţiuni UE şi noi procese dacă nu modifică taxa auto

F.A.
Macroeconomie / 30 mai 2011

Ţara noastră riscă sancţiuni financiare din partea Uniunii Europene, în urma declanşării unei posibile proceduri de infringement, şi numeroase alte procese cu proprietarii de maşini, inclusiv cu cei care au pierdut iniţial în instanţă, dacă nu modifică urgent taxa auto şi nu restituie din sumele plătite, scrie Realitatea.net, citând Mediafax.

Avertismentul a fost transmis Executivului de către experţii juridici din Ministerul Justiţiei, care au analizat problema taxei auto la solicitarea premierului Emil Boc.

Juriştii explică faptul că litigiile privind concordanţa dintre OU 50/2008 privind taxa auto şi dreptul comunitar au survenit pe fondul unei accentuate instabilităţi legislative, în condiţiile în care această ordonanţă a fost modificată succesiv de 7 ori în doar 2 ani, şi că judecătorii Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene au calificat taxa auto, în versiunea sa iniţială, ca reprezentând o discriminare indirectă între vehiculele de ocazie importate şi cele deja înmatriculate în ţară înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. o adunatura de timpiti care nu stiu de unde sa mai aca bani .rusine incapabililor

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2636
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5779
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1494
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.5056

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb